BELZEBUT n. pr. m. (Livr.) Unul dintre numele date diavolului; p. restr. căpetenie a diavolilor. – Cf. fr. Belzébuth.

belzebut sm [At: PAS, L. I. 95 / Pl: ~uți / E: ns cf fr Belzébuth] 1 Diavol. 2 Căpetenie a diavolilor. 3 (Fig) Om puternic(și rău).

belzebut s.m. 1 Unul dintre numele diavolului; restr. căpetenie a diavolilor. 2 Fig. Om rău. • pl. -ți. / <fr. Belzébuth „demon, căpetenia duhurilor rele”.

BELZEBUT s. m. (Livr.) unul dintre numele date diavolului; p. restr. căpetenie a diavolilor. – Cf. fr. Belzébuth.

BELZEBUT s. m. (Livresc, ironic) Una dintre numirile date diavolului; fig. om rău și temut. Te pui cu Lefterache, Belzebutul? PAS, L. I 95.

BELZEBUT s. m. (Livresc) Una dintre numirile date diavolului. – Comp. fr. Belzébuth (<gr.).

BELZEBUT s.m. (Liv.) Denumire dată diavolului; (p. restr.) căpetenie a diavolilor. [Pl. -uți. / cf. fr. Belzébuth – demon, căpetenia duhurilor rele].

Belzebut m. 1. («zeul muștelor») divinitate la Filisteni; 2. căpetenia demonilor în Evanghelie.

Belzebut (prinț al iadului) (livr.) s. propriu m.

Belzebut (demon) (livr.) s. propriu m.

Belzebut s. pr. m.

Belzebut (Beelzebul, Baalzebub), zeu adorat de canaaneni și de filisteni; (în Noul Testament) căpetenie a demonilor.

BELZEBUT (BAALZEBUB), divinitate cananeană și filisteană; (în „Noul Testament”) căpetenie a demonilor.

BELZEBUT s. v. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

belzebut s. v. AGHIUȚĂ. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.