dindar sm vz dizdar

dizdar sm [At: (a. 1693), ap. ȘIO II₂, 48 / V: dind~ / Pl: ~i / E: tc dizdar] (Trî) Comandant al unei fortărețe.

DINDAR < 1. – fam., ard., 1722 (Paș). 2. Dindărău (ib). 3. Dindere, Gh., act.; cf. subst. dindiric un soi de pițigoi, r. Vedea (Păs).