moroz, ~oază a vz moros

moros, ~oasă a [At: NEGULICI / V: ~oz / Pl: ~oși, ~oase / E: fr morose, ger moros, mg morozus] (Îrg) Morocănos (1).

*morós, -oásă adj. (lat. morosus, d. mos, moris, obiceĭ). Rar. Morocănos.

MOROZ cf. rus. мopoз „ger” și blg. мopyзa „cucuruz”. 1. – boier (C Ștef). 2. + -an: Morozan, Gh., clăcaș (Cîmp); -ul, mold. (16 A III 24); Morzan (17 A II 143). 3. Moruzan, fam. (Isp IV¹). 4. Morojen, Albul, 1700 (BCI XV 73); Morojin, Danul (ib.); Morojană, Neagul (ib. p. 63, 67); Morjan, S. (T-Jiu). 5. Murazală, Ioan, 1671 (BCI VII 8).

MOROS adj. v. insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorât, taciturn, tăcut, urâcios, ursuz.

moros adj. v. INSOCIABIL. MOROCĂNOS. MUT. NECOMUNICATIV. NEPRIETENOS. NESOCIABIL. POSAC. POSOMORÎT. TACITURN. TĂCUT. URÎCIOS. URSUZ.

morós, -oasă, moroși, -oase, adj. Morocănos, neprietenos: „Tratamentul aplicat școlarilor trebuie să fie blând, modest și nicidecum moros sau dur” (Tit Bud, 1883: 271, după Câmpeanu, 2016). – Din lat. morosus (Scriban); din fr. morose, germ. moros (MDA).

MOROZ -OÁZĂ adj. v. moros.