4 intrări

8 definiții

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂSEÁ, măsele, s. f. 1. Fiecare dintre dinții mari (terminați cu o suprafață plată) fixați în partea posterioară a maxilarelor, după canini, la om și la unele animale, servind la zdrobirea și la măcinarea alimentelor; molar1. ◊ Măsea de minte = fiecare dintre cele patru măsele care apar la sfârșitul adolescenței. ◊ Expr. (Oltean) cu douăzeci și patru (sau cu gura plină) de măsele = (om) voinic și isteț, descurcăreț, abil. A-i crăpa (cuiva) măseaua (sau măselele) (în gură) = a fi nerăbdător; a avea mare nevoie de ceva. A trage (sau a o lua) la măsea = a bea mult, a fi bețiv. N-ajunge nici pe o măsea = e foarte puțin, insuficient. A nu avea ce pune (sau a nu ajunge) (nici) pe o măsea sau nici cât (să) pui pe o măsea = a avea foarte puțin (de mâncare). A lepăda, a arunca etc. (pe cineva sau ceva) ca pe o măsea stricată = a se debarasa (de cineva sau ceva) fără părere de rău. 2. Compus: (Bot.) măseaua-ciutei = mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori roșii, cu frunze pătate roșu-brun (Erythronium dens canis). 3. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte asemănătoare, ca formă sau ca funcție, cu măseaua (1) (la roata morii, la grindeiul de la piuă, la grapă, leucă, tălpile saniei, bocanci etc.). – Lat. maxilla „maxilar”.

MĂSEÁ, măsele, s. f. 1. Fiecare dintre dinții mari (terminați cu o suprafață plată) fixați în partea posterioară a maxilarelor, după canini, la om și la unele animale, servind la zdrobirea și la măcinarea alimentelor; molar1. ◊ Măsea de minte = fiecare dintre cele patru măsele care apar la sfârșitul adolescenței. ◊ Expr. (Oltean) cu douăzeci și patru (sau cu gura plină) de măsele = (om) voinic și isteț, descurcăreț, abil. A-i crăpa (cuiva) măseaua (sau măselele) (în gură) = a fi nerăbdător; a avea mare nevoie de ceva. A trage (sau a o lua) la măsea = a bea mult, a fi bețiv. N-ajunge nici pe o măsea = e foarte puțin, insuficient. A nu avea ce pune (sau a nu ajunge) (nici) pe o măsea sau nici cât (să) pui pe o măsea = a avea foarte puțin (de mâncare). A lepăda, a arunca etc. (pe cineva sau ceva) ca pe o măsea stricată = a se debarasa (de cineva sau ceva) fără părere de rău. 2. Compus: (Bot.) măseaua-ciutei = mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori roșii, cu frunze pătate roșu-brun (Erythronium dens canis). 3. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte asemănătoare, ca formă sau ca funcție, cu măseaua (1) (la roata morii, la grindeiul de la piuă, la grapă, leucă, tălpile saniei, bocanci etc.). – Lat. maxilla „maxilar”.

MĂSEÁ, măsele, s. f. 1. Dinte mare, de obicei terminat cu o suprafață lată, fixat în partea posterioară a maxilarelor, la om și la unele animale, servind la zdrobirea și măcinarea alimentelor. V. molar. O durea îngrozitor o măsea de sus. CARAGIALE, P. 21. De vorbit, nu poate vorbi, că măselele și dinții i-au căzut. CREANGĂ, P. 52. Nu știu cine mă oprește să nu-ți sfărîm măselele din gură cu buzduganul. NEGRUZZI, S. I 139. Că din sus Măsele nu-s Și din jos Dinții i-am scos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 447. ◊ Măsea de minte v. minte. ◊ Expr. (Familiar) Oltean cu douăzeci și patru (sau cu gura plină) de măsele = om vioi, isteț și priceput să se descurce; abil, șmecher. Tinerețea aceasta înflăcărată, prisosul acesta de viață au făcut să se zică despre olteni că au «douăzeci și patru de măsele»). VLAHUȚĂ, la TDRG. A nu-l durea pe cineva măselele (sau măseaua) de ceva = a nu-i păsa. De te-ar calici numai pe tine... nu m-ar durea măseaua. ALECSANDRI, T. 1232. A-i crăpa (cuiva) măseaua (sau măselele în gură) = a fi foarte nerăbdător; a dori mult ceva; a avea mare nevoie de ceva. Mă uitam.. așteptînd cu neastîmpăr să vie un lainic de școlar de afară... și-mi crăpa măseaua-n gură cînd vedeam că nu mai vine. CREANGĂ, A. 5. A trage (sau a lua) la măsea = a bea mult, a fi bețiv. N-are ce pune(n-ajunge) nici pe-o măsea sau nici cît să puie pe-o măsea = prea puțin, foarte puțin, insuficient. Îi rîdea mustața cînd vedea atîta hoit: lua tot, și oamenilor nu le lăsa nici măcar cît să puie p-o măsea. Vedeți lăcomie de zeu! ISPIRESCU, U. 84. Și nici una, nici două, haț! pe ied de gît, îi reteză capul pe loc, și-l mînîncă așa de iute și cu așa poftă, de-ți părea că nici pe-o măsea n-are ce pune. CREANGĂ, P. 23. ◊ Compus: măseaua-ciutei = mică plantă erbacee, din familia liliaceelor, cu flori frumoase roșii-purpurii aplecate și frunze cu pete roșii-brune (Erythronium dens canis). 2. Fiecare dintre bucățile de lemn dreptunghiulare prinse, la distanțe egale, de jur împrejurul obezilor roții care învîrtește piatra de deasupra morii. Lovi c-un ciocan în șele De o dete pe măsele; Atunci moara s-a pornit Roțile și le-a-nvîrtit. ALECSANDRI, P. P. 103. 3. Colț, dinte de fier ascuțit al grapei, ia încrucișarea legăturilor de la chingi. Grapa pe părete-o stat, Cinci măsele i-o picat. ȘEZ. XXI 83. 4. Proeminență în formă de cîrlig la capătul de sus al leucii carului, de care se sprijină lanțul sau veriga care leagă loitrele de leucă; ureche. ♦ Cui cu care sînt prinse cele două blăni care leagă tălpile săniei de-a dreptul de proțap. 5. Cui cu o floare colțuroasă și ascuțită care se fixează de jur împrejur pe tălpile bocancilor.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!măseaua-ciutei (plantă) s. f. art., g.-d. art. măselei-ciutei

măseáua-ciútei (bot.) s. f., g.-d. art. măsélei- ciútei

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ERYTHRONIUM L., ERITRONIUM, MĂSEAUA CIUTEI, fam. Liliaceae. Gen originar din America de N și Europa, 15 specii. Tulpini cu două frunze întregi, oblong-eliptice, pețiolate, de obicei bruniu-pătate. Flori albe și roz (foliolele perigonului reflecte, rozacee sau albe, îngustate la bază formînd un tub, 6 stamine, ovar cu 3 loji, un stil filamentos sau cuneiform spre vîrf, stigmat întreg sau, uneori, cu 3 vîrfuri scurte), pendente, solitare sau cîte 2, lung-pedunculate. Fruct, capsulă rotundă sau lunguiață, cu multe semințe. Rezistă la ger.

Erythronium albidum Nutt. Specie care înflorește primăvara. Flori albicioase, deseori cu reflexe albastre, singulare, petalele încă o dată mai lungi ca staminele. Frunze verzi, liniar-lanceolate, deseori fără pete. Plantă înaltă de 20-25 cm, cu bulbi.

Erythronium dens-canis L. Specie care înflorește primăvara. Flori mari (perigon cu 6 foliole, petale lanceolate, ascuțite, stamine cu antere maronii), mirositoare, roșii-purpurii, liliachii sau albe și un inel oranj la bază, solitare, pendente, la extremitatea tulpinii. Fructe, capsule cu puține semințe. Frunze bazale scurt-pețiolate, oblong-eliptice, marmorat-bruniu-pătate. Planta (cca 18 cm înălțime) erbacee, perenă cu bulbi (Pl. 32, fig. 186).

Erythronium revolutum Smith. Specie care înflorește primăvara. Flori singulare sau cîte 2, albicioase sau roz-purpur, stil cu 3 vîrfuri scurte. Frunze, cca 4, cu pete albe și maro-deschis. Plantă, cca 16 cm înălțime.

Intrare: Erythronium (gen de plante)
Erythronium (gen de plante)
gen de plante (I2.1)
  • Erythronium
Intrare: Erythronium albidum
Erythronium albidum park  nomenclatura binară
compus
  • Erythronium albidum
Intrare: Erythronium revolutum
Erythronium revolutum park  nomenclatura binară
compus
  • Erythronium revolutum
Intrare: măseaua-ciutei
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măseaua-ciutei
plural
genitiv-dativ singular
  • măselei-ciutei
plural
vocativ singular
plural
Erythronium dens-canis park  nomenclatura binară
compus
  • Erythronium dens-canis
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

măseaua-ciuteisubstantiv feminin articulat

  • chat_bubble compus botanică Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori roșii, cu frunze pătate roșu-brun (Erythronium dens canis). DEX '09 DLRLC NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic