2 intrări

7 definiții

ciucí4 vr [At: ȘEZ. XIII, 167 / Pzi: ~césc / E: srb čučati] 1 (Pfm) A se face ghem ca să nu fie văzut. 2 vr (Pfm) A se așeza pe vine. 3 vr (Pfm) A se așeza pe vine spre a-și satisface necesitățile fiziologice. 4 vr (Reg; d. frunze) A se răsuci. 5 vr (Reg; d. fructe) A se zbârci. 6 vt A strânge laolaltă. 7 vt A boți.

ciucí (-césc, -ít), vb.1. A se ghemui, a se lăsa pe vine. – 2. A mototoli, a încreți, a zbîrci. – 3. A strînge, a îngrămădi. Sl. čučati (DAR), cf. sb. čučati „a se lăsa pe vine”, mag. csucsulni „a sta jos”; însă ar putea fi vorba și de o formație spontană. – Der. ciuciuli (var. ciocioli), vb. (a se ghemui; a zbîrci, a încreți) prin intermediul finalei expresive -li (cf. Graur, BL, IV, 91), fiind improbabilă der. propusă de Philippide, Bausteine, 54, de la ciuli; ciuciulete, s. m. (ghemotoc, dop, cocoloș; bobină; ciupercă, zbîrciog). Ca și în alte cazuri, sînt forme care coincid cu alte formații spontane, cf. mr. ciuciulă (culme), ce pare a indica dependența de rădăcina expresivă ciucă; mr., megl. ciuciulian „ciocîrlie”, în legătură cu bg. kukuletka, cuvînt rar. Pe de altă parte, ciuciuli ajunge să se confunde cu giugiuli, în sensul în care îl folosește Cantemir, de „a netezi, a mîngîia”, cf. ciuciula, vb. (Trans., a mîngîia). După Graur, BL, V, 223, ciuciulete s-ar explica plecîndu-se de la țig. ciuci „penis”, ipoteză puțin probabilă. – V. și ciuli.

ciucí, ciucésc, vb. IV refl. (pop.) 1. a se așeza pe vine, a sta pe ciuci, a se stârci, a se strânge, a se face ghem, a se ghemui. 2. a strânge laolaltă, a turti, a mototoli, a totoliți, a boți.

1) cĭucésc (mă) v. refl. (sîrb. čúčati, a se cimpi, a se pitula. Bern. 1, 161). Olt. Mă cimpesc.

sucésc și (Trans. Ban.) suc, a sucí v. tr. (vsl. sukati-sučon, id.; sîrb. sukati, bg. sučĭ, rus. sučitĭ. V. sucală). Răsucesc, învîrtesc: doĭ suc de roată să strîngă teascu. (GrS. 1937, 178). Scrîntesc: mĭ-am sucit picioru. Apuc cu violență, zmuncesc, scutur, bat: ĭa sucește-l pe acest copil obraznic!. Fig. Șicanez, chinuĭesc; m’a sucit cum suci un puĭ. (Agr. Înt. 149). Denaturez, falsific: a suci vorbele cuĭva. – Vechĭ a suca, rămas în loc, sucă-mi-te (sucește-mi-te), suveĭcuță (Rom. Pit. 111, Olt). Și cĭucesc (nord). V. și cĭucesc 1.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CIUCEA, com. în jud. Cluj, pe Crișu Repede; 4.891 loc. (1991). Mobilă și țesături. Stație de c. f. Muzeul „memorial ”O. Goga„.

Intrare: ciuci (vb.)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ciuci ciucire ciucit ciucind singular plural
ciucește ciuciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ciucesc (să) ciucesc ciuceam ciucii ciucisem
a II-a (tu) ciucești (să) ciucești ciuceai ciuciși ciuciseși
a III-a (el, ea) ciucește (să) ciucească ciucea ciuci ciucise
plural I (noi) ciucim (să) ciucim ciuceam ciucirăm ciuciserăm, ciucisem*
a II-a (voi) ciuciți (să) ciuciți ciuceați ciucirăți ciuciserăți, ciuciseți*
a III-a (ei, ele) ciucesc (să) ciucească ciuceau ciuci ciuciseră
Intrare: Ciucea
Ciucea
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)