4 definiții pentru Calinic


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CALINIC gr. Kαλλίνιϰος „glorios, învingător”. I. 1. – n. monahal. 2. Călinic (Am). 3. Calinichia, doamna lui Radu I. 4. Cu mutația k > g: Galinicu, dobr. (RI XI 210) II. Din contaminarea cu blg. Kалин, derivat de Weigand < Kallinikos și cu blg. Kалинa „afină” sau „sora soției” (Cand 124-6) rezultă: 1. Calin (C Ștef); – vătaf (16 A IV 116); -popa (17 B II 440; IV 320) etc.; -a f. (16 A III 30) și t. 2. Calinaș, G. (Buc). 3. Calincea (Ștef). 4. Calinița (16A II 187). 5. Calen din Urlați cu e < i, ca și în exemplul Crecov (ib, BCI Y 201). Tot din Kallinikos, Weigand derivă blg. Kалота, Kалчо, KалЬо, pe care Miklosich le explică < sl. klaz „negru”. III. Călin, frecvent în toate regiunile, (fie că se explică din Calinic sau din subst. călin), și -ă: (Ștef; Mar; Paș) etc.; Călința f.; -ești s.; -uță f. (Mar); -oiu (Ard).

Calinic În vechea onomastică greacă apar cu mare frecvență un mare număr de antroponime formate de la adj. kalós „frumos, bun”, fie element de compunere, fie bază de derivare. Alături de Kallikrátes, Kallimahos, Kalliópe, Kallisthénes, Kallistratos, încă din sec. 3 î.e.n. este atestat și Kallínikos, etimonul prenumelui nostru Calinic, astăzi mult mai puțin frecvent decît în secolele trecute. Compus cu elementul secundar nike „victorie” (și el foarte cunoscut, de ex. din → Nicolae), redat în latină prin Callinicus, vechiul nume grecesc, purtat de un patriarh al Constantinopolului și de alți martiri din primele secole ale erei noastre, pătrunde în onomasticonul creștin; răspîndit prin calendar mai ales în răsăritul Europei și preluat de popoarele slave vecine, Călinic ajunge și la români. Mult mai vechi sînt însă formele feminine Calinichia (purtat de mama lui Mircea cel Bătrîn) și Calea. De la acesta din urmă, folosit și ca nume masculin, s-au format, pe teren slav sau românesc Calcea (cunoscut în Țara Românească din 1431), Calotă și probabil Căliman, folosite astăzi doar ca nume de familie. Pe baza unui alt derivat din tema Cal-, Calița, a fost explicat un vechi nume de stradă din București, Podul Calicilor, astăzi Calea Rahovei (din Podul Caliței s-ar fi ajuns la forma amintită, prin etimologie populară, adică prin apropiere de calic). Este posibilă însă și o altă explicație care să excludă modificarea formei numelui. Cum Calica sau chiar Calici au existat și în onomastica noastră veche (ele apar la bulgari, sîrbi, croați), se poate presupune o formă originară Podul Calicei sau Podul Calicilor, apropierea de calic, explicabilă în cazul cuvintelor neînțelese de români, nemodificînd denumirea vechiului „pod” bucureștean (poduri erau străzile podite). ☐ Bg., rus. Kalinic, Kalinika sau Kalinikia, ucr. Kalenik etc.

Calinic Cernicanul (1787-1868), ierarh sfânt, n. la București. La 16 ani a intrat în m-rea Cernica, unde a fost călugăr, preot și stareț timp de 31 de ani. Refuzând să fie mitropilit al Ungrovlahiei, în 1850 a fost ales în fruntea episcopiei Râmnicului, care funcționa la Craiova și unde fusese mutată în urma incendiului din 1847. Reclădind catedrala episcopală de la R.-Vâlcea, s-a mutat aici în 1857, unde a păstorit până în 1860. În 1861 a înființat o tipografie unde, a tipărit cărți de cult și multe dintre lucrările sale. Pentru sfințenia vieții sale a fost canonizat de Sf. Sinod la 10 octombrie 1955. Moaștele sale se află la M-rea Cernica. Este sărbătorit la 11 aprilie.

CALINIC de la Cernica (1818-1850), ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. Ascet și reformator al vieții monahale, editor de carte religioasă, sprijinitor al unirii Țărilor Române. Canonizat de biserică în 1955; prăznuit la 11 apr.

Intrare: Calinic
Calinic nume propriu
nume propriu (I3)
  • Calinic