micsandrea sf vz micsandră

micsandru sm vz micsandră

MICSANDRĂ, micsandre, s. f. Numele a două plante erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina simplă sau ramificată, cu frunzele acoperite cu peri cenușii, cu flori albe, roșii, albastre sau violete, plăcut mirositoare; micșunea, vioară-roșie (Matthiola incana și annua). ◊ Compus: micsandră-sălbatică (sau -de-munte) = plantă erbacee cu flori mari, galbene, plăcut mirositoare (Erysimum officinalis). – Et. nec.

MICSANDRĂ ~e f. Plantă erbacee decorativă, cu tulpina ramificată, cu flori albe, roșii sau violete, plăcut mirositoare. [G.-D. micsandrei] /Orig. nec.

micsandră s. f., g.-d. art. micsandrei; pl. micsandre

MICSANDRĂ s. v. toporaș, violetă, viorea.

MICSANDRĂ s. (BOT.) 1. (Matthiola incana și annua) micșunea, (reg.) foaltină, garoafă, șivoi, levcoaie-roșie, vioară-roșie, viorea-roșie, (prin Transilv.) pruvireag. 2. v. micșunea.

MATTHIOLA R. Br., MIXANDRĂ, fam. Cruciferae. Gen originar din Europa, Asia, Africa, cca 50 de specii, anuale și vivace, erbacee sau semilemnoase, ramificate, des surii-tomentoase. Flori hermafrodite, odorante, simple sau involte, divers colorate, în raceme. Frunze liniare, oblonge sau lanceolate, nedivizate sau emarginate, fără stipele. Păstaie cilindrică cu semințe numeroase, plate.

Matthiola annua Sweet. Specie care înflorește în iun.-noiemb. Flori (simple sau învoite) mari, odorante, albe, roșii, violete, albastre, în raceme terminale. Frunzele lanceolate, îngustate în pețiol, cu peri stelați. Plantă erbacee, tulpină ramificată în treimea superioară, cenușiu-verzui-pîsloasă.

Matthiola bicornis (Sibth. et Smith) DC. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori albastre, odorante, sesile, în racem rar. Frunze scurt-pețiolate, liniare sau lanceolate. Păstaie în vîrf cu 2 apendice în formă de coarne. Semiarbust bogat ramificat, cca 45 cm înălțime.

Matthiola incana (L.) R. Br. Specie care înflorește primăvara-toamna. Flori (petale invers-ovate, stigmat gros) albe, galbene, roz, roșii-violete, albastre, parfumate, deseori învoite, în raceme terminale. Frunze alterne, pierdute în pețiol, întregi, îngust-lanceolate, mai rar obovate, acoperite cu peri lînoși. Plantă erbacee, suriu-păroasă, lemnoasă la bază (cca 20-75 cm înălțime), tulpini erecte, spre vîrf ramificate. Rădăcină pivotantă și puțin fibroasă.