Atanasie m. unul din părinții Bisericii, combătu cu succes erezia lui Arie la conciliul dela Nicea, pentru care merită supranumele de părinte al ortodoxiei. El muri ca patriarh în Alexandria Egiptului (298-373).

ATANASIE (c. 296-373), patriarh de Alexandria. Adversar înverșunat al arianismului; canonizat.

ATANASIE, Anghel (c. 1665-1713, n. Ciugud, jud. Alba), cleric român. Mitropolit ortodox al românilor din Transivania, a acceptat în 1698 unirea cu Biserica romano-catolică în condițiile menținerii vechiului rit și ale egalității în drepturi dintre preoții români și clerul catolic, devenind episcop unit (greco-catolic) al națiunii române din Transilvania și părțile alipite (1701-1713). Din timpul păstoririi sale încep românii ardeleni să frecventeze școlile catolice din Transilvania, Viena și Roma.

ATANASIE și ATANASIA, gr. ’Aθανάσιος < ἀθανασία „nemurire”. I. 1. Athanasie (Syn 18 ian) și Athanasia (1b). 2. Cu afer.: Thanase căp. (Ins 337). 3. Aftanasi (Băl II); -e eg. (Bîr III); Aftănasie (BCI I); cu afer.; Ftanasie popa. 4. Cu sinc.: Anasie, Șt. (Tel 58); deformat: Afuftasie (Ard II). II. 1. Atănasie. 2. Cu afer.: Tănasie (Olt) Atănase, 1760 (Ins 338); Tănase frec. 3. Tănas (Tec); Tănăs/escu; -oiu, act. 4. Cu afer.: Nasul, 1680 (Paș); Nasa f. (ib); v. și Partea II < subst. nas. 5. Tănăsică, act. 6. Ipocoristice: Tăsică, Sică. 7. Tănăsuică olt (Erbiceanu, Cronicarii greci). 8. Tănăsucă (Sd. XXI). 9. Tănascu fam. act.; Tănască, (CI); *Tănașcu > Nașcu ar. (Has), sau < Ionașcu. 10. Probabil, cu sincopa lui s: Tanacu s., ca Nastacu < Nastascu; Tănacul pren. mold. (BCI IV 20); cf. și srb.-cr Tanak (Rad. vol. 82 p. 78); 11. Cu afer.: Nacu, derivat la aromîni din Tanacu (< Atanas) după Weigand și Capidan (DR II 803); cf.și gr. Nάϰος folosit în regiunea macedonică (But) pe cînd în dacoromîna Nacu este ipoc. din Ionacu. 12. Pentru femei: Tanasia (P²); Tănăsiia (Olt; Sd XXII); Tănasia (Ins 342) și Nasia fam. ard. (Paș), Thanasiia mona (P Gov fol 30). III. Contaminări și sufixe străine. 1. + Antonie: Antănăsiile nume colectiv pentru unele sărbători mici (Bogrea DR IV¹) 2. Antanasie, olt. (Candrea, care explică forma prin epenteza lui n). 3. + suf. grec. -iu: Atanasiu frecv., mold. înlocuind pe Atanasescu; Tănăsiu (Bîr I). 4. + suf. grec -ache: Tănăsache și ipoc.: Sache, Sachi (Sur XV). 5. Formă străină, din srb-cr. Taca (c = ț) < Athanasie (Rad vol 81 p. 84): Tațul săpunarul mold. (Sd VII 67). Cum este greu a admite o influență pop. sîrbă în Moldova, se poate explica mai ușor ca formație pentru masculin din fem. ucr. Таця < Tatiana (Grinc).

Atanasie Prenume mult mai frecvent în secolele trecute decît în epoca contemporană, Atanásie, fem. Atanasia, reproduce gr. Athanásios, formație tîrzie aparținînd perioadei creștine. Cum în grecește athanatos înseamnă „nemuritor” (format din prefixul negativ a- „fără, lipsit de” și -thanatos „moarte”, cuvînt care apare în neologismele eutanasie, tanatofie, tanatologie), iar athanasia „nemurire”, numele creștine corespunzătoare erau o evocare a lui lisus „nemuritorul”, astfel explicîndu-se și audiența de care s-au bucurat numele o bucată de vreme. Atestat și în epigrafia latină, Athanasius apare mai ales în onomastica creștină din răsăritul Europei, unde numele a devenit popular datorită faimei și cultului unui patriarh din Alexandria. Preluat din greacă de către slavi (în vechea slavă Athanasíi; la sîrbi și croați Atanasiie, din sec. 13) numele ajunge și la români, fiind într-o vreme destul de popular (sărbătoarea denumită Atanasiile sau Antănăsiile era ținută de teama arsurilor și opărelilor, iar ziua „Tănase de ciumă” sau „Tănase și Chirică” era „păzită” de frica ciumei și a lupilor). Diferitele forme care au circulat la noi, foarte multe rămase ca nume de familie și puține ca prenume, sînt fie împrumuturi de la popoarele slave vecine, fie creații românești: Atănasie, Tănasie, Atănase, Tănase (frecvent), Tănas, Nasu(l), Tănăsică, Tăsică, Sică, Tase, Tănăsache, Sache, Tănăsuică, Tănăsucă, Tanacu și probabil Nacu (poate avea și altă proveniență), Antanasie, Aftănasie, Afanasie și fem. Atanasia, Tanasia, Nasia etc. Folosirea frecventă în trecut a avut drept urmare banalizarea numelui, părinții evitînd astăzi să-l mai impună copiilor, fenomen la care au contribuit, cu siguranță, și cunoscutele expresii „a umbla teleleu Tănase” (la origine, teleleu este tot un nume personal de origine grecească) și „de lemn Tănase”, prima însemnînd „haimana, vagabond”, iar a doua „insensibil”. ☐ Fr. Athanase, germ. Athanasius, it. Atanasio, Atanasia, magh. Atanáz, Atanázia, bg. (A)tanas, (A)tanasia, rus. Afanásii, Afanásia.

Atanasie Anghel († 1713), mitropolit ortodox și episcop greco-catolic, fiu al preotului Ioan din Bobâlna, jud. Hunedoara. Absolvent al școlii calvine. Întrat în monahism, este hirotonit în 1698 la Târgoviște ca arhiereu și numit mitropolit de Alba-Iulia. În 1701, sub presiunea iezuiților, a acceptat unirea cu Roma. În același an a fost hirotonit din nou, după ritualul catolic, preot și episcop, devenind primul ierarh unit al Transilvaniei.

Atanasie cel Mare (298-373 d. Hr.), sfânt, episcop în Alexandria, unde s-a și născut și unde și-a însușit o temeinică educație clasică și creștină. Hirotonisit diacon în anul 318, ajunge secretarul patriarhului Alexandru, pe care-l însoțește la Sinodul de la Nicea (325 d. Hr.), la care a avut un rol determinant în combatarea arianismului și condamnarea lui Arie. În anul 328 a fost ales episcop și a păstorit 45 de ani, dintre care 20 de ani a trăit în cinci exiluri, datorită intriglor arienilor de la curtea împărătească. A scris 36 de opere cu caracter dogmatic, istoric, exegetic și altele. Este unul dintre primii episcopi nemartiri trecuți în rândul sfinților. Bis. îl sărbătorește la 18 ianuarie.