3 intrări

7 definiții

ECO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „casă”, „mediu înconjurător”, „ambianță”. [< fr. éco-, it. eco-, cf. gr. oikos – casă].

ECO- element prim de compunere savantă cu semnificația „casă”, „mediu înconjurător”, „ambianță”. [fr. éco-, it. eco-, cf. gr. oikos – casă]

ECO2-, -ECÉU elem. „casă, mediu”, „proprietate, bunuri”. (< fr. éco-, cf. gr. oikos)

ECO1- elem. „sunet” „ecou”. (< fr. échi-, cf. lat. echo, gr. ekhos, ekho)


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ECO, Umberto (n. 1932), filozof al culturii, estetician și scriitor italian. Prof. univ. la Bologna. Reprezentant al școlii semiotice („Tratat de semiotică generală”). Analiză a limbajului literaturii ca mijloc de comunicare, prin aplicarea metodei structurale și a teoriei informației („Opera deschisă”, „Structura absentă”, „Lector in fabula”). Romane cu substrat ezoteric („Numele trandafirului”, „Pendulul lui Foucault”).

ECO-1 „casă, locuință, mediu înconjurător, proprietate”. ◊ gr. oikos „casă, gospodărie” > fr. éco-, it. eco-, engl. id., L. sav. oeco-, germ. öko- > rom. eco-.~biotic (v. -biotic), adj., (despre un organism) adaptat la un mod specific de viață; ~clin (v. -clin), s. n., variație morfologică sau fiziologică, corelată cu o variație ecologică; ~dem (v. -dem), adj., s. n., (populație) care trăiește într-o zonă ecologică bine definită; ~etologie (v. eto-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază influența condițiilor de mediu asupra comportamentului și obiceiurilor organismelor; ~fene (v. -fen), s. f. pl., organisme vegetale cu genotipuri asemănătoare, dar cu fenotipuri deosebite; ~fenotip (v. feno-, v. -tip), s. n., modificare fenotipică determinată de mediul înconjurător; ~fiziologie (v. fizio-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază fiziologia diferitelor grupe de organisme în corelație cu mediul lor natural; ~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., (persoană) care suferă de ecofobie; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a sta singur în casă; ~geneză (v. geneză), s. f., 1. Proces de formare a condițiilor ecologice. 2. Stabilire a unor relații între viețuitoare și mediu, în cursul evoluției; ~grafie (v. grafie), s. f., studiul evoluției mediului înconjurător; ~id (v. -id), s. m., ansamblul factorilor biologici; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în ecologie; ~logie (v. -logie1), s. f., știință care studiază relațiile reciproce dintre organisme și mediul lor de viață; ~morfe (v. -morf), adj., s. f. pl., (plante) cu comportament identic față de un anumit factor ecologic; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., modificare a unor caractere morfologice ale plantelor sub influența factorilor mediului înconjurător; ~nomie (v. -nomie), s. f., totalitate a relațiilor sociale de producție existente într-o anumită orînduire socială, determinate de nivelul de dezvoltare a forțelor de producție; ~pedologie1 (v. pedo-1, v. -logie1), s. f., studiul caracterelor somatice determinate de factorii ecologici; ~pedologie2 (v. pedo-2, v. -logie1), s. f., știință care studiază influența solurilor asupra organismelor vegetale și animale; ~proterandrie (v. proter/o-, v. -andrie), s. f., fenomen de maturizare a florilor mascule înaintea celor femele; ~proteroginie (v. protero-, v. -ginie), s. f., fenomen de maturizare a florilor femele înaintea celor mascule; ~sferă (v. -sferă), s. f., nume generic pentru atmosferă, hidrosferă, biosferă și pentru stratul superficial al litosferei, populate de ființe vii; ~tip (v. -tip), s. n., 1. Grup de plante sau de animale din aceeași specie cu anumite însușiri ereditare proprii, dobîndite sub influența condițiilor de mediu. 2. Rasă ecologică adaptată sub aspect genetic; ~ton (v. -ton), s. n., 1. Areal de tranziție între două comunități de plante. 2. Populație de tranziție de pe arealul intermediar dintre două asociații; ~top (v. -top), s. n., tip particular de habitat determinat de intersecția unui complex de factori fizico-geografici; ~toxicologie (v. toxico-, v. -logie1), s. f., ramură a ecologiei care studiază acțiunea elementelor și substanțelor toxice din mediul înconjurător asupra sistemelor biologice.

ECO-2 „ecou, zgomot, semnal sonor”. ◊ gr. ekho, „sunet, zgomot, ecou” > fr. écho-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. eco-. □ ~acuzie (v. -acuzie), s. f., tulburare a funcției auditive, caracterizată prin perceperea unui sunet auzit altădată; ~chinezie (~kinezie) (v. -chinezie), s. f., tendință patologică de imitare automată a acțiunilor și gesturilor persoanelor din jur; sin ecopraxie; ~encefalografie (v. encefalo-, v. -grafie), s. f., metodă de diagnosticare a proceselor patologice intracraniene cu ajutorul ultrasunetelor; ~estezie (v. -estezie), s. f., semnale somatoestezice false determinate de propagarea difuză a excitației; ~frazie (v. -frazie), s. f., tendință patologică de repetare automată a propozițiilor auzite la alte persoane; ~graf (v. -graf), s. n., aparat pentru aprecierea densității mediilor, bazat pe principiul vibrațiilor ultrasonore; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Metodă de apreciere a densității țesuturilor cu ajutorul ecoului reflectat de vibrațiile ultrasonore. 2. Intercalare în scris de către bolnav a unor cuvinte auzite întîmplător; ~gramă (v. -gramă), s. f., diagramă obținută la ecograf; ~lalie (v. -lalie), s. f., repetare automată a cuvintelor spuse de interlocutor, constituind un simptom al unor boli nervoase; ~metrie (v. metrie1), s. f., procedeu de determinare a nivelului unui lichid într-o sondă; ~metru (v. -metru1), s. n., aparat de măsurare a adîncimii nivelului de lichid dintr-o gură de sondă, pe baza reflexiei undelor sonore; ~mimie (v. -mimie), s. f., imitare a expresiilor mimice ale persoanelor din jur, care apare în anumite stări patologice; ~patie (v. -patie), s. f., manifestare patologică constînd în repetarea fără sens a unor cuvinte sau acțiuni; ~praxie (v. -praxie), s. f., ecochinezie*; ~timie (v. -timie), s. f., reflectare în reacțiile emoționale ale unei persoane a tonusului afectiv al celor din jur.

Intrare: Eco
Eco
Intrare: eco (pref. - casă)
eco (pref. - casă)
Intrare: eco (pref. - ecou)
eco (pref. - ecou)