MÂRC interj. (Rar; în expr.) A nu zice nici mârc = a nu zice nimic, a tăcea din gură. – Contaminare între mâr și mâlc.

mârc¹ [At: GORJAN, H. IV, 166/10 / V: ~ă sfi / E: ctm mâr + mâlc cf cârc] (Pop) 1-2 s, a (Îe) A nu zice nici ~ sau (rar) a tăcea ~ A nu spune nici un cuvânt. 3 sf (Îe) A face ~ă (pe cineva) A face pe cineva să nu scoată nici o vobă. 4 sf (Îe) A se face ~ă (pe pământ) A se ghemui. 5 av (Îe) A bate ~ă A bate zdravăn.

mârc², ~ă smf, a [At: LIUBA-IANA, M. 116 / V: mârg / Pl: ~rci / E: srb mrk „întunecos”] 1-2 (Ban) (Cal, iapă) cu părul roșcat închis Si: murg. 3-4 (Cal, iapă) cu părul roșcat Si: roib.

mârcă sf vz mârc¹

mârg², ~ă a vz mârc²

MÂRC interj. (Pop.; în expr.) A nu zice nici mârc = a nu zice nimic, a tăcea din gură. – Contaminare între mâr și mâlc.

MÎRC interj. (în expr.) A nu zice nici mîrc = a nu zice nimic, a nu sufla o vorbă. Voinicul, cum îi dete feciorul drumul, nu zise nici mîrc. MARIAN, T. 331. ◊ (Substantivat) N-ai să-mi spui nici un mîrc! SBIERA, P. 20. Ba cîrc, ba mîrc v. cîrc.

MÂRC interj.: A nu zice nici ~ a nu scoate o vorbă; a tăcea chitic. /Contaminare între mâr și mâlc

mîrc și smîrc, interj. (var. din cîrc, mîlc, mîc). Munt. A nu zice nicĭ mîrc, a nu zice nicĭ cîrc (nicĭ mîlc, nicĭ mîc). V. mĭorc.

mârc interj.

MARG [mark], Wolkwin (n. 1936), arhitect și urbanist german. Prof. univ. la Hamburg. A efectuat o serie de sistematizări în orașul Hamburg. Lucrări de orientare funcționalistă (Direcția generală a poștelor și Banca regională din Hamburg, Casa Parohială la Stade).

mârc², -ă, adj. (reg.) roșcat, roșu-închis.

MÎRC¹ subst. (În e x p r.) A nu zice nici mîrc sau (rar, adverbial) a tăcea mîrc = a nu spune nimic, a nu scoate o vorbă, a tăcea chitic. Împăratul Bedredin, auzindu-l așa, nu mai zise nici doauî boabe legănate, tăcu mîrcă. GORJAN, H. IV, 166/10, cf. DDRF, BARCIANU, TDRG. Ai călcat învoiala și acuma n-ai să-mi spui nici un mîrc ! SBIERA, P. 20. Cum îi dete feciorul drumul, nu zise nici mîrc, ci căzu mort ca toți morții la pămînt. MARIAN, T. 331, cf. ZANNE, P. II, 540. Ba (că) cîrc, ba (că) mîrc v. c î r c. A face mîrcă (pe cineva) = a face (pe cineva) să nu scoată nici o vorbă. Șapte arapi, de care le țîțăia inima, și îi făcea mîrcă în toată vremea povestirilor. GORJAN, H. I, 145/12. A se face mîrcă (pe pămînt) = a se ghemui. Pă urmă legai cu brîul o halcă de carne în spinare foarte strîns și mă făcui mîrcă pă pămînt pă brînci, puind în gînd că numai cu această născocire voi putea ieși din acea prăpastie grozavă. id. ib. II, 22/34, cf. id. ib. I, 77/7. Și fiindcă Azor iar începea să să depărteze, se răsti la el din nou: – Vin aici ! Cinele se făcu mîrcă. CONV. LIT. XXXVIII, 652. (Adverbial) A bate mîrcă = a bate zdravăn, a bate măr. Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. - Și: mîrcă s. f. – Contaminare între mîr și mîlc. Cf. c î r c.

MÎRC², -Ă adj. (Ban.; despre culoarea calului și a altor animale) Roșcat, roșu întunecat. V. m u r g. Cf. H XVIII 4, com. din ORAVIȚA, CHEST. I 58/4, 5, 6, 7, II 489/1, ALRM SN I h 177. ♦ (Substantivat, art.) Nume pentru caii care au părul roșcat; roib. Cf. LIUBA-IANA, M. 116, COSTIN, GR. BĂN. 134. – Pl.: mîrci. – Și: mîrg, -ă adj. H XVIII 4. – Din scr. mrk „negricios, întunecos”.

MÎRG¹, -Ă adj. v. murg.

MÎRG², -Ă adj. v. mîrc².