ANASTASIE gr., Áναστόσιος < ἀνάστασις „înviere”. I. 1. Anîstasie vist., 1692 (Sd VII 297); Anastasă, mold. (Sur VII). 2. Anastase; Anăstase (P Bor 8) cu afer.: Nâstase, frecv.; Năstasa (Aș Br 178); Năstăs/escu; -eni, -ești ss; Nastasioiul, N. (Buc; Cand); – ar. (Ant Ar). 3. Cu afer. de două silabe: Stasii, Vasile, act.; Stase, Gorcă, munt., 1840 (BCI X 113); Stași, mold.; -e, V., mold., act.; cu i protetic: Istasie, b., 1662 (Sur X); + -ac: Stasacu fam. ar. (RI IX 114). 4. Cu afer. de patru sunete: Tasie și Tasia (Ard I 248); Tasi, ar. (Fărș.); Tase, ar. (ib.) și munt. act.; Tasu fam. act. 5. -cu: Anastașcu (Has), cu derivatele prin afer.: Stașco, (16 A IV 239; 17 A IV 368); Tașcu pren. ar. act.; Tașcă fam. mold. (Bîr I), probabil de orig. ar.; Tășculești, fam. (Tec; cf. blg. și srb-cr. Taško (Rad voi. 82). Cf. și Tascău și Tăscău, olt. (Cand 99), <* Anastas + -co, redat greșit în loc de Tășcău (T-Jiu), 7. Prob. Tașa, St. (Drag 126) și Tașula, ar. (AO VII 219). II. Segmentat în Anasta/sie: A. 1. Nastă (C Ștef; Sd XVI 157; Fărș); Naste (Dm; C Ștef; 16 A I 237); -a (Ștef; C Ștef; Sd XVI 157; 17 B II 44) etc.; Nasta b, olt. și hațeg. 2. Nastu, ar. (Fărș); munt. (P¹⁰); ard. (Ard). 3. Nastoiu, olt. (Cand); – ar. (Ant Ar). 4. -f- -ac: Nastac, -ul, -ești (Tec II); Năstacu, Toader, mold. (RI XXIII 177). 5. Prob. cu afer.: Tacu, ar. (Fărș; Sur XIII); Taco, Șt., munt., 1388 (Rep D 25); Tăcui (17 B II 28); Tăcea, act. și Taciu, Vas., act.; cf. și blg. Tачо sint. < Anastase (Weig). 6. + -otă: Tacotă, olt. (Sd VI 507); Buturas derivă gr. Tákos < Dimitrie, etim. care poate fi eronată. 7. Nesteac (Dm; Băl I; Sur V) etc. B. 1. Sie; -ști s. (RI XI 264); Siĭa, fiul lui Moran (16 B IV 301). 2. Siicul pren. ard. (Met B Tr.). 3. Sica b. (17 B II 21). III. Alte forme actuale și compuse: 1. Anastasian fam. act. 2. Cu afer.: Tassian, Al. (act.). 3. Anastasiu, cu suf. gr. -iu. 4. Anastasachi boier 1760 (Sd XIX 43); de unde prob. Asachi (Arh). 4. + Atanasie: Năstanasie, Vlad, log. (Drj nr. 7) și cu afer.: Stanasie, 1623 (Sd V 15). 5. Din alb. Tsatse: ar. Țațu act.

Anastasie Nume frecvente altădată, astăzi pe cale de a ieși din uz, Anastasie și Anastasia reproduc num. pers. gr. Anastásios, Anastasía, sau Anastasíe, des folosite de către creștinii de limbă greacă în cursul primelor secole ale erei noastre. Redate în latină prin Anastasius și Anastasia (frecvente în inscripțiile creștine din Roma), numele grecești sînt create pe baza unui termen tehnic ecleziastic, anâstasis, folosit și în epoca precreștină cu sensul „înviere din moarte”, dar consacrat de biserică pentru a desemna „învierea lui Hristos”. Substantivul grecesc are la bază verbul anasta-anistánai, „a se ridica, a se scula” și este format din aná- „sus” și *-sta-, radical indo- european, reprezentat în aproape toate limbile din această familie (lat. stare și rom. a sta, gr. histánai, v. sl. stati, sanscr. stha- etc.). Cu referire directă la una dintre cele mai mari sărbători creștine, Anastasie a devenit repede un nume frecvent și răspîndit (diferite calendare înregistrează un număr destul de mare de martiri și sfinți cu acest nume). Pătrunse în onomastica slavă (în Polonia forma feminină apare încă din sec. 12, în Ucraina, după cum reiese din pomelnicul de la Horodiște, din 1484, este unul dintre numele de botez feminine foarte frecvente), Anastasie și Anastasia ajung și la români, fiind atestate la sfîrșitul sec. 14 (Anastasia, mama lui Alexandu cel Bun). Numărul mare de forme și derivate, împrumutate sau create pe teren românesc, probează răspîndirea și frecvența numelor în secolele trecute: Nastasia (frecvent), Nasta, Naște (a), Tăsia, Tâsea, Sîia, Nastasica, Sica, Nastasița, Sița, Nastina, Năstuța, Anastase, Năstase (frecvent, astăzi și nume de familie), Stasii, Stase, Tasie, Tase, Anastașcu, Stașcu, Tașcu, Naște, Nastu, Năstac, Taeiu, Siia etc. ♦ Fr. Anastase, germ. Anastasius, Anastasia, it. Anastasie, Anastasia, magh. Anasztáz, Anasztázia, bg. Anastas, Anastasia, rus. Anastasii, Anastasia etc. ◊ Anastasios I, împărat a Imperiului roman de răsărit (491 – 518) care a întărit cetățile din Dobrogea. Anastasie Simu, fondatorul unui cunoscut muzeu bucureștean etc. □ Domnișoara Nastasia de G. M. Zamfirescu, Nastasia Filipovna din Idiotul de F. M. Dostoievski etc.

Anastasie Crimca (Crimcovici) († 1629), episcop de Roman (1605-1608) și mitropolit al Moldovei (1608-1617; 1619-1629), cărturar și miniaturist, ctitor al m-rii Dragomirna, din jud. Suceava. Miniaturile sale se caracterizează printr-o remarcabilă inventivitate compozițională și prin predilecția pentru narațiune (Liturghier, 1610; Tetraevanghel, 1614; Psaltire, 1616 etc.). Prin opera sa, el se numără printre cei mai de seamă artiști români din epoca medievală.

CAVALLIOTI, Theodor Anastasie (c. 1728-1808, n. Moscopole, Albania), cărturar aromân. Autor al unei cărți de citire în limba neogreacă, însoțită de un vocabular grec-aromân-albanez (1770).

CRIMCA, Anastasie (?-1629), miniaturist și caligraf român. Episcop de Roman (1606-1608) și mitropolit al Moldovei (1608-1617 și 1619-1629). A ilustrat numeroase cărți de cult. Ctitor al bisericii Mănăstirii Dragomirna.