2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

clemént, ~ă [At: STAMATI M. / Pl: ~nți, ~e / E: fr clément, lat clemens, -ntis] (Liv) Indulgent.

CLEMÉNT, -Ă, clemenți, -te, adj. Indulgent, iertător, îndurător; blând, bun. – Din fr. clément, lat. clemens, -ntis.

CLEMÉNT, -Ă, clemenți, -te, adj. (Livr.) Indulgent, iertător, îndurător; blând, bun. – Din fr. clément, lat. clemens, -ntis.

CLEMÉNT, -Ă, clemenți, -te, adj. (Rar, despre un șef, un superior) îndurător, iertător, indulgent; blînd, milostiv, bun. Știrile bune îl făceau mai clement cu slăbiciunea altora. C. PETRESCU, C. V. 93.

CLEMÉNT, -Ă adj. (Rar) Iertător, indulgent, îndurător, milos, bun, blând. [< lat. clemens, cf. fr. clément, it. clemente].

CLEMÉNT, -Ă adj. iertător, indulgent, îndurător, milos, bun. (< fr. clément, lat. clemens)

CLEMÉNT ~tă (~ți, ~te) livr. Care ține de clemență; propriu clemenței. /<fr. clément, lat. clemens, ~ntis

Clement (din Alexandria) m. ilustru părinte al Bisericii, fu mai întâi filozof păgân (mort în 217).

Clement m. numele a 14 papi: CLEMENT VII, excomunică pe Henric VIII al Angliei din cauza divorțului său cu Caterina de Aragon (1523-1534). ║ CLEMENT XIV, desființa în 1773 ordinul iezuiților (1769-1774).

*clemént, -ă adj. (lat. clémens, -éntis). Îndurător, ĭertator.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

clemént adj. m., pl. cleménți; f. cleméntă, pl. cleménte

clemént adj. m., pl. cleménți; f. sg. cleméntă, pl. cleménte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CLEMÉNT adj. v. iertător, indulgent, îndurător, îngăduitor, milostiv.

clement adj. v. IERTĂTOR. INDULGENT. ÎNDURĂTOR. ÎNGĂDUITOR. MILOSTIV.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

clemént (cleméntă), adj. – Indulgent. Lat. clemens, fr. clément.Der. clemență, s. f.; inclement, adj.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CLEMENT, numele a 14 papi. Mai importanți: 1. C.V. (Bertrand de Goth) (1305-1314). A desființaț Ordinul Templierilor la cererea regelui Franței Filip IV cel Frumos și a mutat reședința papală la Avignon, în Franța. 2. C. XIV (Giovanni Vincezo Antonio Ganganelli) (1769-1774). A desființat Ordinul Iezuiților.

Clement Cognomen masculin sau feminin cunoscut în izvoare încă din primii ani ai erei noastre (dar cu siguranță mai vechi decît primele atestări), lat. Clemens, gen. Clementis, are semnificație clară pentru vorbitorii limbii române, întrucît numele personal corespunde adj. clemens, clementis, prezent în limba română sub forma unui neologism de origine apuseană clement, „iertător, indulgent, îndurător, milos, blînd” (substantivul corespunzător este clemență). Dacă forma și sensul cuvîntului care stă la baza numelui personal ne sînt cunoscute, etimologia lat. clemens este încă nesigură. Singurele presupuneri care se pot face sînt apropierea de substantivul mens, mentis „minte” (chiar romanii îl considerau un compus al acestui cuvînt) și opoziția cu vehemens, vehementis, rom. „vehement”, probabil tot un compus al lui mens. Ca nume personal, datorită semnificației sale, Clemens se răspîndește printre creștini, fiind înregistrat destul de frecvent în inscripții. Purtat de un discipol al sfinților Petru și Pavel, exilat de împăratul Traian, apoi de mai mulți papi, Clement pare a fi destul de frecvent în apusul Europei. Intrat și în greacă sub forma Klemens, Klementos, numele pătrunde în slavă și de aici, în onomastica românească. Atestat în Ucraina încă de la 1441, Climentie apare la noi, mai întîi în Moldova și Muntenia, prin sec. 17 (Clim, Clima, Climu sînt hipoc. frecvente pentru Clement în documentele noastre – pe baza lor este format numele satului Climești, Climescu, nume de familie etc.). Dacă Clement și Clementa sînt rare astăzi ca prenume, mult mai frecvente și moderne sînt derivatele Clementin, Clementina, corespunzătoare cognomenelor latine Clementinus, Clementina (bine atestate în inscripțiile creștine începînd cu sec. 3 e.n.). Păstrate în onomastica apuseană (Clementin este chiar numele unui sfînt obscur) numele ajung și la noi, pe cale cultă, ca împrumuturi recente. Tot împrumut recent este și Clemansa (probabil din fr. Clemence). ☐ Fr. Clement, Clementin, Clementine, Clemence, it. Clemente, Clementa, Clementina, bg., rus. Kliment, Klim etc., pol. Klementyna, magh. Kelemen, Klementina, Klemencia etc. ☐ Titus Flavius Clemens sau Clement Alexandrinul, filozof idealist și teolog, cunoscutul poet renascentist francez Clement Marot etc.

CLEMENT ALEXANDRINUL (Titus Flavius Clement) (c. 150-215), teolog creștin. Părinte al Bisericii. A integrat conceptele platonismului din timpul său în teologia creștină și a încercat concilierea predicii evanghelice cu concepțiiile morale ale stoicilor, peripateticienilor și pitagoreicienilor („Stromata”, „Protreptic”, „Pedagogul”).

CLEMENT ROMANUL (sec. 1-2), teolog creștin. Părinte apostolic. Episcop al Romei. A îndemnat comunitatea din Corint la păstrarea unității în jurul bisericii („Scrisoare către corintieni”).

Intrare: clement
clement adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clement
  • clementul
  • clementu‑
  • clementă
  • clementa
plural
  • clemenți
  • clemenții
  • clemente
  • clementele
genitiv-dativ singular
  • clement
  • clementului
  • clemente
  • clementei
plural
  • clemenți
  • clemenților
  • clemente
  • clementelor
vocativ singular
plural
Intrare: Clement
Clement nume propriu
nume propriu (I3)
  • Clement
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

clement

etimologie: