Nicodim (St.) m. 1. unul din ucenicii Iui Isus; 2. organizatorul vieții monahale în Țara românească, rudă cu cneazul sârbesc Lazăr, ctitor de mănăstiri (Vodița, Tismana) sub Radu Basarab.

Nicodim, fariseu iudeu, cărturar, fruntaș al Sinedriului, ucenic „într-ascuns” al lui Iisus. A luat apărarea lui Iisus când sinedriștii au trimis să-L aresteze și, împreună cu Iosif din Arimateea, un alt ucenic „într-ascuns” au coborât trupul lui Iisus de pe cruce și L-au înmormântat.

NICODIM (de la Tismana) (c. 1340-1406, n. Prilep, Macedonia), călugăr de la Muntele Athos. Stabilit în Țara Românească (în timpul domniei lui Vladislav I Vlaicu). A întemeiat, cu ajutorul voievodului Vladislav I, mănăstirea Vodița (1370-1375) și apoi, sprijinit de Radu I, mănăstirea Tismana (1377-1378). La mănăstirea Prislop, a cărei ctitorie i se atribuie, a copiat (1404-1405) un „Tetraevanghel” slavon miniat (cel mai vechi manuscris din Țara Românească cu dată sigură ce ni s-a păstrat, operă reprezentativă pentru arta manuscrisului medieval). I s-a scris Viața abia în 1767, când a fost canonizat. Comemorat la 26 dec.

NICODIM (în „Noul Testament”), fariseu iudeu. Unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, i-a luat apărarea acestuia în fața Sinedriului. Împreună cu Iosif din Arimateea, a coborât trupul lui Iisus de pe cruce și l-au înmormântat.

NICODIM, Ion (n. 1932, Constanța), pictor și decorator român. Peisaje („Punct pescăresc”, „Lacul”), portrete, lucrări decorative în mozaic („Școala”) și tapiserii („Cântare omului”, azi la sediul ONESCO, „Ziua și noaptea”), vădind efortul permanent de înnoire și modernizare a limbajului plastic și de conservare a elementelor tradiționale.

NICODIM apostol, gr. Nιϰόδημος cu același sens ca Nicolae. Nicodim eg. Tismanei, organizatorul vieții monastice în Țara Rom. (între anii 1360-1406). 1. Derivate: Dima Dimescu socotit ca ipocoristic din Dimitrie. 2. Sub influența slavă, ca în Micolai, sau prim metateză: Micodim t. (17 A III 159); Micodin (BG LIII 156); olt. (Grai I 13; Tg-Jiu). 3. Probabile: Micodani s. (Dm); Micodoiu act. 4. Prob., prin apoc. și cu u < o: Micud (16 B V 220); – 1639 (An C IIL 739); – popa (17 B III 239).

Nicodim Numele călugărului Nicodim, cunoscutul ctitor și egumen al mănăstirilor Vodița (între 1370 – 1372) și Tismana (1378), reproduce gr. Nikódemos, folosit de către greci încă din epoca clasică. Făcînd parte din aceeași familie cu → Nicolae, ba chiar fiind identic, din punct de vedere al semnificației, cu acesta, Nikódemos este la origine un compus din nik- (vb. nikáo „a învinge”, nike „victorie”) și demos „popor”, cunoscut atît din onomastică (Demókritos, Demosthénes etc.), cît și din cuvintele comune democrat, democrație, demotic etc. Atestat și în Evanghelia lui Ion din N.T. („un fruntaș al iudeilor” cu un nume grecesc este o probă a redactării relativ tîrzii a textului evanghelic), Nicodim se bucură de favoare printre creștini și, devenit calendaristic, se răspîndește în Europa. Folosit mai ales în mediul ecleziastic, Nicodim și variantele Micodim, Micodin, sînt arareori atestate în documente, dovadă că numele nu s-a bucurat de popularitate, aceeași situație menținîndu-se și astăzi. ☐ Fr. Nicodème (hipoc. Nicod, Nicot), it. Nicódemo, magh. Nikodémusz, Nikodémis, bg. Nikodii, Nikodim, rus. Nikodim etc.

Nicodim cel sfințit de la Tismana (†1406), sfânt cuvios, român de origine, n. în sudul Dunării, monah și apoi egumen al m-rii Hilander de la Athos. Trecând în Țara Românească, a întemeiat m-rile Vodița (1372) și Tismana (1374-1385), fiind organizatorul vieții monahale din țara noastră. A copiat și a decorat cu miniaturi un Tetraevanghel, azi în muzeul de artă din București. Este înmormântat la Tismana. Bis. îl sărbătorește la 26 decembrie.

Nicodim Munteanu (1868-1948), patriarh al României, n. la Pipirig, jud. Neamț, dintr-o familie de țărani. Studii la Iași și la Kiev. A intrat în monahism în 1893 la m-rea Neamț, vicar al Episcopiei Dunării de Jos, vicar din 1909 al Mitropoliei Moldovei și episcop din 1912 la Huși, de unde a demisionat în 1923, retrăgându-se ca stareț la m-rea Neamț. În 1935 a fost ales mitropolit al Moldovei și Sucevei, iar în 1939 patriarh al României. A tradus și a prelucrat din rusește peste o sută de lucrări teologice, majoritatea fiind tipărite la m-rea Neamț în colecția „Semințe evanghelice pentru ogorul Domnului” (35 vol.). În colaborare a întocmit Mica Biblie și Biblia ilustrată, prima lucrare de acest gen de la noi. În 1944 a tipărit o nouă ediție sinodală a Bibliei, în care 51 de cărți erau traduse de el după Septuaginta a ediției slave. Membru de onoare al Academiei Române, ales la 15 octombrie 1918. Este înmormântat în pronaosul catedralei patriarhale din București.

NICODIM MUNTEANU (pe numele de botez Nicolae) (1864-1948, n. Pipirig, jud. Neamț), patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1939-1948). M. de onoare al Acad. (1918). Mitropolit al Moldovei (1935-1939). Scrieri liturgice pastorale, sfaturi pentru credincioși („Cuvântări liturgice”, „Cuvântări pastorale și îndemnuri”, „Cuvântul bisericii pentru războiul sfânt”). Traducător al „Bibliei”.