MOLURĂ, moluri, s. f. Plantă erbacee aromatică cu flori galbene dispuse în umbele, ale cărei fructe sunt întrebuințate în medicină; molotru (Foeniculum vulgare). – Cf. mălură.

MOLURĂ ~i f. Plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu flori galbene dispuse în umbele, din ale cărei semințe se obține un ulei eteric folosit în medicină și parfumerie. /cf. mălură

molură s. f., g.-d. art. molurii; pl. moluri

FOENICULUM Mill., MOLURĂ, FENICUL, fam. Umbelliferae. Gen originar din regiunile mediteraneene, cca 4 specii, erbacee, bienale sau perene, glaucescente, aromatice, foarte înalte, cilindrice, cu tulpini noduroase în dreptul inserțiunii pețiolurilor. Frunze, în general alterne, cu vagine dezvoltate, amplexicaule, palmat-penat-sectate. Flori galbene (5 sepale cu dinți slab conturați, 5 petale rotunjite și rulate, 5 Stamine, lipsite de involucru și involucel) dispuse în umbele. Fructe aproape cilindrice.

Foeniculum vulgare Mill. (syn. F. officinale All.). Specie care înflorește vara-toamna. Flori galbene, dispuse (cca 15) în umbele, radiate, stil foarte scurt. Fruct diachenă ovoidală, cilindrică, maro sau gri-galbenă, cu muchii, miros aromatic, gust dulceag, aromat, ca de anason. Frunze tripenate sau multipenate, cu segmente lungi, subulate. Tulpină glaucescentă (cca 1,80 înălțime), foarte aromatică, cilindrică, bogat ramificată, fin-striată, fistuloasă.

MOLURĂ s. (BOT.; Foeniculum vulgare) (reg.) molotru, secărea, anason-dulce, anason-mare, anason-nemțesc, chimen-dulce.