15 definiții pentru Dionisie

Dionisie Ecleziarhul m. cronicar muntean a cărui cronică îmbrățișează anii 1764-1815.

Dionisiu m. 1. (din Halicarnas), istoric grec, autorul unei opere întitulată Antichități Romane (70-7 a. Cr.); 2. (Areopagitul), episcop al Atenei, muri ca martir către 95, serbat la 3 Octomvrie.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DIONISIE (PSEUDO)AREOPAGITUL (sec. 5-6), pseud. unui scriitor creștin anonim de limbă greacă. Autorul unor tratate mistice care au influențat gândirea Ev. med. european prin prin teologia apofatică pe care o inaugurează, prin schema neoplatoniciană a ierarhiilor cerești, prin modul de examinare a manifestărilor divinității („Teologia mistică”, „Ierarhia cerească”, „Despre numele divine”).

DIONISIE gr Διονύσιος < Διόνυσος; „Bacchus”. I. 1. Dionis (Dm); -ie pren. (Sur IV); -ia mona. (16 A III 356; 17 B IV 76); -îia f. (C Ștef); -iu (Fil A 34); Dioniș s. (Dm). 2. Dionești, sinc. (Tec I). 3. Diunease, D.(Isp. III1). II. 1. Donisie (AO XII 243). 2. Donisă b. ard. act. (Nepos); – Condre (CL). 3. Donisan, N. (CL); -V., buc (act). 4. Cu afer.: Onisie ard.; – R. (s. Racoviță, R.-Sărat); Onisia b. (Isp IV1); Onisei, V (Sur X). 5. Oniscu, dobr. (RI XI 207). 6. Cu afer.: Nisi ar. (Ant Ar); Nisioi, buc.; Nisioiul = Nesăoiu (Buc). III. 1. Dunăsăe, 1676, mold. (Sd VII 297). 2. Dunusia mona. (17 B IV 491). IV. 1. Dinisu (17 A I 141). 2. Cu afer.: Nisa b. ar. (Fărș); – Șt., ard. (Met 271); + -an, Nisanul, 1722 (Paș); Nisescu, N. act. 3. Dimisie, I. (Sd XXII) și Demisie, Ig. (Sur. IV). 4. Denise, Deniscu (Dm) Deniase fam. act (Jiul ard.). V. 1. Donos (Arh); (Tec I); -e, A., act.; -oe = Dosoe, 1601 (Isp I2). 2. Onose și Onosei (Arh). 3. Onosul mold. 4. ◊ Onosie: Nosievici, Șt. 5. *Onosica: Osica s. (17 B III 591).Importanța acestui nume in sinaxar justifică ipoteza că formele: Onisie, Onisei și celelalte care încep cu O, sînt ipocoristice de la Dionisie, iar nu derivare din Onisifor. VI. Din magh. Dienes, Denes, cu s > ș (cf. BA ung 9). 1. *Dieneș: Neșu b. (pom. St. Elefterie, Bucur.); + -cu Neșcani s. mold. 2. Dieniș 1428 (C Ștef; Băl I; C Bog; 16 B II 85); spat., 1437 (Sur XVIII); – log. (Isp l1). 3. Deiniș (16 B VI381). 4. Diiniș (C Bog; 16 B III 191; Ur XXIII 255). 5. Diniș (Dm);Vas. (Sur IV); cu afer.: Nișul (Cras 88). 6. Dinișco (Dm); cu afer. *Nișcu > Nișcov t., sau < Ioan. 7. Diineț aga (Sur XVIII); Dieneț t. (C Bog). 8. Dianiș spăt. (C Bog; 16 A I 231). 9. Deanis log., 1436 (Sd XIX 11). 10. Denis = Deniș (Dm); Denișă, Tofan, 1663 (Sur IV 97).

CURCUBĂTĂ, Dionisie (1905-1950, n. Hunedoara), inginer electromecanic român. Studii și cercetări privind elaborarea fontei în furnal. A făcut primele experiențe privind desulfurarea fontei în afara furnalului.

DIONISIE AREOPAGITUL (sec. 1 d. Hr.), episcop și martir atenian. Membru al Areopagului din Atena. Convertit de apostolul Pavel, a predicat apoi credința creștină devenind primul episcop al Atenei. Prăznuit de Biserica ortodoxă la 3 oct.

DIONISIE CEL MARE (c. 195-c. 265), episcop de Alexandria. Conducător al Școlii catehetice din Alexandria, după plecarea lui Origen. Autor al unor „Scrisori”, păstrate fragmentar, în care încearcă să lămurească probleme ale creștinismului.

DIONISIE CEL MIC (DIONYSIUS EXIGUUS) (c. 500-c. 550), călugăr din Scythia Minor. A trăit la Roma, traducând din Scrierile părinților greci în latină; contribuții în domeniul dreptului bisericesc: Collectio Dionysiana. Cunoscut mai ales pentru calcularea erei creștine începând cu data nașterii lui Iisus Hristos, stabilită de el cu o eroare de 4-5 ani.

DIONISIE ECLEZIARHUL (c. 1759-1820, n. Pietrari, jud. Vâlcea), călugăr, caligraf și cronicar din Țara Românească. Autorul unui „Hrohograf” care înfățișează istoria Țării Românești între 1764 și 1815.

DIONISIE LUPU (1769-1831), mitropolit al Țării Românești (1819-1821). Partizan al Eteriei; a trimis bursieri din Țara Românească în străinătate.

DIONISIE ROMANO (1806-1873, n. Săliște, jud. Sibiu), prelat român. M. de onoare al Acad. (1868), prof. la seminariile din Buzău și București. Episcop de Buzău (1865-1873). Participant la Revoluția de la 1848 din Țara Românească și la mișcarea unionistă. Inițiator al „Bibliotecii religioase-morale” în care a publicat scrieri proprii („Geografie sfântă”, „Hermeneutica”) și traduceri din Sf. Augustin, Chauteaubriand.

LUPU DIONISIE v. Dionisie.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

Dionisie Areopagitul, persoană marcantă la Atena, membru în Areopag, unul dintre bărbații care au crezut în Hristos, împreună cu o femeie numită Damaris, după cuvântarea înflăcărată a sf. apostol Pavel în Areopag în a doua sa călătorie misionară (anii 50-52). A murit ca martir și este sărbătorit la 3 octombrie.

Dionisie cel Mic (Exiguul) (c. 470-c. 540), călugăr din Constantinopol, n. în Sciția Mică (Dobrogea de azi), chemat la Roma de papa Gelasiu, datorită strălucitelor sale studii făcute în Orient, și numit superiorul m-rii Sf. Anastasia. A tradus multe lucrări din greacă în latină, printre care Cartea despre Paști și Argumente pascale. Este și autorul unui nou calcul pascal în Apus și a fixat cronologia erei creștine, luînd pentru prima oară în calcul pentru numărătoarea anilor nașterea lui Hristos, cu o eroare de 4-5 ani. Acest sistem de calcul, cu toată eroarea lui, s-a impus la cele mai multe popoare europene, generalizându-se și la necreștini.

Dionisie Ecleziarhul (1759 – c. 1820), cronicar oltean, originar din părțile Mehedinților, călugăr la m-rea Tismana și apoi numit de episcopul Filaret ecleziarh al Episcopiei Râmnicului, însărcinându-l cu întocmirea și scrierea condicilor și a metoacelor ei. După o pribegie prin Banat până la Buda, se stabilește la Craiova la școala Obedeanu, ajungând dascăl de slovenie între 1816 și 1819. A scris Cronograful Țării Românești, continuând cronica lui Mihai Cantacuzino și povestind evenimentele istorice între 1764 și 1819.

Intrare: Dionisie
Dionisie