FIÉRE s. f. 1. Lichid amar, de culoare galbenă-verzuie, secretat de ficat; bilă¹. ◊ Expr. A vărsa fiere, se zice despre o persoană plină de necaz, de ciudă, de mânie (care se manifestă cu violență). ♦ Fig. Amărăciune, supărare, necaz. 2. (Și în sintagma bășica fierii) Vezicula biliară. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva fierea (de necaz) = a fi necăjit, mânios, invidios etc. la culme. 3. Compus: fierea-pământului = a) plantă erbacee medicinală cu flori roșietice, rar albe, cu gust amar (Erythraea centaurium); b) plantă erbacee inferioară, cu talul târâtor, având pe partea inferioară rudimente de frunză (Marchantia polymorpha); fiere-de-urs = numele a doi arbuști tropicali și mediteraneeni din care se extrage saburul: a) arbust înalt de 3-4 m, cu frunze mari și flori violacee dispuse într-un spic (Aloë ferox); b) arbust înalt de 1 m, ramificat, cu frunze dispuse în rozetă (Aloë succotrina). – Lat. *fele (= fel).

FIÉRE f. 1) Lichid galben-verzui, amar, pe care îl secretă ficatul și care contribuie la digestie; bilă. ◊ Amar ca ~ea foarte amar. 2) fig. Dispoziție rea. 3) Veziculă biliară; bilă. [G.-D. fierii; Sil. fie-re] /<lat. fele

fiére s. f. (sil. fie-), g.-d. art. fiérii

FIÉRE s. 1. v. bilă. 2. v. veziculă biliară. 3. (BOT.) fierea-pământului (Centaurium umbellatum sau Erithraea minus) = potroacă, țintaură, (reg.) cintoaie, frigor, frigurică, ghințură, ghințurea, potrocea, potrocuță, scăunel, scânteiuță, taulă, buruiană-de-friguri, cocoșei-de-grădină (pl.), crucea-pământului, floare-de-friguri, fumărică-bășicoasă, iarbă-de-curcă, iarbă-de-friguri, săfindei-de-câmp (pl.).

FIÉRE s. v. crin de pădure, răutate.

Fiere ≠ miere

CENTAURIUM Hill, CENTAURIUM, fam. Gentianaceae. Gen originar din regiunile centrală și subtropicală ale emisferei nordice, Chile și Australia, cca 25 specii, ierburi anuale, bienale sau perene, erecte. Flori pe tip 5, în spice sau umbele, caliciu cilindric, corolă întinsă în formă de candelabru, roz, roșie, galbenă, rar albă, 5-fidată, 5 stamine răsucite după înflorire, stil filiform. Fruct, capsulă liniară cu o lojă.

Centaurium chloodes Sampaio. Specie care înflorește vara-toamna. Flori roz-roșii așezate pe numeroși pedunculi ramificați. Plantă perenă, cu frunze lanceolate, cărnoase, cu vîrf bont.

Centaurium scilloides Druce (syn. Erythraea massonii Sw.; E. diffusa Woods.). Specie ce înflorește în iul.-aug. Flori roz, 1-7, în umbelă rară. Frunze rotunde pînă la lanceolate, nepețiolate, verzi-deschis, glabre, cu 3-5 nervuri. Plantă erbacee, anuală sau perenă, stufoasă, formează covoare. Tulpină cu vîrfuri erecte, cca 12 cm înălțime.