cinca i [At: PAMFILE, J. III / V: cinchi, cinciava, ~ngăl, ~ngăr / E: din cinci] (Înv) Cuvânt din formulele de eliminare din jocurile copiilor, semnificând al cincilea copil și rimând cu celelalte părți ale formulei.

cinchi² i vz cinca

cinciava no vz cinca

cingai i vz cinca

cingăli i vz cinca

cingări i vz cinca

CINCHI, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pămînt sprijinindu-se pe unul sau pe amîndoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui.

CINCA. 1. Cinca, fam. act. și s.; Cincă, M. 2. Cincan, ard., 1726, explicat de Pașca „originar din Cinca”; – T. (Păc 164). 3. Cincu fam. (Șez. Arh): Cincui (Sd XI; Ard 89) și s. Cinculovici (Vlah PB). 4. Cinciș, Cincșor, Cincău ss. Prin sufixele onomastice obișnuite se explica normal Cinca și Cincu din numeralul cinci. 5. Cincora ard. act. (Jiul ard).