3 intrări

6 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Heruli m. pl. popor germanic al căror rege Odacru, coprinse Roma în 473.

herul, ~ă [At: DEX / Pl: ~i, ~e / E: fr Hérules] 1-2 smf, a (Persoană) dintr-un neam germanic din uniunea de triburi a goților. 3 a Specific herulilor (1). 4 a Referitor la heruli (1). 5 a Care aparține herulilor (1).

HERÚL, -Ă, heruli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană dintr-un neam germanic din uniunea de triburi a goților. 2. Adj. Care se referă la heruli (1), care aparține herulilor. – Din fr. Hérules.

HERÚL, -Ă, heruli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană dintr-un neam germanic din uniunea de triburi a goților. 2. Adj. Care se referă la heruli (1), care aparține herulilor. – Din fr. Hérules.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

herúl adj. m., s. m., pl. herúli; adj. f., s. f. herúlă, pl. herúle

herúl s. m., adj. m., pl. herúli; f. sg. herúlă, g.-d. art. herúlei, pl. herúle


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

HERÚLI (< fr., lat.) s. m. pl. Populație germanică originară din S Scandinaviei și din Pen. Iutlanda, care, în sec. 3, sub presiunea danilor, migrează spre S Europei; o ramură se deplasează în reg. Rinului inferior, iar alta se oprește în reg. Mării Azov, de unde, în alianță cu goții, întreprind atacuri în provinciile europene și asiatice ale Imperiului Roman. Supuși de huni, h. își dobândesc libertatea după destrămarea statului acestora (454) și se stabilesc, ca federați ai Imperiului Roman, în zona Dunării de Jos, unde formează un regat, distrus, în 512, de longobarzi.

Intrare: heruli
heruli
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: herul (adj.)
herul1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • herul
  • herulul
  • herulu‑
  • heru
  • herula
plural
  • heruli
  • herulii
  • herule
  • herulele
genitiv-dativ singular
  • herul
  • herulului
  • herule
  • herulei
plural
  • heruli
  • herulilor
  • herule
  • herulelor
vocativ singular
plural
Intrare: herul (s.m.)
herul2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • herul
  • herulul
  • herulu‑
plural
  • heruli
  • herulii
genitiv-dativ singular
  • herul
  • herulului
plural
  • heruli
  • herulilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

herul (adj.)

  • 1. Care se referă la heruli (1.), care aparține herulilor.
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

herul, -ă (persoană) herul herulă

  • 1. Persoană dintr-un neam germanic din uniunea de triburi a goților.
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie: