Balș (Teodor) m. caimacam al Moldovei (1790-1857).

Balș n. 1. sat frumos, declarat comună urbană, în județul Romanați, stațiune de cale ferată: 3100 loc.; 2. schit în această comună.

BALȘ, Ștefan Lupu M. (1902-1994, n. București), arhitect, istoric și restaurator român. A contribuit la crearea școlii românești de restaurare (bisericile: Sf. Elefterie vechi, Kretzulescu, Radu Vodă, Patriarhiei; mănăstirile Snagov, Hurez, Neamț, Moldovița; culele de la Mădărești).

BALȘ, Matei (1905-1989, n. București), medic român. Prof. univ. la București. Contribuții la chimioterapia unor boli contagioase („Practica chimioterapiei antimicrobiene”, „Antibioticele”).

BALȘ, Gheorghe (1868-1934, n. Adjud), inginer și istoric de artă român. Acad. (1923). Specializat în istoria arhitecturii medievale românești și a legăturilor ei cu cu lumea Orientului creștin („Bisericile lui Ștefan cel Mare”, „Bisericile și mănăstirile moldovenești din sec. XVI-XVIII”; „Histoire de l’art roumain ancien”, în colab. cu N. Iorga).

BALȘ, oraș în jud. Olt, pe dr. Oltețului; 23.376 loc. (1991). Produse textile și alim.; oțelărie; întreprindere de osii și boghiuri; întreprindere mecanică producătoare de instalații pentru irigații, mașini de ierbicidat, uscătoare pentru cereale, obiecte de uz casnic etc. Reparații de utilaj agricol. Centru pomicol și viticol. Biserică (sec. 18). Atestat documentar din 1564. A primit statut de oraș în 1921.

BALȘ, familie de boieri din Moldova. Mai important: Teodor B. (1790-1857), om politic. Caimacam (1856-1857), adversar al unirii Moldovei cu Țara Românească.

BALȘ derivat de Hasdeu din Bal (ă) + suf. -șa, ca în Capșa, Lupșa etc., etim. admisă de S. Pușcariu (DR III), iar de Capidan din alb. bal, -e „frunte” (DR III 899); cf. Balșa, numele unei dinastii albaneze din sec. al XIV-lea. Alte explicații în DR V 839 și IIFR II p. 269 – 71. 1. Balș, -e, -a (Ștef); – familie de boieri moldoveni, cu origini din sec. al XVI-lea (Has; Isp III¹; Arh); Balșa t., ard., 1407 provenit din n. de persoană (Drăg); – ard. (Moț); Balșe, Lupul (Isp II²; 17 A II 188); Balșea, Vasiliță, pah., 1776. 2. Bălș, Al., vornic (Isp II¹); -ioara s. Baloș și Balașin din 1433 și 1442, date în Etim. Magnum ca „alte forme” din Balș (Has), se explică primul < Bală suf. -oș, al doilea < ung. Balaș (Blasius = Vlasie).