mesalină sf [At: BOLINTINEANU, O. 385 / Pl: ~ne / E: fr messaline] (Liv) Femeie desfrânată, ca împărăteasa Mesalina.

MESALINĂ s.f. (Liv.) Femeie desfrînată. [< fr. messaline, cf. Mesalina, soția împăratului Claudiu, vestită pentru desfrînarea sa].

MESALINĂ s. f. femeie desfrânată. (< fr. messaline)

Messalina f. 1. împărăteasă romană, soția lui Claudiu și mama lui Britanic, faimoasă prin crimele și desfrânările sale (m. 48); 2. fig. femeie desfrânată.

Mesalina (soția unui împărat roman) s. propriu f., g.-d. Mesalinei

*Mesalina (soția unui împărat roman) s. propriu f., g.-d. Mesalinei

mesalină (femeie desfrânată) (livr.) s. f., g.-d. art. mesalinei; pl. mesaline

mesalină (femeie desfrânată) (livr.) s. f., g.-d. art. mesalinei; pl. mesaline

mesalină s. f., g.-d. art. mesalinei; pl. mesaline

mesalină, mesaline s. f. (livr., iron.) femeie desfrânată

mesalină s.f. (livr.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmățată (v. dezmățat). Femeie de moravuri ușoare. Femeie de stradă. Femeie ușoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat).

MESALINĂ s. f. (Livresc) Femeie desfrînată. Dezgustul ce-ți insuflă mesalina aceasta poți să insufli și tu. BOLINTINEANU, O. 385, cf. 436. - Pl.: mesaline. – Din fr. messaline. – Cf. n. pr. Mesalina.