6 definiții pentru ciuci (vb.)

ciucí4 vr [At: ȘEZ. XIII, 167 / Pzi: ~césc / E: srb čučati] 1 (Pfm) A se face ghem ca să nu fie văzut. 2 vr (Pfm) A se așeza pe vine. 3 vr (Pfm) A se așeza pe vine spre a-și satisface necesitățile fiziologice. 4 vr (Reg; d. frunze) A se răsuci. 5 vr (Reg; d. fructe) A se zbârci. 6 vt A strânge laolaltă. 7 vt A boți.

ciucí (-césc, -ít), vb.1. A se ghemui, a se lăsa pe vine. – 2. A mototoli, a încreți, a zbîrci. – 3. A strînge, a îngrămădi. Sl. čučati (DAR), cf. sb. čučati „a se lăsa pe vine”, mag. csucsulni „a sta jos”; însă ar putea fi vorba și de o formație spontană. – Der. ciuciuli (var. ciocioli), vb. (a se ghemui; a zbîrci, a încreți) prin intermediul finalei expresive -li (cf. Graur, BL, IV, 91), fiind improbabilă der. propusă de Philippide, Bausteine, 54, de la ciuli; ciuciulete, s. m. (ghemotoc, dop, cocoloș; bobină; ciupercă, zbîrciog). Ca și în alte cazuri, sînt forme care coincid cu alte formații spontane, cf. mr. ciuciulă (culme), ce pare a indica dependența de rădăcina expresivă ciucă; mr., megl. ciuciulian „ciocîrlie”, în legătură cu bg. kukuletka, cuvînt rar. Pe de altă parte, ciuciuli ajunge să se confunde cu giugiuli, în sensul în care îl folosește Cantemir, de „a netezi, a mîngîia”, cf. ciuciula, vb. (Trans., a mîngîia). După Graur, BL, V, 223, ciuciulete s-ar explica plecîndu-se de la țig. ciuci „penis”, ipoteză puțin probabilă. – V. și ciuli.

ciucí, ciucésc, vb. IV refl. (pop.) 1. a se așeza pe vine, a sta pe ciuci, a se stârci, a se strânge, a se face ghem, a se ghemui. 2. a strânge laolaltă, a turti, a mototoli, a totoliți, a boți.

1) cĭucésc (mă) v. refl. (sîrb. čúčati, a se cimpi, a se pitula. Bern. 1, 161). Olt. Mă cimpesc.

sucésc și (Trans. Ban.) suc, a sucí v. tr. (vsl. sukati-sučon, id.; sîrb. sukati, bg. sučĭ, rus. sučitĭ. V. sucală). Răsucesc, învîrtesc: doĭ suc de roată să strîngă teascu. (GrS. 1937, 178). Scrîntesc: mĭ-am sucit picioru. Apuc cu violență, zmuncesc, scutur, bat: ĭa sucește-l pe acest copil obraznic!. Fig. Șicanez, chinuĭesc; m’a sucit cum suci un puĭ. (Agr. Înt. 149). Denaturez, falsific: a suci vorbele cuĭva. – Vechĭ a suca, rămas în loc, sucă-mi-te (sucește-mi-te), suveĭcuță (Rom. Pit. 111, Olt). Și cĭucesc (nord). V. și cĭucesc 1.

Intrare: ciuci (vb.)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ciuci ciucire ciucit ciucind singular plural
ciucește ciuciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ciucesc (să) ciucesc ciuceam ciucii ciucisem
a II-a (tu) ciucești (să) ciucești ciuceai ciuciși ciuciseși
a III-a (el, ea) ciucește (să) ciucească ciucea ciuci ciucise
plural I (noi) ciucim (să) ciucim ciuceam ciucirăm ciuciserăm, ciucisem*
a II-a (voi) ciuciți (să) ciuciți ciuceați ciucirăți ciuciserăți, ciuciseți*
a III-a (ei, ele) ciucesc (să) ciucească ciuceau ciuci ciuciseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)