38 de definiții pentru Carol

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Carol m. numele mai multor regi ai Franței: 1. Carol Martel, învingătorul emirului Abderaman (690-741); 2. CAROL I sau CAROL MAGNU (Charlemagne), regele Franței și împăratul Occidentului, învinse pe Saxoni, se luptă cu Sarazini, fundă scoale și publică legi (743-814); 3. Carol II (Pleșuvul), regele Franței și împăratul Germaniei (840-877); 4. CAROL CEL GROS, fiul lui Ludovic Germanicul, reuni toată monarhia lui Carol Magnu (884-887); 5 CAROL III (cel Simplu), cedă Normandia și muri în închisoare (893-929); 6. CAROL IV (cel Frumos), ultimul rege din ramura Capetingilor (1322-1328); 7. CAROL V (cel înțelept), recuceri o parte a Franței dela Englezi (1364-1380); 8. CAROL VI, fiul lui Carol V (1380-1425); 9. CAROL VII, mântui Franța cu ajutorul Ioanei d’Arc (1422-1461); 10. CAROL VIII, cuceri regatul Neapolei (1483-1498); 11. CAROL IX, care ordonă măcelul din noaptea sfântului Barthélemy (1560-1574): 12. CAROL X, fratele lui Ludovic XVI, pierdu tronul (1824-1830).

Carol m. numele mai multor regi ai Suediei: 1. primii șase Caroli sunt puțin cunoscuți; 2. CAROL VII, luă cel dintâi numele de rege al Suedezilor (1162-1168); 3. CAROL X, sau Carol Gustav, urmașul Cristinei pe tron (1654-1660): 4. CAROL XII, cel mai ilustru dintre regii Suediei, faimos prin expedițiunile sale în Saxonia, Polonia și Rusia. (1697-1718); 5. CAROL XIII (1809-1818), reuni Suedia cu Norvegia și adoptă pe Bernadotte, care îi urmă sub numele de CAROL XIV (1818-1844).

Carol m. nume a doi regi ai Angliei: 1. CAROL I STUART, fiul lui Iacob I, detronat de revoLuțiunea din 1648 (decapitat în 1649); 2. CAROL II, fiul lui Carol I (1660-1685).

Carol m. numele mai multor împărați ai Germaniei: 1. CAROL I sau CAROL MAGNU, CAROL II PLEȘUVUL și Carol III CEL GROS (v. mai sus); 2. CAROL IV, autorul unei Bule de aur, constituțiune care regula alegerea împăraților (1347-1378); 3. CAROL V (Carol Quintul), rivalul lui Francisc I, rege al Spaniei sub numele de CAROL I (1516), împărat dela 1519-1555, când abdică și muri în 1558; 4. CAROL VI, împărat (1711-1740); 5. CAROL VII, sau Carol Albert, duce de Bavaria, apoi împărat (1742-1745).

Carol (Principele) m. moștenitor prezumptiv al coroanei României; fiul cel mai mare al regelui Ferdinand; născut la 15 Oct. 1893, căsătorit în 1921 cu principesa Elena de Grecia. A luat o parte activă la răsboiul austro-român din 1916-1918. În 1925, Principele Carol renunță la toate drepturile sale ereditare, înlocuit fiind prin fiul său Mihaiu. [V. acest nume].

Carol m. numele a patru regi ai Spaniei: 1. CAROL I, sau Carol Quintul (1516-1555) (v. mai sus); 2. CAROL II, numi ca moștenitor pe ducele Filip d’Anjou (1665-1700); 3. CAROL III, autor de reforme folositoare (1759-1788); 4. CAROL IV, se urcă pe tron în 1788 și abdică la 1808.

Carol m. numele mai multor regi ai Neapolii și ai celor Două Sicilii; șapte principi cu acest nume, dintre care cel mai celebru fu CAROL I, fratele sfântului Ludovic, regele celor Două Sicilii (1266), care pierdu o parte din cuceririle sale prin Vesperele siciliene (1282).

Carol m. numele mai multor regi sau duci de Savoia și de Sardinia; 1. Trei cu numele de CAROL și patru cu cel de CAROL EMANUEL (1580-1802); 2. CAROL FELIX, regele Sardiniei (1821- 1831); 3. CAROL ALBERT, regele Sardiniei, învins de Austriaci, abdică în favoarea fiului său Victor Emanuel II (1831-1849).

Carol I (de Austria) m. se urcă pe tronul Austro-Ungariei după moartea în 1916 a împăratului Francisc-Iosef. Martur al dezastrelor țării sale, el abdică în 1918 și se retrase cu familia sa în Elveția. El muri în exil la Funchal (Madera) în 1922.

Carol I (principe de Hohenzollern) m. regele României, născut în 8 Aprilie 1839 la Sigmaringen, ca fiu al Principelui Carol Anton de Hohenzollern (m. 1885) și al Josefinei, principesă de Baden (m. 1854). Ales prin plebiscitul din 8 Aprilie 1866 ca Domn ereditar al Principatelor române, principele Carol intră în București la 10 Maiu 1866, fu recunoscut de Puteri în 12 Octomvrie 1866 și proclamat Rege ai României prin votul unanim al reprezentanților națiunii (14 Martie 1881). În primul an al domniei sale se votă Constituțiunea (1 Iulie 1866) și se începu (dela 1868) construirea unei întinse rețele de căi ferate. Sub El țara se declară independentă (10 Maiu 1877) și fu înălțată la rangul de regat (10 Maiu 1881), în urma victoriilor strălucite repurtate sub înalta sa conducere de armatele române pe câmpiile Bulgariei (Grivița, Rahova, Plevna, Smârdan, Vidin). A doua trecere a armatei române în Bulgaria, August 1913, înaintând până la Sofia, avu drept rezultat câștigarea Cadrilaterului danubian și încheierea păcii din București între Serbo-Greci și Bulgaria. V. Hohenzollern. Dela 15 Noemvrie 1869 căsătorit cu principesa EliSabeta de Wied (ca poetă, cunoscută și sub numele de Carmen Sylva), femeie superioară prin talente literare și artistice. V. Elisabeta. Regele Carol I muri la 27 Sept. 1914, urmându-i pe tron nepotul său Ferdinand de Hohenzollern (v. acest nume).

Carol I m. 1. (Muntele) V. Iacobdeal; 2. comună rurală (numită si Dona-Chioi), în județul Constanța cu 2200 loc. (între cari 540 mahomedani); 3. comună rurală în județul Roman cu 1500 loc. V. Vodă Carol.

Carol Temerarul m. Duce de Burgundia, adversarul lui Ludovic XI, ucis sub zidurile dela Nancy (1477).

Carol-Robert m. rege al Ungariei, învins și alungat de Alexandru Basarab, Domnul Munteniei (1307-1342).

Iacobdeal n. (sau Muntele Carol I) 1. deal în Dobrogea pe lângă Dunăre; 2. carieră de granit de o calitate excelentă.

Vodă-Carol n. sat în Teleorman, înființat în 1880: 1204 loc.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

carol (fr. carole ?), un tip de dans în cerc; engl., ([’kærəl]), cântec englez, în formă strofică, asociat treptat cu sărbătorile Crăciunului. Perioada de maximă înflorire a genului e considerată a fi sec. 15.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CAROL, numele mai multor regi ai Navarrei. Mai importanți: C. II cel Rău (1349-1387). A înăbușit Jacqueria (1358) în Franța și a fost aliat al englezilor în Războiul de 100 de Ani. 2. C. III (cel Nobil) (1387-1425). A dus o politică de reorganizare a statului.

CAROL, numele a doi regi ai Marii Britanii și Irlandei din dinastia Stuart: C. I (1625-1649), fiul lui Iacob I. Domnind în mod absolutist, și-a atras ostilitatea maselor populare, a burgheziei, a noii nobilimi și a parlamentului, care au dezlănțuit Revoluția Burgheză din Anglia; înfrînt de armata revoluționară condusă de O. Cromwell, a fost prins, judecat și executat. C. II (1660-1685), fiul lui Carol I. A restaurat absolutismul și a dus o politică externă favorabilă intereselor Franței, creîndu-și astfel o ostilitate crescîndă în Anglia.

CAROL, numele mai multor regi ai Suediei. Mai importanți: C. XII (1697-1718). Fiul lui Carol XI. A continuat politica absolutistă a tatălui său, a luptat în Războiul Nordic (1700-1721) împotriva Rusiei, Poloniei și Danemarcei, în care a obținut victoria de la Narva (1700) asupra rușilor, dar a fost înfrînt la Poltava (1709) de Petru cel Mare. A murit la asediul cetății Fredrikshald (1718).

CAROL, numele a patru regi ai Spaniei. C. I v. Carol V (Carol Quintul). C. II (1665-1700). A domnit sub tutela unei camarile; înfrînt în războaiele cu Franța, a pierdut Flandra franceză și Franche-Comté. C. III (1759-1788). A promovat o politică absolutist-iluministă, înfăptuind numeroase reforme. C. IV (1788-1808). S-a aflat sub influența favoritului reginei, Manuel Godoy; constrîns de Napoleon I să abdice.

CAROL, numele mai multor împărați ai Sfîntului Imperiu Roman de Națiune Germană. Mai importanți: 1. C. IV (1355-1378); a promulgat „Bula de Aur” (1356) și a înființat universitățile din Praga (1348) și din Viena (1365). 2. C. V v. Carol V(Carol Quintul). 3. C. VI (1711-1740); a purtat, fără succes războaie împotriva Franței și Turciei; a promulgat Pragmatica Sancțiune din 1713.

CAROL, numele mai multor regi ai Franței. Mai importanți: 1. C. III cel Simplu (898-923). A cedat, în 911, șefului normand Rollon, partea de NV a Franței (ducatul Normandiei) și a alipit Lorena; detronat în urma unei răscoale a marilor feudali. 2. C V cel Înțelept (1364-1380). În timpul regenței sale (1365-1364) a avut loc răscoala orășenească condusă de Etiénne Marcel și Jacqueria (1358) și s-a semnat armistițiul anglo-francez de la Brétigny (1360); începînd din 1369, armata franceză, sub conducerea lui Du Guesclin, a recucerit de la englezi aproape întregul teritoriu ocupat. 3. C. VII (1422-1461). A înfăptuit o serie de reforme (constituirea armatei permanente, organizarea finanțelor) și a încheiat victorios, cu sprijinul Ioanei d’Arc, Războiul de 100 de Ani. 4. C X (1824-1830), exponent al reacțiunii feudale din timpul Restaurației. Detronat de Revoluția din 1830.

CAROL, numele a doi suverani ai României din familia de Hohenzollern-Sigmaringen. Carol I (1839-1914, n. Sigmaringen), domnitor (1866-1881) și rege al României (1881-1914). M. de onoare al Acad. (1867). Ofițer în armata prusiană. Ales după detronarea principelui Al. I. Cuza, prin plebiscit la 10 mai 1866. Regele C. I a implicat România în conflictul oriental din 1876-1878 în vederea dobîndirii independenței țării. La 10 mai 1877, a sancționat hotărîrea Parlamentului României de declarare a independenței țării (9 mai 1877) instituind în aceeași zi ordinul „Steaua României”. La cererea expresă a comandamentului rus, C. I a luat conducerea efectivă a trupelor româno-ruse din fața Plevnei la 21 aug. 1877. Ca urmare a războiului, România și-a dobîndit independența de stat, recunoscută, ulterior, de Marile Puteri. C. I a favorizat încheierea tratatului politico-militar secret cu Austro-Ungaria (1883), la care au aderat ulterior Germania și Italia. A adoptat însă o politică contrară Puterilor Centrale în timpul războaielor balcanice (încheiate cu Pacea de la București din 1913). La declararea primului război mondial s-a supus hotărîrii Consiliului de Coroană din 3 august 1914 care a respins aplicarea tratatului secret din 1883 și a decis neutralitatea armată a României. Suveran constituțional, sobru și sever, și-a legat numele de acte importante ale istoriei moderne românești. A contribuit la consolidarea instituțiilor democratice ale statului. Căsătorit cu Elisabeta de Wied, fără descendenți, C. I a hotărît (1880) adoptarea nepotului său Ferdinand de Hohenzollern, care i-a succedat la tron în 1914. A murit la Sinaia, fiind înmormîntat la Curtea de Argeș. Memorii. C. II (1893-1953, n. Sinaia), rege al României (1930-1940). Fiul mai mare al regelui Ferdinand și al reginei Maria. M. de onoare al Acad. (1921). În perioada 1918-1927 a renunțat de mai multe ori la calitatea de moștenitor al tronului, părăsind țara. Sosit incognito (6 iun. 1930), a fost proclamat rege de Parlament. A manifestat o precupare specială pentru dezvoltarea economică a României și pentru viața culturală; a menținut alianța cu puterile occidentale democratice. Pe plan intern a acționat pentru dezbinarea și discreditarea partidelor politice; a instaurat, la 10 febr. 1938, regimul monarhiei autoritare. Măsurile adoptate (o nouă constituției, dizolvarea partidelor politice, înființarea Frontului Renașterii Naționale, reforma administrativă, a vieții parlamentare etc.) nu au putut asigura stabilitatea noului regim. Grava deteriorare a vieții internaționale, izbucnirea celui de al doilea război mondial au dus la izolarea completă a României și la grava amputare teritorială în vara anului 1940, prin ocuparea Basarabiei și N Bucovinei de către Armata Roșie, pierderea NV Transilvaniei anexat Ungariei și a Cadrilaterului în favoarea Bulgariei. În acest context, C. II a fost nevoit să abdice (6 sept. 1940) și să părăsească țara. Căsătorit cu Ioana (Zizi) Lambrino (1918), principesa Elena (1921), fiica regelui Greciei, mama regelui Mihai I, și Elena Lupescu (1947). A murit la Estoril (Portugalia) și a fost înmormîntat în cimitirul regal al mănăstirii São Vicente (Lisabona). Memorii („Jurnal politic”, pentru anii 1937-1951, nepublicat).

Carol Vechi la noi, dar puțin folosit astăzi, Carol este corespondentul românesc al lui Karl, cunoscut nume de origine germanică, frecvent și răspîndit sub diferite forme la toate popoarele din apusul și centrul Europei. Dar, spre deosebire de marea majoritate a antroponimelor germanice create prin compunere, Karl este la origine un nume simplu, format pe baza subst. comun karl, cuvînt atestat în toate limbile germanice vechi sau medii și păstrat, cu unele modificări pînă astăzi (vechiul nordic karl „om, bărbat, om liber, om din popor”; vechiul german de sus karl, charal sau charlo, cu aceleași sensuri; vechiul englez ceorl, vechiul frisian tzerl, tzirl, medio-germanul de jos kerle, medio-olandezul kerel „bărbat liber, fără rang, soț”; germ. Kerle „bărbat, om”, engl. churl „bădăran” etc.). De origine indo-europeană, karl, kerle ș.a.m.d. aparțin radicalului *ger-, fiind astfel înrudite cu gr. geron [-ghe-] „matur, bătrîn”, cunoscut și la noi din cîteva compuse, precum călugăr (din kalógeron) sau neologismele geriatrie, gerontologie etc. Folosit întîi pentru a-i denumi pe cei care deveneau maeștri la curtea regilor franci, karl a început apoi să fie probabil un nume de funcție și, în sfîrșit, titlu ereditar într-o singură familie. De aici pînă la valoarea de nume personal nu mai este decît un singur pas și, într-adevăr, în anul 689 se naște primul purtător cunoscut al numelui Karl, maestru al palatului și principe al francilor, învingător al sarazinilor și creștinător al germanilor din nord, Karl Martells, fiul lui Pepin de Heristall. Peste puțin timp numele va deveni celebru și cunoscut în toată Europa, datorită lui Carol cel Mare (742 – 814), rege al francilor și împărat al Occidentului, întemeietorul dinastiei carolingiene. Latinizat în Carolus (de aici provin formele numelui în engleză, franceză, română, maghiară), Karl devine nume calendaristic prin sanctificarea celebrului împărat și se răspîndește sprijinit de biserică, dar în primul rînd, de tradiție și faimă. Așa se face că astăzi Karl se bucură de o favoare deosebită la popoarele de limbi germanice (dar și la francezi, italieni, spanioli maghiari etc.). O statistică de acum cîteva decenii scotea în evidență faptul că a zecea parte din populația masculină a Germaniei purta acest nume. Ciudat este că, în anumite regiuni, Karl apare în documente destul de tîrziu: la Breslau nu înainte de 1400, în Rottweil (care făcea parte din vechea Confederație elvețiană), pînă la 1500, doar o singură atestare, iar în Elveția centrală prima atestare documentară datează doar din 1688. La români, prezența sub diferite forme a numelui în discuție poate fi pusă în legătură fie cu influența slavă, fie cu cea săsească sau maghiară. Variantele vechi atestate în documente începînd cu sec. 16, Cărlea, Cîrlă, Cărlan, sau numele de sate Cărlești, Cîrlești, Cîrlomănești atestă momentul inițial al pătrunderii numelui în onomastica românească (satul Cîrlomănești are la bază un nume pers. Cărloman, corespunzător unui vechi compus germanic Karlmann, redat în latina medievală prin Carlomannus). Numele de familie al primului poet român modern, Cîrlova, nu este decît un derivat cu sufixul slav -ov(a) de la o formă a numelui în discuție. Forma Cárol folosită astăzi la noi este modernă și savantă; fem. Cárola (corespunzătoare germ. Karla) are o frecvență mult mai redusă decît un derivat ceva mai nou, Carolína, format în limbile apusene de la radicalul formei latine medievale Carolus. Împrumutat din franceză, Charlota (Charlotte) deși apare în cîteva cazuri, nu a prins la noi (se folosește în schimb cuvîntul comun șarlotă pentru o prăjitură cu cremă). Tot aici trebuie amintite prenumele fem. Crăița, Crălița sau numele de familie Craia, Craiu, Crăiuțu, Craliu, Chirai, Chirali, formate pe teren românesc din subst. crai „rege” sau împrumutate de la slavi ori maghiari. Pentru a înțelege rostul acestor nume în articolul dedicat lui Carol, vom aminti că, datorită faimei regelui franc, numele său a redevenit, de astă dată, la popoarele slave, cuvînt comun cu sensul „rege, împărat”. De la slavi (bg. kral, scr. kralj, apoi rus. korol) cuvîntul trece la maghiari (kiraly) și la români (crai). ☐ Engl. Charles, Charley, fr. Charle(s), Charlotte, it. Carlo, Carla, Carolina, sp., port. Carlos, oland. Kárel, magh. Károly, Karola, Karolina, rus. Karl, Karolina, bg. Karl, Karlo, Karlio, Karolina, ceh. Kárel. ☐ Nenumărați regi și împărați cu acest nume în Franța, Anglia, Imperiul romano-german, Suedia, Ungaria, Spania, Țările de Jos etc. Carol Davila, organizatorul învățămîntului medical din țara noastră; scriitorul belgian Charles de Coster, autorul Legendei lui Ulenspiegel; poetul francez Charles Peguy; fizicianul american Carl David; scriitorul ceh Karel Čapek.Charlotte, Lotte din Suferințele tînărului Werther de Goethe, romanul Lotte la Weimar de Th. Mann, drama Bon Carlos de Fr. Schiller, Karl din Hoții de F. Schiller.

ARDELEANU, Carol (1883-1945, n. București), prozator român. Schițe și nuvele inspirate din fapte cotidiene („Rusia revoluționară”, „Străzile Iașului”), romane psihologice, cu implicații naturaliste („Viermii pământului”, „Diplomatul, tăbăcarul și actrița”).

CAROL ALBERT, rege al Piemontului (Regatul Sardiniei) (1831-1849). A promulgat o constituție liberal-moderată (1848); înfrînt în războiul cu Austria la Custoza (1848) și la Novara (1849), a abdicat în favoarea fiului său Victor Emmanuel II.

CAROL AUGUST, duce de Saxa-Weimar (1758-1815) și mare duce (1815-1828). A sprijinit dezvoltarea artei și literaturii, acordînd protecție lui Goethe, Schiller, Wieland, Herder ș.a.

CAROL CEL MARE (CHARLEMAGNE) [șarləmáñ], rege al francilor (768-814) și împărat al Occidentului (800-814). Cel mai de seamă reprezentant al dinastiei Carolingilor. A purtat războaie cu saxonii, bavarezii, longobarzii, arabii, avarii, slavii ș.a., lărgind considerabil hotarele statutului său, pentru apărarea căruia a înființat mărci de graniță (Altmark, Ostmark, marca spaniolă ș.a.); a reformat administrația, justiția, armata și a sprijinit cultura și biserica. Domnia lui C. a marcat o etapă importantă în cristalizarea relațiilor feudale în Europa apuseană.

CAROL CEL PLEȘUV, rege al francilor (840-877) și împărat al Occidentului (875-877). Prin Tratatul de la Verdun (843) i-a revenit stăpînirea celei mai mari părți a terit. de astăzi al Franței. A recunoscut prin „Capitularul de la Quiercy” ereditatea feudelor.

CAROL de Austria (DON CARLOS) (1545-1568), prinț spaniol din familia de Habsburg. Fiul regelui Filip al II-lea; acuzat în 1567 că ar fi complotat împotriva tatălui său, a fost închis și a murit, probabil asasinat, în închisoare.

CAROL I de Anjou [ãjú], rege al Siciliei (din 1265). Alungat din Sicilia de o răscoală populară („Vecerniile Siciliene”, 1282), a rămas rege numai în S Pen. Italice (pînă în 1285).

CAROL I ROBERT, rege al Ungariei (1308-1342). Fondatorul dinastiei de Anjou în Ungaria. Politică de întărire a autorității centrale. A purtat războaie fără succes împotriva Veneției, Serbiei și Țării Românești; înfrînt în 1330, la Posada, de Basarab I, domnul Țării Românești.

CAROL III CEL GROS, împărat al Occidentului (881-887), rege al Germaniei (876-887) și al Franței (884-887). A unificat pentru scurtă vreme, sub autoritatea sa, fostul terit. al imp. lui Carol cel Mare; detronat de marii feudali.

CAROL MARTEL, majordom al statului franc (715-741). A consolidat autoritatea centrală, exercitînd conducerea efectivă a regatului; a secularizat o parte din proprietățile bisericești, împărțindu-le vasalilor sub formă de beneficii în schimbul prestării serviciului militar. A înfrînt pe arabi la Poitiers (732).

CAROL TEMERARUL (1433-1477), ultimul duce al Burgundiei (din 1467). A purtat războaiei împotriva regelui Franței, Ludovic XI, suzeranul său, opunîndu-se, la început cu succes, politicii acestuia de unificare și de centralizare a statului. Înfrînt de elvețieni în 1476, la Granson și Morat, și de armata ducelui de Lorena la Nancy (1477), luptă în care a fost ucis.

CAROL V (CAROL QUINTUL), rege al Spaniei sub numele de Carol I (1516-1556) și împărat al Sfîntului Imperiu Roman de Națiune Germană (1519-1556), din dinastia Habsburg. A reunit sub autoritatea sa teritorii atît de vaste (Germania, cea mai mare parte a Pen. Italice, Spania împreună cu posesiunile din America), încît se spunea că în imperiul său „Soarele nu apune niciodată”. Urmărind crearea unei monarhii catolice universale, a condus lupta împotriva Reformei și a purtat războaie cu Franța (pentru dominația în Pen. Italică), cu Imperiul Otoman și împotriva principilor protestanți; a abdicat și a împărțit imperiul între fratele său Ferdinand I (Germania) și fiul său Filip II (Spania, Țările de Jos, Italia și coloniile americane).

CAROL XVI GUSTAV (n. 1946), rege al Suediei (din 1973).

DAVILA 1. Carol D. (1832-1884, n. Parma), medic și farmacist român de origine franceză. A organizat serviciul sanitar și ocrotirea sănătății publice în România și, împreună cu N. Kretzulescu, a pus bazele învățământului medical. A inițiat redactarea primei „Farmacopei române”. Animator al unor societăți și reviste științifice, printre care Societatea medicală (1857), Societatea de Cruce Roșie (1876), „Gazeta medicală” (1965). Op. pr.: „Profilaxia sifilisului”. 2. Alexandru D. (1862-1929, n. Golești, jud. Argeș), dramaturg și om de teatru român. Fiul lui D. (1). Director al Teatrului Național din București (1905-1908 și 1912-1914) și regizor al Companiei de teatru Davila (1909), A introdus spiritul modern în arta scenică românească. Capodopera sa, drama istorică în versuri „Vlaicu-Vodă”, evocă un moment din lupta pentru independență a Țării Românești.

Intrare: Carol
Carol nume propriu
nume propriu (I3)
  • Carol