David m. rege evreu, urmașul lui Saul, născut la Betlehem, autorul presupus al Psalmilor (sec. XI a. Cr.).

David (1013-973 î. Hr.), rege al evreilor după Saul, psalmist și proroc, al șaptelea fiu al lui Iesei; a purtat războaie cu filistenii (potrivit Bibliei, l-a învins în luptă pe uriașul Goliat), cu moabiții și cu amoriții și a stabilit capitala statului la Ierusalim; autor al psalmilor din Vechiul Testament.

DAVID, suveran al regatului Israel (c. 1004-965 î. Hr.). După victoria asupra filistenilor și potrivit tradiției, asupra conducătorului acestora Goliat, s-a căsătorit cu fiica lui Saul, regele fondator al Israelului. Unificând cele 12 triburi israelite și proclamat rege al întregului Israel, D. a extins hotarele, supunând pe filisteni, moabiți și idumeni. A fixat capitala statului la Ierusalim, unde au început lucrările de construcție a Templului, desăvârșite sub fiul său Solomon. Preocupat de muzică și poezie, i se atribuie numeroși Psalmi din „Vechiul Testament”.

DAVID (sec. 16), zugrav român. Autorul picturilor de la biserica bolniței Mănăstirii Cozia (1543), unul dintre cele mai valoroase ansambluri murale din Țara Românească, având remarcabile portrete votive. Se impune prin dinamismul compoziției, desenul viguros și armonia cromatică dominată de roșuri de pământ.

DAVID, Ferenc (c. 1510-1579, n. Cluj), teolog maghiar din Transilvania. A fost pe rând episcop luteran (din 1566), calvin (din c. 1564), pentru ca în 1566 să treacă la unitarianism – o variantă radicală a Reformei, bazată pe negarea Trinității și a caracterului divin al lui Iisus Hristos. În perioada restaurației catolice, a fost judecat ca eretic (1579) și condamnat la închisoare pe viață. Autor a c. 40 de lucrări teologice.

DAVID, Gérard (c. 1460-1523), pictor flamand. Stabilit la Bruges. Elev și continuator al lui Membling. Tablouri cu teme religioase, în care se vădește un poet sensibil al peisajului (capodopera sa „Fecioara între sfinte”).

DAVID, Jacques Louis (1748-1825), pictor francez. Șeful școlii neoclasice din Franța. A participat la Revoluția Franceză. Tablouri de un dramatism sever, cu mare forță de tipologizare și cu puritate clasică în compoziții („Jurământul Horațiilor”, „Marat ucis”). Mai întâi pictor de curte al lui Napoleon I („Încoronarea lui Napoleon la Notre-Dame”). Portrete („Doamna Récamier”, „Papa Pius VII”).

DAVID, Mihai (1886-1954, n. Negrești), geograf român. M. coresp. al Acad. (1935), prof. univ. la Iași. Contribuții la cunoașterea geologiei și a evoluției reliefului Podișului Moldovenesc („O schiță morfologică a Podișului Sarmatic Moldovenesc”), la descifrarea genezei și evoluției reliefului din unele sectoare subcarpatice și ale Podișului Târnavelor.

DAVID, Mihai (n. 1909, Bârlad), medic român. Prof. univ. la București. Lucrări de optimizarea tehnicilor de chirurgie oftalmologică, de diagnostic neuro-oftalmologic și de tratament al tuberculozei oculare.

DAVID bibl. rege-profet, ebr. „iubit”. 1. David/ești, -oaia, -u ss.; -escul (Ștef); -a f. (16 A III 303); s. (Isp VI²); -el, Al., mold., 1687 (RI VII 44; Băl VI). 2. Dăvid, -eni s.; -escul (Dm; 16 A II 10). 3. Dialectal: Daghid; Daggid, 1766 (Paș); cu apoc.: Daghii (Sd XXI) II. Scurtări: 1. Daid, Ion (Puc 286); -u Fr. (Ard II 122; Paș). 2. Didu < Davidu (etim. Viciu și Pașca). 3. Cu apoc.: Dav/ul t. (Puc); -el, munt. (BG LIII 157), fam. act; -ița f., țig (Sd VII 273; 17 B I 242); -ițoiu, G. (Tg.-Jiu); -oca fam., Bz. 4. Cu afer., (vezi tema Vid (Partea II-a). 5. Detu ipoc. ard. < David (etim. Pașca); cf. satul băn. Deta. 6. Din blg. Дацо < David (Weig): Dațu, 1533, ard. (Paș); din blg. Дако < David (Weig), v. tema Dacu (Partea II-a).

David Vechi de cel puțin trei milenii și cu o largă arie de răspîndire în lume, actualul Dávid reproduce numele pers. ebr. Dáwidh, purtat de semilegendarul rege al Israelului, învingătorul uriașului Goliat, căpetenia filistenilor. Al doilea conducător, după Saul, al vechiului stat Israel, între c. 1012 – 972 î.e.n., David este considerat fondatorul unui mare și independent regat, încercarea sa a de a pacifica și de a uni triburile din nord și sud, de a supune cetățile canaaniene și populațiile vecine rămînînd acte de excepțională importanță în vechea istorie a israeliților. Aureolat de legendă, înzestrat cu deosebite calități de tradiția biblică, David era considerat și un mare geniu poetic, lui fiindu-i atribuită creația cunoscuților Psalmi. Originea și semnificația numelui acestui important personaj a ridicat numeroase probleme specialiștilor, dar, deși ipotezele propuse pornesc de la etimoane diferite, rezultatul lor final pare identic, existînd astăzi un consens aproape general în ceea ce privește sensul inițial al lui Dáwidh; apropiat fie de subst. dodh „unchi”, fie de vb. jadad „a iubi” numele ebraic este tradus prin „iubit”, întrucît cele două etimoane ar proveni din aceeași bază și anume un cuvînt din limbajul copiilor. Dávid ar putea fi considerat la origine ori nume laic (copilul este „iubitul” părinților; el însuși, ca cel mai mic din familie, a putut primi acest nume de la părinți), ori un hipocoristic al unui nume teoforic frazeologic de tipul Elidad sau Jedidiah „iubit de dumnezeu”. O nouă soluție total diferită dar și extrem de tentantă a apărut în urma importantei descoperiri arheologice din zona anticei cetăți Mari, în Siria orientală, pe malul Eufratului mijlociu (de mare valoare lingvistică și istorică sînt cele 20.000 de tăblițe cu scriere cuneiformă, aparținînd arhivei de stat a ultimului rege Zimrilim, care a pierit odată cu cetatea în luptă contra regelui babilonean Hammurabi; textele aparțin unei perioade cuprinse între sec. 20-17 î.e.n.); numele pers. Dawidh ar putea fi comparat cu un cuvînt atestat în tăblițele de la Mari, dawidum, a cărui semnificație ar fi „conducător”. Pot fi invocate acum în sprijinul acestei noi ipoteze informații mai vechi după care Dawidh ar fi fost un supranume „oficial” al regelui israelit, numele său individual fiind Elchanan sau Baalchanan. Preluat de primii creștini (tradiția consideră că Iisus este descendent din David), numele începe să se răspîndească în Europa, apariția lui în apus fiind consemnată încă din prima jumătate a sec. 5. Un călugăr cu acest nume din sec. 6 (mort în 589) este sanctificat și astfel David devine patron al Țării Galilor unde numele său este astăzi mult mai frecvent decît în continent. Preluat din greacă de către slavi, devenit nume de botez al primului sfînt slav și purtat, de exemplu, de un prinț din răsărit, în sec. 11 – 12, David pătrunde și în onomastica românească. Semnalat în documentele Țării Românești încă din 1425 și prezent în derivate toponimice (Dăvideni, Dăvidești), numele în discuție n-a avut totuși o prea mare popularitate la români, situație care se menține și astăzi, cînd arareori apare ca prenume, dar mai frecvent ca nume de familie. Alături de fem. Davida, astăzi probabil ieșit din uz, în secolele trecute sînt atestate și hipoc. slave Dațu și Dacu, actuale nume de familie. ☐ David este forma general europeană. ☐ Pictorul francez David. ☐ Biblicul David este o prezență bine marcată în literatura și arta universală; personaj central în numeroase drame religioase din evul mediu, apoi în unele creații dramatice ale lui Voltaire, V. Alfieri, A. Gide (toate cu numele Saul), David ocupă un loc central și în creațiile muzicale ale lui Haendel, Mozart, Honegger (oratoriul „Regele David”), Milhaud etc. Foarte cunoscut la noi este romanul lui Ch. Dickens, David Copperfield; David și Goliat al lui Michelangelo.

CORBEA, numele a doi cărturari români, originari din Șcheii Brașovului. Au trăit la curtea domnului Constantin Brîncoveanu, unde au deținut importante dregătorii și pentru care au îndeplinit diferite misiuni diplomatice. Frații C. au militat pentru eliberarea Țării Românești de sub dominația otomană. 1. David C. (c. 1666-1707, n. Brașov), ceauș. După 1704 a deținut un important rol în diplomația țarului Petru I cel Mare în centrul Europei. 2. Teodor C. (1670-c. 1724, n. Brașov), logofăt. Autor al unui dicționar latino-român și al unei „Însemnări” despre o solie a fratelui său David în Polonia. Traducerea a unei „Psaltiri” în versuri. După 1711, s-a refugiat în Rusia.

DAVID D’ANGERS [davíd dãjé], Pierre Jean (1788-1856), sculptor francez. Formație neoclasică, influențat de romantism. Alegorii reprezentând virtuțile republicane (relieful de pe frontonul Panteonului din Paris), busturi, statui, și medalioane-efigii ale unor oameni celebri.

DAVID de Dinant (sec. 12-13), filozof scolastic valon. Neoplatonician. A promovat idei panteiste, fapt pentru care Conciliul de la Paris (1210) l-a condamnat ca eretic.

DAVID III (Constructorul), rege georgian (1089-1125) din dinastia Bagratizilor; a lărgit hotarele statului său (între altele, în 1104/1105 a anexat regatul Kakhetia). În timpul lui, Georgia s-a eliberat de sub dominația turcilor selgiucizi. Inițiator a numeroase construcții civile și religioase.

DAVIDESCU, David (1916-2001, n. Sudiți, jud. Ialomița), agronom român. Acad. (1990), prof. univ. la București. Contribuții la studiul fertilițătii solurilor și al utilizării îngrășămintelor. A elaborat legea ierarhizării factorilor de vegetație și legea autoreglării biologice a culturilor agricole.