BIOTIT, biotite, s. n. Mică de culoare neagră, brună sau verde. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotite.

biotit sn [At: LTR / P: bi-o~ / Pl: ~e / E: fr biotite] Mică neagră, brună sau verde.

biotit s.n. (geol.) Varietate de mică, de culoare neagră, verde sau brună. • sil. bi-o-. pl. -e. /<fr. biotite.

BIOTIT s. n. Mică de culoare neagră, brună sau verde. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. biotite.

BIOTIT s. n. Varietate de mică de culoare neagră. [Pr.: bi-o-] – Fr. biotite.

BIOTIT s.n. Varietate de mică, de culoare verde, brună sau neagră. [Pl. -te. / < fr. biotite].

BIOTIT s. n. varietate de mică, neagră, verde sau brună. (< fr. biotite)

biotit (desp. bi-o-) s. n., pl. biotite

biotit (bi-o-) s. n., pl. biotite

biotit s. n. (sil. bi-o-), pl. biotite

BIOTÍT (< fr. {i}) s. n. Mică feromagneziană, de culoare brun-verzuie pînă la neagră, cu luciu sticlos sau sidefos semimetalic și aspect de mase compacte foioase-solzoase. Se formează în filoanele pegmatitice și reprezintă un constituient important al celor mai multe roci magnetice acide și intermediare. Este utilizat ca material sclipitor la fabricarea mortarului.