obretenie sf [At: TDRG / Pl: ~ii / E: slv обрѣтєниѥ] (Înv) Găsire.

obreténie f. (vsl. obrieteniĭc). L. V. Găsire (a capuluĭ sfîntuluĭ Ĭon).

OBRETENIA (Aflarea) capului lui Ioan, popular „Cap de primăvară”, < sl. Oьрѣтeннiе < vb. sl. oьрѣcтн „a descoperi”. 1. Obretina f. (Dm; 16 A I 265); Costin, fiul Obreatinei (C Neamț 8). 2. Obretin (Cotr 101; 16 A III 297; Hur 128); 3. Obreată b. (17 B II 271). 4. Obrati b. (Cat mold II) Obrăte, dobr. (RI XI 215). 5. Cu afer.: Breaten (17 B IV 420) și prob. + -oiu: Bretoi și Bretu; pt. ambele v. Brat 25 (Partea II-a). 6. Nume tradus: Aflatu, personaj în lit. pop. (C Lit 1941, p. 1390) < subst. aflatul (Aflarea capului lui Ioan).