FRĂSINEL, frăsinei, s. m. Plantă erbacee medicinală și ornamentală, cu flori mari, albe sau trandafirii, plăcut mirositoare (Dictamnus fraxinella). ◊ Expr. A umbla (de) frunza frăsinelului = a umbla fără niciun rost, fără niciun scop, a fi haimana; a hoinări. – Frasin + suf. -el.

frăsinel sm [At: ZANNE, P. I, 183 / Pl: ~ei / E: frasin + -el] 1 Plantă erbacee medicinală și ornamentală din familia rutaceelor, cu flori mari, albe sau trandafirii, plăcut mirositoare (Dictamnus fraxinella). 2 (Pop; îe) A umbla (de) frunza ~ului A vagabonda. 3 (Îae) A hoinări. 4 (Îae) A umbla numai după distracții.

FRĂSINEL sm. 🌿 1 Plantă ierboasă, ale cărei frunze se aseamănă cu cele de farsin; face flori mari albe sau trandafirii, cu miros puternic; e cultivată adesea prin grădini (Dictamnus fraxinella) (🖼 2202) ¶ 2 proverb: A umbla (de) frunza ~ului, a umbla fără nici un rost, fără nici o treabă, în dorul lelii.

FRUNZĂ (pl. -ze) sf. 🌿 1 Foaie de arbore: mila de la bărbat ca frunza de plop uscat ZNN.; ~ de brad; ~ verde, începutul caracteristic al celor mai multe cîntece populare; a cînta, a zice din ~, a cînta ținînd o frunză între buze: venea cîntînd din ~ ISP.; în ~-l învăță a zice moș Gligor RET.; a umbla (de) frunza frăsinelului 👉 FRĂSINEL; a tăia cîinilor ~ CÎINE 1; a trăi ca frunza pe apă 👉 APĂ 19; cîtă ~ și iarbă sau ca frunza și ca iarba, nenumărat de mulți, în cantitate enormă ¶ 2 FRUNZĂ-DE-BUBĂ-REA = BUBERIC; ~-DE-POTCĂ, plantă, numită și „iarba-drumurilor”, cu frunzele de un frumos verde lucitor (Chenopodium murale) (🖼 2221); FRUNZA-TĂIETURII = VINDECEA; FRUNZA-VOINICULUI¹, plantă, numită și „brîncuță”, cu flori mici galbene, poporul o socotea odinioară ca bună pentru a vindeca tusea și stingerea glasului (Sisymbrium officinale) (🖼 2222); – FRUNZA-VOINICULUI² = USTUROIȚĂ [lat. *frondea].

FRĂSINEL, frăsinei, s. m. Plantă erbacee medicinală și ornamentală, cu flori mari, albe sau trandafirii, plăcut mirositoare (Dictamnus fraxinella). ◊ Expr. A umbla (de) frunza frăsinelului = a umbla fără nici un rost, fără nici un scop, a fi haimana; a hoinări. – Frasin + suf. -el.

FRĂSINEL, frăsinei, s. m. Plantă erbacee cu flori mari, albe sau trandafirii, frumos mirositoare (Dictamnus albus). ◊ Expr. A umbla (de) frunza frăsinelului = a umbla fără nici un rost, a fi haimana. Umblați numai așa, frunza frăsinelului. CREANGĂ, P. 188. Tot umblînd noi din școală în școală, mai mult, ia așa, «de frunza frăsinelului» mîne-poimîne avem să ne trezim niște babalîci. id. A. 124. Cel prost s-a dus spre apus și atîta a îmblat încolo și-ncoace de frunza frăsinelului, fără să-i pese de cineva, pînă ce-a cheltuit toți banii. MARIAN, O. II 316.

FRĂSINEL ~i m. (diminutiv de la frasin) Plantă erbacee medicinală sau ornamentală cu flori mari albe sau roșii, plăcut mirositoare. ◊ A umbla de frunza ~lului a umbla brambura; a hoinări. /frasin + suf. ~el

frăsinel m. plantă cu flori mari albe, exală un miros balzamic puternic (Dictamus albus); frunza frăsinelului, de florile mărului; să umblați numai așa frunza frăsinelului CR.

frăsinél m., pl. eĭ. O plantă erbacee rutacee (în bot. dictámnus [álbus saŭ fraxinélla]). Are frunze alterne imparipenate compuse care seamănă de departe cu ale frasinuluĭ și florĭ marĭ albe saŭ roșiatice. Se cultivă și pin grădinĭ și exală un miros balsamic puternic. Dacă, după o zi caldă și liniștită, puĭ o lumînare aprinsă aproape de ĭa, se inflamează¹ uleĭu din ĭa și o înconjoară c’o aureolă luminoasă, dar care nu vatămă de loc planta. Rădăcina eĭ e febrifugă, vermifugă, sudorifică, tonică, stimulantă și emenagogică. A umbla de frunza frăsineluluĭ, a umbla în zadar, de florile măruluĭ, (cuculuĭ).^[1]

frăsinel s. m., pl. frăsinei, art. frăsineii

frăsinel s. m., pl. frăsinei, art. frăsineii

frăsinel s. m., pl. frăsinei, art. frăsineii

Frăsinei, așezare monahală în jud. Vâlcea, între munții Cheia și Cozia, înconjurată de frasini, de unde își trage numele. Inițial o bisericuță de lemn, construită de doi călugări pustnici în 1710, a fost refăcută apoi din zid în 1775 de boierii Cârstea și Damian, iar azi ține loc de capelă pentru cimitir. În 1860 sf. Calinic, episcop al Râmnicului, a construit actuala bis., rânduind slujba și viața monahală după modelul de la Athos. În 1947 s-a mai construit o bis. la depărtare de 2 km, unde a fost pus legământul sf. Calinic că să se slujească nevoilor sufletești ale femeilor care vin aici și care nu au voie să intre în m-re.

DICTAMNUS L., DICTAMNUS, fam. Rutaceae. Gen cu o singură specie: Dictamnus albus L., « Frăsinel », (syn. D. flaxinella Pers.). Originară din sudul Europei, nordul Chinei, plantă perenă. înflorește vara. Flori (petale lungi de cci 2-3 cm, caliciul caduc, stamine pubescente la bază) mari, albe-roșietice, cu nervuri roșii-purpurii, dispuse în raceme terminale, glandulos-vîscoase. Fructul, o capsulă cu cîteva semințe negre, lucioase. Pedunculii, caliciul și capsulele cu glande negre-roșietice. Frunze verzi, netede, alterne, imparipenate cu foliole lanceolate sau ovate, serulate. Plantă erbacee, glanduloasă, aromatică, la bază subfrutescentă, înaltă de 0,60-0,90 m. Rizom aproape lemnificat, alb, aromatic. Tulpină, ramurile și inflorescența erecte, acoperite cu peri glanduloși.

a umbla creanga / frunza frăsinelului / lelea / teleleu expr. a hoinări fără rost, a-și pierde vremea.