Caterina f. numele mai multor suverane: CATERINA I, împărăteasa Rusiei, simplă țărancă, deveni soția lui Petru cel Mare (1682-1727). ║ CATERINA CEA MARE, împărăteasa Rusiei, femeie superioară prin administrațiunea ei, dar nevrednică prin despotismul și depravațiunea sa; ea desmembră Polonia în trei rânduri, cumpără Crimea, protejă literele si științele (1729-1796).

Ecaterina, sfântă mare martiră în timpul împăratului Maxim tracul. Având o cultură aleasă și fiind de neam împărătesc, a fost obligată de împărat la o dispută cu învățatii vremii, pe care nu numai că i-a întrecut, dar i-a și convertit la creștinism. A fost supusă la mari chinuri și apoi decapitată. Moaștele sale au fost aduse în Egipt în sec. 8 și așezate într-o m-re din Sinai, zidită de împărăteasa Elena. Este sărbătorită la 25 noiembrie.

ECATERINA (EKATERINA), numele a două împărătese ale Rusiei: E. I (1684-1827), soția lui Petru I cel Mare, împărăteasă (din 1725). A întărit autocrația prin crearea, în 1726, a Înaltului Consiliu Secret; E. II cea Mare (1729-1796), soția lui Petru III, pe care l-a înlăturat în 1762, devenind împărăteasă. Apărătoare a intereselor nobilimii, a întărit autocrația și procesul de aservire a țărănimii, înăbușind, în 1775, răscoala lui Pugaciov. A dus o politică externă activă, purtând războaie cu Imp. Otoman și Suedia; a anexat importante teritorii. A participat la acțiunile armate împotriva Revoluției Franceze și la cele trei împărțiri ale Poloniei.

ECATERINA gr. Aίϰατερίνα, nume transcris și cu e inițial, socotit ca feminin de la ’Eϰάτερος sau ’Eϰατος „care lovește de departe” atributul lui Apollo, sau ca derivat din ’Eϰάτη zeiță (Tagl). I. 1. Ecatarina (Mar); Catarina j-ța (17 B III 524); Catirina = Catrina (17 B III 226). 2. Icaterina, dobr. (RI XI 211); Caterinci și Catrina, act. 3. S-a format și un masculin: Catrinu, destul de frecvent pentru a produce derivate: Catrin/escu (Drag 302); -oiu, act.; Munții Catrinului, supranume ar. pentru m-tele Olimp, numit și „Codrii Cadrinului” în epos (AO IX 65) după portul Ecaterina, centru pastoral aromîn, situat la poalele lui. 4. Cu afer.: Trina f.; Trinea b., olt. (Sur VI); Trinu s.r. Teleajen. Trincă b. (C Bog; Sd V 40; Isp IV¹) și t. (Bez I 23); Trincea (ib); Trincu., A., act. Trincoi (Tec I). Cf. Trîncă, ard. (Paș). 5 + ăr: Catrinar (Buc); – Dochița, act. 6. Cătrin b, și -ă f. (Mar); cu afer.: Rina ar, (Weig); 7. Cătrînău (17 B III 208) 8. Catrea f. (17 A I 88; V 112); Cătrea b. (16 B IV 193); -nu (Am). 9. Cătrior, -ești fam. (17 B III 73). II. Sub infl. germ. Katy, rus Kатя și magh. Kati, Katica. 1. Cati (Ard; AO XI; Cata f. (Paș); Catea fam. (Scurtești Bz); Cătița, T.; Căta f., ard. (Var 22); – fam. băn. (Iugoslavia). 2. Catu Ioan, act. Cătlescu act.; -easca s. 3. Cătulești s. (Mus 24), Cătil/ă, b. (16 B V 119); -ești (Sur III). 5. Cátina, ar. (Weig); Catina, Miclăuș (Dm; Ștef); – ard., 1338 (Drăg 57 nr. 1); Catina, Ioan, poetul; Cătina s. (r. Cislău), nu < subst. cătină. 6. Catinca f. (P¹³; P Bor 29), frecv. în genere. 7. Cu afer.: Tinca f. și s. act; – și Tinca fam. (Jiul ard). 8. Cătincea b., olt. (Cand 133). 9. Catoiu, ard. (Paș). 10. Cătuiu, Gh. (Vr C 126). 11. Cătuț, V. (Tg-Jiu), -u s; -a f. (Ard). 12. Cătoca b. (Vr), < ung. Katoka ipoc. < Ecaterina. III. Forma cu l < r, comună limbilor: romînă, albaneză: Katalina, spaniolă: Catalina (Palazzi, Nuovo diz. della l. italiana 1940) și ungară (Katalin): 1. Cătălin fam. buc.; Cătălină, i. ar.; ard. – (RI VIII 144);- munt. (17 B II 316; P^u); olt. (Grș 12). 2. Cătalina (Moț). 3. Catelina f. (Mar; 17 A V 19). 4. Cătălin, -a (Sd XI 272; 16 A II 124); -a doamna lui Radu cel Mare (BCI VII 68); -oiu (Cand 133).

Ecaterina Frecvent și răspîndit astăzi în toată Europa, gr. Ekateríne era probabil necunoscut în lumea clasică. Pătruns în onomasticonul creștin, numele devine foarte popular printre adepții noii religii datorită cultului unei fecioare martire din Alexandria, decapitate în anul 307 (numele acesteia apare în izvoarele grecești sub forma neașteptată Aikaterine, poate pentru că în acea perioadă diftongul ai- fusese redus la e; forma grafică păstrată în greaca modernă, Aikaterine apare o singură dată și în izvoarele mai vechi). Originea și semnificația numelui rămîn încă nesigure; explicat prin greacă, Ekateríne a fost considerat femininul lui Hekaterós (atestat la Hesiod, prin Strabon, ca supranume pentru satiri și nimfe, sau la Plutarh, ca nume al unui macedonean), înrudit fie cu un supranume al lui Apolo, Hekatos (folosit chiar de Homer în Iliada și explicat prin hekatebólos „care lovește de la distanță”), fie cu numele zeiței subpămîntene Hekáte (cea care făcea vrăji și descîntece la răspîntii – în lat. Trivia). Nu lipsesc nici propunerile de a explica numele prin alte limbi, de ex. prin egipteană (dintr-un cuvînt cu sensul „coroană”). Dacă în acest domeniu lucrurile nu sînt clare, cu siguranță că la răspîndirea numelui a contribuit o mai veche etimologie populară, și anume apropierea de adj. katharos „pur”, foarte potrivit pentru un nume creștin; această „explicație” a lăsat urme în grafia numelui (cu -th- în Occident). Ecaterína este un nume vechi și la popoarele slave vecine (la slavii răsăriteni, atestat din sec. 15), prin intermediul cărora fie numele de bază, fie unele derivate și hipocoristice au ajuns și la noi (nu trebuie trecută cu vederea, în anumite regiuni, nici influența latino-catolică). Prima atestare a numelui în documentele muntene datează de la 1495, sub forma Catalină (nume purtat de soția lui Radu cel Mare); este forma comună limbilor română și albaneză (cf. sp. Catalina; magh. Katalín) și stă la baza formei actuale, destul de frecvente, Cătălina (masc. Cătălin). Vechi la noi și folosite și astăzi mai sînt Caterína, Catrína (cu hipoc. de formă masculină Catrinel), Trina, masc. Trinea și Trincă, Catina, Catinca, Tinca, Tincuța, Cati, Catița, Catiușa, Lina, Catarina, Kitty; ultimele două forme recente de origine apuseană. Este cunoscut la noi și cuvîntul caterincă „flașnetă”, împrumutat din ucraineană și provenit din numele pers. Katerinka. ☐ Engl. Catherine (hipoc. Kitty), fr. Catherine, germ. Katherina, Katherine, it. Caterina, magh. Katalin, bg. Ekaterina, Katerina, Katalina, Katinka etc., ucr. Kateryna, rus. Ekaterina (hipoc. Katea). ☐ Ecaterina Varga, („doamna moților” din secolul trecut) și Ecaterina Teodoroiu, eroină a primului război mondial; regina Franței Caterina de Medici (1519-1589), împărătesele Rusiei Ecaterina I (1684-1727, soția lui Petru cel Mare) și Ecaterina a II-a (1729 – 1796). ☐ Frecvența formelor Cătălin și Cătălina trebuie pusă în legătură și cu profunda influență a cunoscutului poem eminescian Luceafărul. Frecvent nume de personaj feminin în literatura rusă: în Petru I de L.N. Tolstoi, Caterina Ivanovna, drama lui Leonid Andreev etc. Cunoscute la noi mai sînt: Catherine Earnshaw din La răscruce de vînturi de Emily Brontë, Catherine Barkley din Adio arme de E. Hemingway, Catarina Bragadini din drama lui V. Hugo Angelo Tiranul Padovei etc.