IENUPĂR, ienuperi, s. m. Arbust rășinos, foarte ramificat, cu frunzele totdeauna verzi, în formă de ace, și cu fructele de culoare neagră-albăstruie; jneapăn (2) (Juniperus communis). – Lat. juniperus.

IENUPĂR ~eri m. Arbust ramificat, cu frunze aciculare, persistente, și cu fructe de formă sferică, negre-albăstrui, folosite în industria farmaceutică. /<lat. juniperus

ienupăr s. m. (sil. ie-), pl. ienuperi

CETINĂ-DE-NEGI s. (BOT.; Juniperus sabina) (livr.) sabină.

IENUPĂR s. (BOT.; Juniperus communis) v. jneapăn.

IENÚPĂR s.m. Arbust (Juniperus communis) ale cărui fructe uscate (boabe mari, negre, zbârcite) se utilizează în bucătărie drept condiment, în special în marinade, pentru vânat sau varză, și ca ingredient la fabricarea ginului.

JUNIPERUS L., IENUPĂR, fam. Cupressaceae. Gen originar din emisfera nordică, cca 55 specii, arbori sau arbuști monoici sau dioici, persistenți, erecți sau tîrîtori, rășinoși, cu frunze solzoase sau aciculare, cîte 3 în verticil. Ramurile tinere rotunde sau în 4 muchii. Scoarță roșcată, rășinoasă, fibroasă. Flori unisexuate, mici, axilare sau terminale. Conurile pseudobace, cele femele mici, albastre, poartă una sau mai multe semințe nearipate.

Juniperus chinensis L. Specie ce înflorește primăvara. Conuri sferic-oblonge de mărimi diferite, mai întîi albastre și albe, devenind apoi albastre-închis. Frunzele ramurilor inferioare și al plantelor tinere aciculare, cîte 3 în verticil sau opuse, la cele superioare sub formă de solzi, cîte 4, opuse, imbricate, cu 2 linii albe pe față, iar pe cealaltă parte cu o glandă reziniferă. Arbore sau arbust înalt cu lujeri subțiri.

Juniperus communis L. Specie care înflorește primăvara. Flori, cele mascule în amenți, cele femele grupate în conuri cu diametrul de cca 7 mm, verzi la început, apoi albăstrui. Fructe, pseudobace cu 3 semințe ce se coc după 2-3 ani. Frunze aciculare, persistente, verzi, cîte 3 în verticil, divergente, pe partea superioară cu o dungă albă. Arbust mare, cu ramuri numeroase, sau arbore mic, piramidal, cu lujerii subțiri, muchiați. Are numeroase forme.

Juniperus horizontalis Moench. Specie la care conurile albăstrui rareori apar pe exemplarele cultivate. Acele, lungi pînă la 6 mm, sînt verzi-albăstrui sau albăstrui-metalic. Arbust tîrîtor cu ramuri numeroase, lungi, cu lujeri laterali scurți, denși (Pl. 42, fig. 249).

Juniperus procumbens Sieb. Specie cu conuri aproape sferice, cca 8,5 mm diametru. Frunze aciculare cîte 3, toarte ascuțite, glauce, nervura mediană verde, partea inferioară albăstruie cu 2 pete albe. Arbust tîrîtor, cu lujerii rigizi la capete ușor ascendenți.

Juniperus sabina L. Specie care înflorește primăvara. Florile mascule mici, verzi, cele femele albe-gălbui. Pseudobace mici, globulare, negre-albăstrui, nutante, pedunculate, cu 1 sau 3 semințe. Frunze, mici, solzoase (opuse, deseori așezate imbricat pe 4. rînduri), sau aciculare (opuse, mai ascuțite, puțin îndepărtate, cu partea superioară plană, verdea albăstruie, iar cea inferioară convexă, glaucă, cu o glandă). Arbust pînă la 3 m înălțime, ramuri repente, scoarță maro-închis.

Juniperus virginiana L. Specie care înflorește primăvara. Pseudobace globuloase, mici, albastre- albicios, erecte sau divergente, de obicei cu 2 semințe. Frunze mici, solzoase, ascuțite, prevăzute cu o glandă, cele aciculare dispuse în verticil. Arbore înalt pînă la 30 m, deseori dioic, port piramidal. Tulpină erectă, scoarță maro-închis-cenușie.