Filimon (Nicolae) n. eminent prozator, autorul romanului cultural Ciocoii vechi (1819-1865).

Filimon, sfânt, locuitor înstărit din orașul Colose (Frigia), convertit la creștinism, împreună cu soția sa Apfia și cu fiul lor Arhip, de către sf. apostol Pavel, în casa căruia a fost găzduit. Lui îi trimite Pavel din Roma, în anii 62-63, Epistola către Filimon, prin Onisim, fostul sclav al acestuia, convertit și el la creștinism. Împreună cu soția și fiul lor, Filimon este sărbătorit la 19 februarie.

FILIMON, Nicolae (1819-1865, n. București), scriitor român. Unul dintre fondatorii romanului românesc. Capodopera sa, „Ciocoii vechi și noi sau ce naște din pisică șoarici mănâncă” (1863), evocare documentată și colorată a societății românești de la începutul sec. 19, stigmatizează arivismul. Anticipându-l pe Caragiale, în nuvela realist-satirică „Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala”, F. creionează fizionomia politicianului demagog și venal. Jurnal de călătorie („Escursiuni în Germania Meridională. Memorii artistice, istorice și critice”), proze romantice („Friederich Staaps”), basme culese și prelucrate („Roman năzdrăvanul”, „Omul de Piatră”). Cântăreț și epitrop la Biserica Enei din București. Primul critic muzical român; cronicar teatral.

FILIMON gr. Фιλήμων „cel ce sărută” (OS) 1. – diacon (Băl III); N. – scriitorul; – frecv. în urbariile ardelene. 2. Hilimon (Dm; Sd XI 86; 16 A III 9; Ard; Isp II¹; Mar) etc. – ești (Ștef.) 3. Șilimon (16 B IV; + Sile < Vasile: Silomon episcop mar.Cu ș = č: Cilimon vătaf mold., 1639 (Sd VII 364). 5. Limonea b. (Paș); Limonia fata lui Șerban Șelarul, 1795 (BAP II 102) sau ambele < Pantelimon, poate și din neogr. λειμόνι „lămîe”.

Filimon Nume larg răspîndit și frecvent în onomastica vechilor greci (una dintre cele mai vechi atestări apare în opera istoricului Tucidide), purtat și de un cunoscut personaj mitologic, gr. Philémon, Philémonos se încadrează în bogata serie antroponimică în care se recunoaște elementul phil- „drag, iubit”, întîlnit în nume pers. compuse (→ Filaret, Filip, Filomela, Filoteia etc.). Cunoscut și din N.T. („Epistola lui Pavel către Filimon”), purtat de un apostol și un martir al cărui cult este celebrat mai ales în răsăritul Europei, Filimón se răspîndește la numeroase popoare, prin intermediul calendarului. Prin filieră slavă numele este preluat și de români, aparițiile documentare urcînd pînă în sec. 16. Actualul nume de familie Monea poate fi la origine un hipoc. de la Filimon, dar și de la Pantelimon; din aceeași familie face parte și Filon (în rusă, de ex., acesta este curent folosit în popor pentru Filimon). ☐ It. Filemone, magh. Filemon, bg., rus. Filimon etc. ☐ În Metamorfoze, Ovidiu povestește legenda bătrînului Philemon din Frigia și a soției sale Baucis, care i-au găzduit în umila lor colibă pe Iupiter și Mercur; drept recompensă, zeii au transformat coliba în palat, i-au făcut pe cei doi bătrîni slujitori ai lor și le-au îndeplinit dorința de a muri amîndoi în aceeași zi: Philemon a fost prefăcut în stejar, iar Baucis, în tei. Frumoasa legendă l-a ispirat pe compozitorul Ch. Gounod (opera Filemon și Baucis).

CÂRDEI, Filimon (1903-1971, n. Rădăuți), zoolog român. Prof. univ. la Iași. Studii de sistematica, biologia, ecologia și zoogeografia opilionidelor, odonatelor, formicidelor. Coautor șa Fauna R.S.R. (Odonata).