julă¹ sf [At: LB / Pl: ~le / E: ns cf mg suli] (Reg) 1 Femeie cu părul pieptănat pe spate. 2 (Pex) Femeie sărăcăcios îmbrăcată. 3 (Pex) Femeie care face mofturi.

julă² sf [At: ALRM. I, h 187 / Pl: ~le / E: ns cf juli] (Reg) 1 Bătătură în talpă. 2 Bășică la degetele de la picioare.

julă (jule), s. f. – Femeie, muiere. Țig. žuli, ğuli (Graur, BL, V, 68). Legătura pe care o stabilește DAR cu mag. suli „rău” pare greșită. – Der. julan, s. m. (bărbat afemeiat); juleaică, s. f. (femeie), pe care Bogrea, Dacor., II, 899, îl punea în legătură cu numele Zuleica, cf. Tagliavini, Arch. Rom., XII, 173; juleandră (var. șuleandră, ciuleandră), s. f. (femeie, muiere), cu suf. expresiv -andră, cf. buleandră, fleand(u)ră, după Graur, BL, IV, 198, la un țig. *ğuνlengero, de la ğuνli „femeie”); ciuleandra, adv. (hoinărind, umblînd creanga).

julă, jule, s.f. (reg.) 1. femeie cu părul pieptănat îndărăt, cu tâmplele și fruntea goale. 2. femeie sărăcăcios îmbrăcată și încrezută.

GYLA (GYULA, JULA), voievod din Transilvania. În 1002-1003 a fost înfrânt și făcut prizonier de regele Ungariei, Ștefan I.

Jul, -a, -ca, -ea, -ei v. Iulie III 1 – 2, 4.

a da cu jula / cu racu’ / cu zula expr. a fura.