frideric sm [At: DEX / Pl: ~ici / E: ger Friedrichs(dor)] Monedă de aur prusiană, care a circulat și în țările românești în prima jumătate a sec. XIX.

Frideric m. numele mai multor împărați ai Germaniei: FRIDERIC I (Barbarossa), luptă contra papilor și a Italiei, se înnecă în Cilicia pe timpul celei d’a treia cruciate (1152-1190); FRIDERIC II, excomunicat de Grigorie IX (1194-1250).

Frideric m. numele mai multor regi ai Prusiei: FRIDERIC-WILHELM, elector de Brandeburg, fundatorul puterii prusiene (1630-1688); fiul său FRIDERIC I primi titlul de rege în 1701 și muri la 1713; FRIDERIC-WILHELM I fiul celui precedent, cuceri Pomerania (1713-1740); FRIDERIC II (cel Mare), cuceri Silezia și luă o parte a Poloniei (1712-1786); FRIDERIC-WILHELM II, organiză coalițiunea în contra Franței (1786-1797); FRIDERIC-WILHELM III, învins și spoliat de Napoleon I (1797-1840); FRIDERIC-WILHELM IV, abdică în favoarea fratelui său Wilhelm I (1795-1861); FRIDERIC III, fiul lui Wilhelm I, muri după trei luni de domnie (1831-1888).

Frideric m. numele a 5 electori de Saxonia.

Frideric m. numele mai multor regi ai Danemarcei, dintre cari ultimul, FRIDERIC VIII, fiul lui Cristian IV, născut în 1843, se urcă pe tron în 1906 și muri în 1912.

FREDERIC, numele a trei împărați romano-germani. Mai importanți: F. I Barbarossa din dinastia Hohenstaufen, împărat și rege al Germaniei (1152-1190), rege al Italiei (1155-1190). A întreprins, între 1154 și 1186, șase campanii în Italia; înfrânt la Legnano (1176) de armata orașelor din Liga Lombardă, a recunoscut acestora anumite libertăți prin Pacea de la Constanța (1183); unul dintre conducătorii Cruciadei a III-a în timpul căreia a murit. F. II de Hohenstaufen, împărat (1220-1250). A luptat împotriva papalității și a orașelor din Liga Lombardă (1226-1250); în Sicilia a pus bazele unui stat centralizat și a sprijinit dezvoltarea culturii; conducător al Cruciadei a VI-a (1228-1229), în timpul căreia s-a încoronat rege al Ierusalimului (mart. 1229). F. III de Stiria, rege (din 1440) și apoi împărat german (1452-1493). Șef al Casei de Habsburg, a fost ultimul împărat încoronat la Roma.

FREDERIC (FREDERICK) III cel Înțelept, duce elector de Saxonia (1486-1525). Fondator, în 1502, al Universității din Wittenberg; susținător al lui Luther; a sprijinit Reforma.

FREDERIC, regi ai Prusiei. F. I, elector de Brandeburg (din 1688), apoi rege al Prusiei (1701-1713). A participat la Războaiele Ligii de la Augsburg și la Războiul de Succesiune la Tronul Spaniei, obținând coroana regală. Protector al științei și artelor (Universitatea din Halle, 1694, Academia de Științe, 1700 și Academia de Arte din Berlin). F. II, rege al Prusiei (1740-1786), din dinastia Hohenzollern. Supranumit Frederic cel Mare. A dus o politică internă de reforme în spiritul mercantilismului și absolutismului luminat și a acordat o deosebită atenție organizării armatei, care a devenit cea mai puternică și numeroasă armată din Europa. A participat la Războiul de Succesiune la Tronul Austriei (1740-1748), la Războiul de 7 Ani (1756-1763) și la cel de Succesiune la Tronul Bavariei (1778-1779). A anexat Silezia și a reușit, printr-un șir de alianțe să consolideze poziția internațională a Prusiei, slăbind influența Habsburgilor asupra statelor germane. A participat la prima împărțire a Poloniei (1772). Sprijinitor al culturii și artelor. Din inițiativa sa, în anii 1745-1747, s-a construit palatul de la Sans-Souci din Postdam. Admirator al culturii franceze; prieten cu Voltaire. Autor al unor lucrări filozofice („Anti-Machiavelli”, „Istoria timpului meu”).

FREDERIC < germ. Friedrich; prin forma magh. Frigyes. 1. Frija (Sur VII); Frijâ, Ion (16 B IV 69). 2. Frijan, fam. (Șez). 3. Frij/e b. (16 A I 264); -oae, Mușa f. (ib. 445). 4. Freja b., diac (Cat; 16 B IV 491).

FREDERIC AUGUST I cel Drept, elector, sub numele de F.-A. III (din 1763) și rege al Saxoniei (1806-1827). După înfrângerea Prusiei la Jena (1806), a trecut de partea lui Napoleon I, de la care a primit titlul de rege, și apoi de mare duce al Marelui Ducat al Varșoviei.

FREDERIC WILHELM, regi ai Prusiei. Mai importanți: F.W. I (1713-1740), supranumit „Regele Regent”, datorită grijii deosebite pe care a acordat-o armatei. A urmărit centralizarea statului. F.W. III (1797-1840). A participat la campaniile antinapoleoneene; înfrânt la Jena și Auerstädt (1806), a pierdut o însemnată parte a țării, pe care a redobândit-o în urma hotărârilor Congresului de la Viena (1814-1815).

FREDERIC-WILHELM, zis Marele Elector, elector de Brandenburg și duce de Prusia (1640-1688). Prin Pacea Westfalică (1648) anexează Pomerania Răsăriteană și alte teritorii, iar în 1657, Prusia. A pus bazele statului absolutist prusian și a creat armata regulată. Conducător al opoziției calvine, a primit refugiați hughenoți după revocarea Edictului din Nantes (1685).