2 definiții pentru Baldovin


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BALDOVIN < it. Baldovino < germ. Baldwin I. 1. Baldovin, boier (Rel; Cat; Ț-Rom; Has; P Gov f° 14; 16 B III 104; 17 B II 20, III 491). 2. Baldovin/a f. (16 B IV 1); -escu, M. (Meșt Cr); -ești s. II. Scurtat: Bald. Forma Baldovici (BCI VII 52) face dovadă că partea finală -ovin a fost tratată ca sufix -ov + -in, ca în Bucovina < buk „fag” – iar partea inițială Bald a suferit chiar modificarea vocalei a în ă, î, o, primind alte sufixe, caz excepțional în tratarea numelor laice. Hasdeu însuși explică formele Balde, Bălde, Băldana ca scurtări din Baldovin. Băldălui s. (17 B II 235) însă este cuman, cu suf. -lui (CO 145) și sugerează o contaminare cu un radical cuman. A. 1. Baldea (16 B II 228; 17 B II 204). 2. Baldeș, olt. (17 B IV 419). B. 1. Bălda b. (Sur XXII). 2. Băldi v. și Beldi. 3. Băld/ea (Sd XXII; 16 B V 262); -escu (Tel 58). 4. Băldești = Blădești s. (16 B II 375); Băldești zis și Boldești s. (IO 149,150). 5. Băldeni s. (17 B II 289). 6. + -an: Băldan/a s., -escu, C. (IO 149, 150). 7. + -ac: Băldac (Sd V 99). C. 1. Bîldea, olt., 1620 (Gorj; Sur VI); diac (16 B V 148); – munt. (17 B I 344); Șt., ard. (Var 123). 2. Bîldan (16 B V 230); -a s. (Mus.) D. Asemănări sau compuse: 1. Băldăchiri (17 B I 383).

Baldovin Foarte rar în onomastica noastră contemporană, Baldovin (fem. Baldovina) este un vechi nume de origine germanică, atestat încă din sec. 7 în Franța sub formele Baldavin, Baldovin, Badovin și în sec. 8, în Italia, sub forma longobardă Paldoin (în anul 568, longobarzii, din triburile germanilor răsăriteni, cuceresc nordul Italiei, amintirea lor fiind păstrată pînă astăzi în numele provinciei Lombardia). Compus din elementele bald „îndrăzneț, puternic”, și win „prieten”, frecvente în antroponimia germanică, numele ar avea sensul „prieten îndrăzneț, prieten puternic”. Devenit calendaristic și răspîndit mai ales în regiunile germanice și Franța (aici numele a fost popularizat și de către literatura medievală), Baldovin devine cunoscut în sec. 13 și în răsăritul Europei, ca urmare a Cruciadelor (în istoria Imperiului latin de răsărit sînt cunoscuți doi împărați cu acest nume: Baldovin I (Boudouin) conte de Flandra, conducătorul Cruciadei a patra și cuceritorul Constantinopolului și Baldovin II, izgonit în anul 1261 de împăratul bizantin Mihail Paleologul). În aceeași perioadă numele este atestat și la slavii de sud (la sîrbi și croați în sec. 12-13, hipoc. Balde, iar în sec. 14, Baldovin) și la români (între 1391 – 1415 un logofăt Baldovin, făcea parte din sfatul domnesc al Țării Românești, în 1559 un alt Baldovin era împroprietărit de domn la Fundeni, lîngă București, iar la 1571 apare în documente și o jupîniță Baldovina, soția unui mare pîrcălab). Cum în secolele următoare sînt atestate și hipoc. Baldea, Baldeș, Bălde (probabil slavii au considerat terminația – ovin drept un sufix compus -ov + -in) sau derivatele toponimice Baldovinești și Băldești, se poate afirma că, deși puțin frecvent, numele a pătruns în onomastica noastră dintr-o epocă veche prin intermediul slavilor de sud (bulgari și sîrbi), pentru Transilvania trebuind să fie luată în considerație influența latino-catolică.

Intrare: Baldovin
Baldovin nume propriu
nume propriu (I3)
  • Baldovin