Brâncoveanu, Constantin (1654-1714), sfânt și martir, domn al Țării Românești (1688-1714). Printr-o politică externă abilă față de turci, austrieci și ruși, a asigurat țării o excepțională dezvoltare pe toate planurile. A tipărit cărți de cult în limba română și în limbile ortodocșilor din țările orientale ocupate de turci, a ctitorit numeroase biserici și m-ri, printre care Hurez din jud. Vâlcea și Sf. Gheorghe Nou din Buc. în stilul arhitectonic care-i poartă numele, și a trimis ajutoare fraților din Trans. și Moldova, precum și prin locurile sfinte ale Răsăritului. În săptămâna Patimilor 1714 a fost ridicat de turci și dus la Înalta Poartă, unde după patru luni de chinuri în închisoare, și-a încununat fruntea cu coroana muceniciei, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Mihai) și cu sfetnicul său Ianache prin tăierea capului pentru credința ortodoxă, pe care a mărturisit-o până la sfârșit. Osemintele au fost aduse în țară în 1720 de soția sa Marica și depuse în bis. Sf. Gheorghe Nou din Buc. Sf. Sinod al Bis. Ortodoxe Române i-a canonizat la 20 iunie 1990 și sunt sărbătoriți la 16 august.