2 intrări

7 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Marița f. fluviu în Turcia, afluent al Mării Egee: 450 km.

mariță sf [At: VARONE, D. / V: măr~ / Pl: ~e / E: Marița] 1 (Fam) Servitoare. 2 (Mun) Trăgătoare pentru cizme. 3 (Reg; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 4 (Reg; art.) Melodie după care se execută marița (3).


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MARÍȚĂ s. v. femeie de serviciu, servitoare, slugă, slujnică.

mariță s. v. SERVITOARE. SLUGĂ. SLUJNICĂ.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

maríță, maríțe, s.f. (reg.) 1. servitoare. 2. trăgătoare pentru cizme. 3. dans popular.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MARIȚA (gr. EVROS, tc. MERIÇ [meritʃ]), fluviu navigabil în Pen. Balcanică (Bulgaria, Grecia și Turcia); 480 km. Izv. din NE masivului Rila Planina, formează o porțiune granița dintre Grecia și Turcia și se varsă în M. Egee. Afl. pr.: Arda, Tundja. Trece prin Plovdiv. Irigații. Denumirea antică: Hebrus. La 26 sept. 1371, la Cîrmen, pe M. armata sârbo-macedoneană, condusă de despotul Vukašin și de fratele său Uglieša, alături de care se aflau detașamente de bosniaci, bulgari, români, unguri ș.a. a fost înfrântă de turcii otomani. În urma acestei lupte, turcii au cucerit o mare parte din Macedonia, Serbia și Bulgaria.

Intrare: Marița
Marița nume propriu
nume propriu (I3)
  • Marița
Intrare: mariță
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mariță
  • marița
plural
  • marițe
  • marițele
genitiv-dativ singular
  • marițe
  • mariței
plural
  • marițe
  • marițelor
vocativ singular
plural