11 definiții pentru țiteră citeră


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚÍTERĂ țitere, s. f. Instrument muzical compus dintr-o cutie de rezonanță cu coarde de metal, puse în vibrație prin atingere cu o lamă (ori cu un inel) de os sau de metal. – Din germ. Zither.

ȚÍTERĂ, țitere, s. f. Instrument muzical compus dintr-o cutie de rezonanță cu coarde de metal, puse în vibrație prin atingere cu o lamă (ori cu un inel) de os sau de metal. – Din germ. Zither.

ȚÍTERĂ, țitere, s. f. (Și în forma citeră) Instrument muzical compus dintr-o cutie de rezonanță cu coarde de metal, puse în vibrație prin ciupirea cu o lamă de os sau de metal. Am să vă cînt din țiteră. SADOVEANU, O. I 325. Suspină țitera-n Tirol, Cînd în tăcerea sfîntă Vreun orb moșneag cu capul gol Pe prispă stă și cîntă. IOSIF, P. 76. Într-un oraș, din întîmplare, Venise-un cîntăreț de stradă Și dintr-o țiteră duioasă Cînta această serenadă. DEMETRESCU, O. 82. ◊ Fig. Dezgustat de deșertăciunile... lumești, care l-au făcut pentru un timp să-și oropsească chiar și citera favorită... poetul romîn își aduse cu drag aminte de dulcea viață de la țară. ODOBESCU, S. III 152. – Variantă: cíteră s. f.[1]

  1. Varianta citeră nu are intrare în dicționar. — gall

ȚÍTERĂ ~e f. Instrument muzical constând dintr-o cutie de rezonanță pe care sunt întinse coarde metalice, puse în vibrație prin atingere cu un plectru de metal sau de os. /<germ. Zither

țiteră f. instrument de muzică cu coarde de pișcat. [Nemț. ZITHER (v. lăută)].

CÍTERĂ s. f. v. țiteră.

*cíteră și țíteră f., pl. e (germ. zither, ngr. tzitera, it. cétera. V. ceteră). Un fel de chitară fără gît, cu coarde de metal, din care se cîntă ținînd-o pe masă orĭ pe genuchĭ. V. canon și cimbal.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țíteră s. f., g.-d. art. țíterei; pl. țítere

țíteră s. f., g.-d. art. țíterei; pl. țítere


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

țiteră (< germ. Zither), instrument cu coarde ciupite. Se presupune că numele ar proveni de la Kithara* vechilor greci, de unde în germ. Zither; la noi numele provine prin traducerea din germ. Are mai multe coarde întinse pe o cutie de rezonanță* ce poate avea forme diferite. Grupul de coarde pe care se cântă (cu o pană de gâscă) este împărțit prin bare metalice, restul de coarde fiind de rezonanță (coarde simpatice*).

Intrare: țiteră
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țiteră
  • țitera
plural
  • țitere
  • țiterele
genitiv-dativ singular
  • țitere
  • țiterei
plural
  • țitere
  • țiterelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • citeră
  • citera
plural
  • citere
  • citerele
genitiv-dativ singular
  • citere
  • citerei
plural
  • citere
  • citerelor
vocativ singular
plural

țiteră citeră

  • 1. Instrument muzical compus dintr-o cutie de rezonanță cu coarde de metal, puse în vibrație prin atingere cu o lamă (ori cu un inel) de os sau de metal.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 4 exemple
    exemple
    • Am să vă cînt din țiteră. SADOVEANU, O. I 325.
      surse: DLRLC
    • Suspină țitera-n Tirol, Cînd în tăcerea sfîntă Vreun orb moșneag cu capul gol Pe prispă stă și cîntă. IOSIF, P. 76.
      surse: DLRLC
    • Într-un oraș, din întîmplare, Venise-un cîntăreț de stradă Și dintr-o țiteră duioasă Cînta această serenadă. DEMETRESCU, O. 82.
      surse: DLRLC
    • figurat Dezgustat de deșertăciunile... lumești, care l-au făcut pentru un timp să-și oropsească chiar și citera favorită... poetul romîn își aduse cu drag aminte de dulcea viață de la țară. ODOBESCU, S. III 152.
      surse: DLRLC

etimologie: