MIDIE, midii, s. f. Moluscă marină comestibilă, cu cochiliile aproape triunghiulare, de culoare brună-violacee (Mytilus edulis). [Acc. și: midie] – Din ngr. midi.

midă sf vz midie

midie sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (înv) ~dă / A și: midie / Pl: ~ii / E: ngr μύδι, tc midye] Moluscă asemănătoare cu scoica, cu corpul închis între două valve ovale, comestibilă (Mytilus edulis).

MIDIE, midii, s. f. Moluscă comestibilă de mare, cu corpul închis între două valve aproape triunghiulare, de culoare brună-violacee (Mytilus edulis). [Acc. și: midie] – Din ngr. mídi.

MIDIE, midii, s. f. Gen de moluscă de mare, comestibilă, cu corpul închis între două scoici ovale (Mytilus edulis). Au găsit mulțime de stridii și midii. DRĂGHICI, R. 90.

MIDIE ~i f. Scoică marină al cărei corp e comestibil. [G.-D. midiei; Sil. -di-e] /<ngr. mídi

midie f. soiu de scoici de mare bune de mâncat (Mytilus). [Gr. mod. MYDÌ].

mídie f. (ngr. mýdi, vgr. mýdion, dim. d. mys, șoarice; turc. midiè, midia). Un fel de scoĭcă netedă cafenie comestibilă care trăĭește pin marea Mediterană și se cultivă și pin ĭazurĭ (mýtilus). V. stridie.

midie (desp. -di-e) s. f., art. midia (desp. -di-a), g.-d. art. midiei; pl. midii, art. midiile (desp. -di-i-)

midie (-di-e) s. f., art. midia (-di-a), g.-d. art. midiei; pl. midii, art. midiile (-di-i-)

midie s. f. (sil. -di-e), art. midia (sil. -di-a), g.-d. art. midiei; pl. midii, art. midiile (sil. -di-i-)

midie (midii), s. f. – Moluscă comestibilă (Mytilus). Ngr. μύδι (Tiktin; Berneker, II, 55), cf. bg. mida, tc. midie (după Cihac, II, 675, rom. provine din tc.).

Midas (sau Mida), rege frigian și fiul lui Gordius. Fiindcă s-a purtat bine cu Silenus, care se rătăcise din cortegiul lui Dionysus, zeul i-a făgăduit drept răsplată să-i îndeplinească orice dorință. Lacom de bogății, Midas a cerut ca tot ceea ce va atinge să se transforme în aur. Voia i s-a împlinit. Cînd a vrut însă să se ospăteze n-a putut pune nimic în gură căci, de îndată ce le atingea băutura și bucatele se transformau în aur. Însetat și înfometat, bogatul rege i-a cerut atunci lui Dionysus să-l scape de darul său împovărător. Zeul l-a îndemnat să se scalde în apele Pactolului. Midas s-a supus și a redevenit muritor de rînd. În schimb, apele în care s-a scăldat au rămas de atunci aurite. O altă întîmplare atribuită regelui frigian este judecata la care a fost chemat de către Apollo și Pan, ca să-și spună părerea. Cei doi se întreceau odată în măiestrie cîntînd. Întrebat care cîntă mai frumos, Midas i-a dat întîietate lui Pan. Mînios, Apollo a făcut atunci să-i crească, de o parte și de alta a capului, o pereche de urechi de măgar. Cuprins de rușine, Midas și le-a ascuns sub o scufie. Nimeni nu știa de existența lor, în afară de un sclav care venea să-l tundă. Acesta, martor al unui lucru atît de neobișnuit, nu s-a putut abține și, fiindcă fusese oprit să vorbească sub amenințarea pedepsei cu moartea, a făcut o gaură în pămînt și a șoptit acolo că „regele Midas are urechi de măgar”. Din pămînt a răsărit însă o trestie, ale cărei crengi, la adierea vîntului, spuneau tuturor secretul aflat. În felul acesta, în scurt timp toată lumea a aflat de pățania regelui.

Midas („Aurul și urechile lui...”) – Midas, regele legendar cu urechile de măgar, a făcut să se vorbească despre el de-a lungul veacurilor poate tot atît cît și despre înțeleptul rege Solomon. Midas a fost regele Frigiei (țară din Asia Mică) și faima lui provine din două legende mitologice. Prima legendă pretinde că zeul Dionysos (Bacchus), spre a-i răsplăti ospitalitatea, i-a făgăduit să-i îndeplinească orice dorință. Lacom de avere, Midas a cerut ca tot ce va atinge, să se preschimbe în aur. Fericirea i-a fost de scurtă durată, deoarece mîncarea, de îndată ce o atingea cu mîna, se prefăcea și ea în aur. Hulpavul rege ar fi murit de inaniție, privind munții lui de aur, dacă Dionysos nu l-ar fi iertat pînă la urmă. Această poveste a dat naștere unei expresii. Se spune despre oamenii care reușesc în toate împrejurările, că „pe ce pun mîna, se face aur!” O referire originală găsim într-o cronică literară: „Ca miticul rege Midas, Arghezi e urmărit de un blestem: tot ce atinge se preface în poezie”. A doua legendă istorisește că prietenul lui Midas era zeul Pan care se lăuda că fluierul său de soc scoate sunete mai fermecătoare decît lira lui Apollo. Provocat la o întrecere, Apollo a acceptat nu numai disputa, ci și arbitrajul lui Midas, care – risum teneatis – a dat cîștig de cauză lui Pan. Ca să-i pedepsească nepriceperea și lipsa de gust, Apollo a făcut să-i crească lui Midas o pereche de urechi de măgar, emblemă a prostiei. Cuprins de rușine, și le-a ascuns sub o scufie, pe care o purta în permanență. Nu aflase decît sclavul care venea să-l tundă. Oprit, sub amenințarea pedepsei cu moartea, să dezvăluie secretul, frizerul, neputîndu-se totuși stăpîni, a făcut o gaură în pămînt și a șoptit acolo: „Regele Midas are urechi de măgar”. O trestie a auzit și, pe aripile vîntului, a răspîndit pretutindeni taina regelui. Această a doua poveste servește spre a caracteriza ignoranța și incompetența celor care se grăbesc să dea sentințe în materie de artă și, prin extensiune, în orice altă materie. Iată un exemplu oferit de causticul Voltaire: Compozitorul francez André Grétry scrisese o operă (1778), brodată pe această poveste și chiar intitulată Judecata lui Midas. Opera a avut succes la Paris, dar prezentată la curte a fost fluierată. Și atunci Voltaire a făcut următoarea epigramă, adresată compozitorului întristat: „Grétry, nu trebuie să sari Și curtea pe nedrept s-o-mpungi. Știi de la Midas că cei mari Au și urechi adesea lungi!” Boileau, în Satira IX (versurile 220-224) se referă de asemenea la povestea regelui Midas cu urechile de măgar. „Tragic mi-e darul, asemeni pedepselor vechi,/ Tot ce ating se preface-n cuvinte/Ca-n legenda regelui Midas/… Aproape mi-l simt pe regele mort de blestemul/ ca mîna lui să prefacă în aur orice” (Ana Blandiana, în volumul Călcîiul vulnerabil). MIT.

MÍDĂ s. f. v. midie.

MÍDIE s. f. Animal marin comestibil din încrengătura moluștelor, asemănător cu scoica, cu corpul închis între două valve ovale (Mytilus edulis). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Au găsit mulțime de stridii și midii. DRĂGHICI, R. 90/21, cf. BULETIN, F. (1843), 139²/24, PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 675, COSTINESCU, DDRF, ANTIPA, P. 278. La noi se mănîncă multe midii, preparate în diferite forme. BIANU, D. S. Cînd nu găsești midii, prinde loc și scoică (= cînd nu poți obține ceea ce dorești, te mulțumești și cu mai puțin). ZANNE, P. I, 553, cf. 136. - Accentuat și: midie. - Pl.: midii. - Și: (învechit) mídă s. f. LB, POLIZU, BARCIANU, V. – Din ngr. μύδι, tc. midye.