IZMĂ s. f. Plantă erbacee perenă din familia labiatelor, cu frunzele pețiolate și florile roșii-violete dispuse în spice la vârful tulpinilor sau ramurilor, întreaga plantă având un miros plăcut caracteristic; mentă (Mentha piperita). ◊ Izmă creață = specie de izmă cu frunzele pețiolate și crețe, folosită la prepararea unor medicamente; mentă creață (Mentha crispa). Izma-broaștei = plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori roz, care crește prin locurile mlăștinoase (Mentha aquatica). – Et. nec.

APĂRĂTOARE ~ori f. 1) Obiect sau dispozitiv cu rol protector. ~oarea roților trăsurii. 2) reg. Plantă erbacee cu frunze ovale și cu flori mari roșii, cultivată pentru semințele ei mici, negre sau cenușii, închise într-o capsulă și folosite în alimentație; mac; somnișor. [G.-D. apărătorii] /a (se) apăra + suf. ~ătoare

IZMĂ f. Plantă erbacee perenă, mirositoare, cu frunze pețiolate și cu flori mici trandafirii, folosită în industria farmaceuticii și a parfumurilor; mentă. ◊ ~ creață izmă cu frunză creață; mentă creață. ~a-broaștei izmă care crește prin locuri mlăștinoase; menta-broaștei. /Orig. nec.

apărătoare (obiect) s. f., g.-d. art. apărătorii; pl. apărători

izmă s. f., g.-d. art. izmei

APĂRĂTOARE s. I. 1. v. gardă. 2. (reg.) ceatlău, gânj. (~ la sanie.) II. 1. (BOT.; Calamintha clinopodium) (reg.) somnișor. 2. (BOT.; Mentha pulegium) (pop.) izmă proastă, (reg.) busuioc-de-câmp, busuiocul-cerbilor, (Transilv.) polei.

APĂRĂTOARE s. v. coardă, evantai.

IZMĂ s. (BOT.) 1. (Mentha piperita) mentă. 2. (Mentha silvestris) mentă, (reg.) voieștniță. 3. izma broaștei (Mentha aquatica) = menta broaștei, (reg.) minta lângorii; izmă creață (Mentha crispa) = mentă creață, (reg.) iarbă-creață.

IZMĂ s. v. tămâiță.

MENTHA L., IZMĂ, fam. Labiatae. Gen originar din regiuni cu climă temperată, pînă la 20 specii, erbacee, erecte sau tîrîtoare, odorante. Flori hermafrodite (caliciul campanulat sau tubulos, bilabiat sau cu 5 dinți egali, 10 nervuri, corolă infundibuliformă regulat-fidată, lacinia superioară puțin crestată în vîrf sau întreagă, toate laciniile erecte, 4 stamine erecte, exerte, antere compuse din 2 jumătăți paralele) în număr mare (mai rar 2-6), în verticil, dispuse în spic. Frunze pînă la 1,5 cm lungime, ovate, aproape sesile.

Mentha aquatica L. Specie cu flori (caliciul tubulos) roșietice, în verticile reunite în inflorescențe globuloase, la vîrful tulpinii. Frunze mici (pînă la 1,5 cm lungime) ovate, scurt-pețiolate, dentate. Înaltă de 25-30 cm, se cultivă în ape puțin adînci. Plantă erbacee, perenă, parfumată.

Mentha longifolia (L.) Huds. Specie cu flori (caliciul păros-campanulat cu dinții subulați, bracteele liniare, nervurile simple), în verticile cu pediceli păroși, reunite în spic cilindric. Plantă erbacee, perenă, cenușie-pubescentă.

Mentha pulegium L. Specie cu flori (caliciul bilabiat, cu gîtul crestat adînc și un inel păros) purpurii sau liliachii, în verticile sferice, dispuse la baza frunzelor. Plante perene (pentru terenuri situate pe malul apelor) cu frunze lungi de 1,5 cm, scurt-pețiolate, ovoide.

Mentha requienii Benth. [syn. Menthella requienii (Benth.) Per.]. Specie care înflorește în iun.-aug. Flori minuscule, violete-deschis, în verticile rare. Frunze (2-4 mm diametru) rotunde, pețiolate, slab-pubescente, aromate. Plantă tîrîtoare cu tulpini filamentoase.

Mentha silvestris L. Specie care înflorește vara. Flori (albe-roz) dispuse în verticile, reunite în spice cilindrice. Frunze ovate sau lanceolate, pe margini dințate, foarte scurt- pețiolate. Se cultivă mai ales pe marginea apelor.