3 intrări

Articole pe această temă:

9 definiții

!iárba-lui-Antónie (plantă) s. f. art., g.-d. art. iérbii-lui-Antónie

Antonie-Vodă (din Popești) m. Domnul Munteniei, fu răsturnat prin intrigile Grecilor (1669-1672).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ANTONIE (251-356), călugăr ascet egiptean. Fondatorul monahismului creștin; canonizat. Este pomenit la 17 ian.

ANTONIE lat. antonius. I. 1. Anton; -a f., olt. (Sur VI); -aș (Tec II); -e, -escu; -ică (Sd XXII); -iică f. (17 AV 378); -ița f. (Aș Br 204); -oe (Gorj 10); -oiu (Cand 106);-u (Sd XI 176); Antoana f.. olt. (Cand 106; D Buc). 1 bis. Cu sufixe grecești; Anton/iada f. (17 A III 82); -ida f. (Băl JI), -iu fam. Cu schimbarea părții finale; a) Antul, sec. XIV (DR IV), cf. srb-cr. Antul (Rad voi. 82 p. 127); Antha (P11); Anta, Ioța, din Șiria (BA ung 8); b) *A n t u l e > Tule (17 A V 298); Tulești (Sd XVI); Antula Hagiica, f. (Aș Br 203); – prezvitera (AO XII 95); -f., olt. (Sd VII28); c) Antița (Var 21; Arh. 170; RI X 266); + -in: Antinescu, Z., prof., 1890; cf. ucr. Антин. Antina s*) v. și Antim; d)+ -ache: Antache, act.; e) Anteș (Ard); f) + -oc: Antoce, act.; Antoci, C., mold., ar.; g) Antochi, Șt., act.; formele e, f și g se pot referi și la Antioh II 3. Cf. și srb. -cr Ante. 3. Cu afer.: Ton, 1766 (Paș); ar.(Ant Ar); a) Ton/a b. (16 B VI154); f. (17 A IV 271); -ea b. (ib. 112); -e frecv. actual; -ea s.> Toneanu, act.; -i act.; -ie (Paș); -ița pictor; -u, act.;, -ul fam., mold. b) + -ca, -cu: Antonca f. (Bezv XVll p. 15); Tonca (Dm); Toncu, Ioan (Cat gr. I). c) din fem. *T o a n c a (cf. Antoana și Doanca) s-a format un plural feminin: Toancele, toponim pentru cheile Bistriței, nume luat probabil după stăpînele locului pe vremuri; cf. forme similare citate în Introducere, cap. VII E, F § 4 n. 7; greșită explicația < toană (Gh. Pascu, Sufixe, etc.) d) + -cea, -ciu: Ton/ce (Dm); -escu, act., -ești neam brașovean (BCI XII 88); Tonciu b. (Ard) 2 ss ard; -lescu, act.; Toncian, act. II. Din magh. A n t a l: 1. Antal (Sd; XXI); -ă fam., mold.; 2. Cu disimilare n > l: Altălești s. (17 A III 87). III. Cu fon. grec. nt > nd: Andonie (Syn 23 febr), formă ce apare și în doc. slavo-romîne din sec. XIV și în vechile sinaxare din ambele țări, paralel cu Antonie. 1. Andon (Has); olt. (Sd VI 504; 17 B IV 4); -i (Arh); -ie (13-15 B; Ștef; Băl II; etc.); -iu (Arh). 2. Sincopat: *A d o n e > Adonoaia (DR I 458) sau < ◊ a l D o n o a i e i; Donoaia, M. (Băl VI). 3. Cu afer.: Ndona b., ar. (Fărș). 4. Ipocoristice: prin afer.: Don, care primește aceleași sufixe ca și Ton: a) Don Cotoară (Met 290); Don Duca Supil și Don Todor Stănescul (Div 80); Donul, V. (Sur XVII); Dona b., 1646 (An C 746; 17 B II 80; P8); – F. (16 A III 117); călăraș, 1655 (Sd V; b. ar. (An Ar); – f., 1646 (16 A I 232); Doană b., olt. (Cand 107), Donă, Marin 1804, olt. (AO XXI 172); c) Don/e (C Ștef; Arh; Ant. Ar; A Gen 106); -ea b. (C. Ștef); -ea ard. (Paș); -ea f) (16 A I 327); -escu fam.; -ești s. d) Doneci pah., 1790 mold. (BCI IV 127); e) Doni, Pan 1641 (D Buc); Donie (R Gr; Fil 42; Băl VI); vistier, 1755 (BAP II207); – I., munt. (Fil 42); f) Donic pren. (Isp VI2; -a, G., 1668 (Sur XVI); Donici, 1619 (BiA 56; Sd XVI 391); -comis (17 A I 57); Nicoară părcălab (17 A II 96); fabulistul Al. -; prenume, (17 A I 100); Doniga, Z. (IS 274); Donoiu și Donțu olt. (Cand 107); Doniță, Donițoiu (ib). g) Donca b. (16 A I 225; Moț); Doncă, olt. (RI VI 263). h) Donce t.; Donc/escu S., act; -ești s.(Ștef); -ea, P., ard (Var 35); Donciu (Dm); Doncioiu, Gr.(Puc). IV. 1. Formă veche rom. cu suf. -ie: Întonie (Ard II 154). 2. Contam, cu A t a n a s e: Antînas, 1587(Sur XVI). 3. Antănăsiile, zile nefaste, 16 – 17 ian.(Has). 4. + -uț: Andănuț; -ă, olt. (Cand 106).

*) N Cartojan. Cărți poporane.... p. 229 derivă numele satului Antina din Atena al cărei nume apare în această formă în legenda „Alexandriei”, dar pe această cale nu se putea da nume unui sat Cf. gr Áνθῆνα nume de persoană în Epir și Tracia (But). - blaurb.

ANTONIE PLĂMĂDEALĂ (1926-2005, n. Stolniceni, Basarabia), teolog român. Mitropolit al Ardealului (din 1982). Lucrări: „Biserica slujitoare în Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiție și în teologia contemporană”, „Dascăli de cuget și simțire românească”, „Tradiție și libertate în spiritualitatea ortodoxă”).

ANTONIE-VODĂ din Popești, domn al Țării Românești (1669-1672). Impus de partida boierească a Cantacuzinilor.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

Antonie cel Mare (250-356 d. Hr.), sfânt cuvios, sărbătorit la 17 ianuarie. La vârsta de 20 de ani și-a împărțit săracilor averea și s-a retras în deșertul Egiptului, ducându-și viața în preajma monahilor. De la vârsta de 35 de ani a trăit ca schimnic, atrăgând în preajma lui o mare mulțime de ucenici.

Antonie de la Iezerul, sfânt preacuvios, n. într-un sat de munte din jud. Vâlcea, cunoscut ca unul din marii sihaștrii ai Carpaților. Monah la schitul Iezerul din jud. Vâlcea, în 1690 s-a retras într-o peșteră mică aproape de schit, lângă care a săpat în stâncă o bisericuță, lucrând singur cu dalta și ciocanul timp de trei ani, sfințită de episcopul Ilarion al Râmnicului. Aici a dus o aspră viață de schimnic, trăind în post și neîncetată rugăciune. Credincioșii din părțile locului și din Transilvania care veneau să-i ceară sfaturi îl numeau „sfântul Antonie sihastrul”. A murit după 28 de ani de sihăstrie, fiind înmormântat în gropnița săpată de el în piatră de lângă bisericuță. A fost canonizat la 20 iunie 1992 și este sărbătorit la 23 noiembrie.

Intrare: Antonie
Antonie
Intrare: Antonie
Antonie
Intrare: iarba-lui-Antonie
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular iarba-lui-Antonie
plural
genitiv-dativ singular ierbii-lui-Antonie
plural
vocativ singular
plural