2 intrări

5 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Benedict m. 1. (St.), vestit călugăr italian, fundatorul ordinului benedictinilor de pe muntele Cassin (Italia), ordin care a numărat printre membrii săi o mulțime de erudiți laborioși și modești (480-543); 2. numele a 14 papi dintre cari cel mai celebru fu BENEDICT XIV (1740-1758).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BENEDICT, numele a 15 papi și doi antipapi. Mai importanți: B. XV (Giacomo della Chiesa) (1914-1922), sub al cărui pontificat a fost întocmit un nou cod de drept canonic.

BENEDICT forma catolică < lat. Benedictus cognomen în uz din primul secol al erei noastre; ortod. Venedict de Nursia (Syn.) I. 1. Benedict; -a (11-13 C I 147); cu apoc.: Benedic, toponim lîngă m-rea Vintilă Vodă (16 B IV 102) numit și Menedic < magh. menedék „adăpost”, corupt în Meledic; Benedict, ungur, 1660 (Sd IV 3). 2. Benetic (cont. cu venetic) boier mold. (17 A II 201 și IV 279) fratele lui Bernard Borisi mare post.; Benetiuc (Cand 14); olt., 1638 (DGorj). 3. Benedec, ard. (Sd V 514) < ung. Benedek; munt., 1495 (Rel). II. Cu apoc.: 1. Bene, mold. (Sd XI și XXI), cf. magh. Bene, 1135, (BL II 38). 2. -a, mold. și munt. (Dm; Ștef; Sd XIX și XXI; Drj nr. 28) -a, I. (Paș; Ard); -ști s. 3. Benin, Benic ss.; Beniuc fam. act. Cf. și blg. Benjo < Benedictus (Weig). 4. Benici (Dm; Ștef); – Duma din 1529 (C. Ștef) 5. + -iga, Beniga 1680 (Paș) și + -ilă: Benilă (ib.). 6. Benu (P Bor 27); Benul (Puc). 7. + cu: Bencul, orășan (16 B V 219). 8. + -cea, -ciu: Bencea (Moț; Puc); Benciul, mold.; Bencești s. (17 B II 383). 9. Din magh. Bence < Benedict, (cit. Bențe); Bențul t; Bența pren. ard. act.(Var 22); -mold. (Sur X); Bențe (17 B II 286);Bențea 1758, ard. (Paș); – Drag. (Isp II2); -Gr. (17 A IV; 10. Bena (11-13 C I 25 Dm); pt. acest ipoc. cf. și magh. béna „olog”. Pentru derivatele II 1 – 9. Capidan admite etim. lui Miklosich < tema sl. ЬЕН „a ucide”, mai probabilă însă etim. < Benedictus, în legătură cu influența catolicismului în Moldova, forme adoptate și de ardeleni. 11. Cf. ard. Bedea < magh. Benedek (etim. Paș), puțin probabil.

Benedict Prenumele masc. Benedict – corespondentul fem. Benedicta nu pare folosit la noi – reproduce cognomenul lat. Benedictus, atestat sporadic și în epoca precreștină. Numele avea semnificația clară, întrucît corespunde participiului benedictus de la benedico, benedicere (compus din bene „bine” și dico, dicere „a zice, a vorbi”), verb care în latina clasică însemna „a zice de bine, a aprecia, a lăuda”. Benedictus, devenit nume independent, s-a bucurat de mare favoare printre primii creștini, fenomen care se explică prin noile semnificații ale vb. benedicere, devenit termen consacrat al lexicului creștin. Trebuie să amintim însă că binecuvîntarea, ca și blestemul, sînt vechi concepții magice care apar, la multe popoare din vremuri foarte îndepărtate. Concepută inițial ca o forță, concretă și aproape independentă, care trece de la părinte la fiu (transmiterea se putea realiza printr-un semn al mîinii, prin cuvînt sau printr-un dar), binecuvîntarea începe să fie considerată ca un atribut al divinității. Așa se face că termenul gr. eulogein (compus din eu „bine” și legéin „a zice”, cu semnificație inițială identică cu a corespondentului latin), traducînd cuvîntul ebraic biblic barak, capătă sensul special de „binecuvîntare a lui Dumnezeu”. Prin calc lingvistic lat. benedicere preia noul sens al lui eulogein; la fel au fost formate și blagosloviti în vechea slavă și apoi a binecuvînta, în română. Devenit nume calendaristic (amintirea unui sfînt Benedictus este păstrată de ordinul călugăresc al benedictinilor, înființat de acesta în anul 529), Benedictus este foarte răspîndit la catolici în apusul Europei (a fost purtat de 16 papi); în anumite situații, numele în discuție poate fi și o „latinizare”, prin traducere, a ebr. Baruch (cunoscutul filozof materialist olandez Benedict Spinoza se numea Baruch). Deși numele apare și la ortodocși (Venedict), formele atestate în documentele noastre, încă din sec. 12 – 13 sînt datorate influenței latino-catolice, manifestate destul de puternic, prin intermediar maghiar, săsesc sau croat, în Transilvania și Banat. Atestate și în Moldova (aici nu trebuie neglijată nici influența poloneză) și Țara Românească, începînd cu sec. 15, Benedict, Benedic, Benetic, Benetiuc, Bena, Bene, Benea, Benic, Beniuc, Benici, Benilă, Bencea, Bencu, Benta, Bențe(a) etc. au fost purtate și de români și au pătruns și în toponimie. ☐ Engl. Benedick, fr. Benoit (benir „a binecuvînta”), it. Benedetto, Benedetta, sp. Benito (bendecir [-sir]- „a binecuvînta”), germ., oland. Benedictus, magh. Benedek, Benedikt, Benedikta (cu hipoc. Béda, Bede, Beke, Bence, Bencö, Bende, Bene, Beni, Benko, Benyo etc.), scr. Benedik, Benedikt (cu hipoc. Benea, Bene, Beno, Benko etc.), pol. Benedykt, rus. Benedikta, Venedikt, Venedikta etc.

BENEDICT DE NURSIA (c. 480-c. 558), fondatorul mănăstirii de la Montecassino (Pen. Italică), autorul „Normelor morale” care stau la baza ordinului ce îi poartă numele.

Intrare: Benedict
Benedict nume propriu
nume propriu (I3)
  • Benedict
Intrare: Benedict
Benedict nume propriu
nume propriu (I3)
  • Benedict