4 definiții pentru Brâncoveanu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Brâncoveanu (Constantin) m. Domnul Munteniei, alungă din țară pe Austriaci. Mai târziu încheiă un tractat de pace cu Petru cel Mare și fu mazilit pentru aceste înțelegeri cu Rușii, aruncat în închisoarea celor Șapte Turnuri, torturat să-și descopere averile (adunase vr’o 60 milioane de lei) și apoi fu tăiat de Turci împreună cu patru fii ai săi (1688-1714).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Brâncoveanu, Constantin (1654-1714), sfânt și martir, domn al Țării Românești (1688-1714). Printr-o politică externă abilă față de turci, austrieci și ruși, a asigurat țării o excepțională dezvoltare pe toate planurile. A tipărit cărți de cult în limba română și în limbile ortodocșilor din țările orientale ocupate de turci, a ctitorit numeroase biserici și m-ri, printre care Hurez din jud. Vâlcea și Sf. Gheorghe Nou din Buc. în stilul arhitectonic care-i poartă numele, și a trimis ajutoare fraților din Trans. și Moldova, precum și prin locurile sfinte ale Răsăritului. În săptămâna Patimilor 1714 a fost ridicat de turci și dus la Înalta Poartă, unde după patru luni de chinuri în închisoare, și-a încununat fruntea cu coroana muceniciei, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Mihai) și cu sfetnicul său Ianache prin tăierea capului pentru credința ortodoxă, pe care a mărturisit-o până la sfârșit. Osemintele au fost aduse în țară în 1720 de soția sa Marica și depuse în bis. Sf. Gheorghe Nou din Buc. Sf. Sinod al Bis. Ortodoxe Române i-a canonizat la 20 iunie 1990 și sunt sărbătoriți la 16 august.

BRÎNCOVEANU, familie de boieri olteni, înrudită cu Craioveștii, cu rol important în istoria Țării Românești în sec. 17-19. Mai importanți: 1. Matei, aga din Brîncoveni, devenit domn sub numele de Matei Basarab (1632-1654). 2. Preda B. (?-1658), spătar, clucer, vornic (1636-1655, 1658), considerat cel mai bogat boier din vremea sa. Ucis de Mihnea III. 3. Constantin B., mare boier dregător (între 1688-1714) a efectuat o reformă fiscală (1701), prin care dările au fost împărțite în patru sferturi. Timp de un sfert de veac, B. apreciind realist raporturile de forță, a desfășurat pe plan extern o politică de echilibru și a reușit astfel să mențină poziția autonomă a Țării Românești între Imperiul Otoman, Rusia și Imperiul Habsburgic, concurente în sud-estul Europei. Ucis de turci împreună cu cei patru fii ai săi (1714). Domnia sa se caracterizează printr-o înflorire a culturii și artei; în timpul său se creează și se dezvoltă stilul brîncovenesc. 4. Grigore B. (1771-1832), unul dintre cei mai de seamă boieri de la începutul sec. 19. Ultimul descendent pe linie masculină dintre B. Sprijinitor al mișcării lui Tudor Vladimirescu.

Brîncov/eanu, -eni v. Branco III 1, 22.

Intrare: Brâncoveanu
Brâncoveanu nume propriu
nume propriu (I3)
  • Brâncoveanu