halipă sf [At: LESNEA, C. D. 86 / Pl: ~pe / E: ns cf ucr халена „nenorocire”] (Reg) 1 Haină veche, ruptă 2 (Reg) Haină subțire de vară.

halípă f., pl. e (cp. cu rut. halúpa, colibă). Est. Haĭnă supțire de vară (Șez. 30, 293), buleandră, hanță. V. felegă și țoală.

Halip, -a, -liul v. Halep 2, 4.

halipă s.f. (reg.) strai rupt, haină zdrențuroasă.

halípă, halipe, s.f. (reg.) 1. Haină ruptă, zdreanță. 2. Bucată (de ceva). – Cf. ucr. halena „nenorocire” (MDA); comp. cu ucr. halúpa „colibă” (Scriban).

halipă, halipe, s.f. – (reg.) Haină ruptă, zdreanță (Faiciuc, 1998). – Cf. ucr. halena „nenorocire” (MDA); comp. cu ucr. halúpa „colibă” (Scriban).

halipă, -e, s.f. – Haină ruptă, zdreanță (Faiciuc 1998). – Cf. ucr. halena (MDA).