țipoi¹ sm [At: NALR - O III h 466/933 / Pl: ~ / E: ns cf țipar³] (Reg) Ardei iute Si: (reg) țipar³.

țipoi³ v vz țipui

țipoi² sm vz țipău¹

țăpoaie² sfp vz țipău¹

țipău¹ sm [At: ANON. CAR. / V: ~pou, ~poi (Pl: țipoaie sn), ~peu, ~piu, țăpoaie sfp / Pl: ~ăi, țipauă sn / E: mg cipó] (Reg) 1 Pâine mică, rotundă, din făină de grâu. 2 (Reg; îe) A fi cu ~l în spate A fi cocoșat. 3 Pâinișoară turtită care se face din aluatul de pâine și care se coace în cuptor o dată cu pâinea Si: lipie. 4 Pâinișoară care se face din aluatul ras de pe vasul în care s-a frământat pâinea Si: (reg) răsunoi. 5 Colac mic, în formă de cuib de pasăre, care se pune peste unul mai mare Si: (reg) pupăză.

țipeu sm vz țipău¹

țipiu sm vz țipău¹

țipou sm vz țipău¹

țipui [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 209 / V: (reg) ~poi, ~ia / Pzi: ~esc, țipui / E: ns cf țipa¹] 1 vi (Trs; Olt) A țipa¹ (1). 2 vtf A face pe cineva să țipe, chinuindu-l. 3 vi A țipa¹ (10). 4 vr (Olt; d. porci) A guița. 5 vtf (Olt; d. porci) A face să guițe.

țipuia v vz țipui

❍ȚIPĂU, ȚIPOU sbst. Trans. Maram. 🍽 Pîine mică, rotundă: putem sta pînă voiu mînca un ~ de pîne (RET.); Decît ~ și cu unt Și să-l mînci c’un om urît, Mai bine mălaiu sguros Și să-l mînci c’un om frumos (IK.-BRS.) [ung. cipó].

❍ȚIPOU 👉 ȚIPĂU.

ȚIPĂU, țipăi, s. m. (Transilv.; uneori determinat prin «de pîine») Pîine mică (din făină de grîu). Putem sta pînă voi mînca un țipău de pîne? RETEGANUL, P. III 47. Decît țipău și cu unt Și să-l mînci c-un om urît, Mai bine mălai zguros Și să-l mînci c-un om frumos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 462. – Variantă: țipoi (MARIAN, NU. 670, ȘEZ. V 144) s. m.

țipăŭ n., pl. ăĭe (ung. cipó). Trans. Franzeluță.

țipău (reg.) s. m., art. țipăul; pl. țipăi, art. țipăii

!țipău (reg.) s. m., art. țipăul; pl. țipăi

țipău s. n., art. țipăul; pl. țipăie

țipău (-aie), s. n. – Corn, chiflă. – Var. tipou, țipoi. Mag. cipó (Tiktin; Gáldi, Dict., 166). – În Trans. de N.

țipoi s.m. (reg.) ardei iute; țipar.

ȚIPOU s.n. (Ban., Trans. SV) Pîine albă mică; chiflă. Cine te va ku semlie și cu czipou. AGYAGFALVI, apud TEW. Czipou. Libo. AC, 333. Etimologie: magh. cipó.

țipău, țipăi, s.m. (reg.) pâine mică, franzelă; cozonac.

țipui, țipuiesc, vb. IV (reg.) a striga tare și ascuțit; a guița.

țipóu, țipoi, (țâpou, țipău), s.m. (reg.) Pâine mică, rotundă, făcută din făină de grâu (la nuntă): „Apoi pă masă sunt mâncări, țipoi de grâu...” (Papahagi, 1925, t. DXXXV). (Trans. de Nord). ■ (top.) Țipou, deal rotund în Rohia. – Din magh. cipó „pâinișoară” (Galdi, după DER; Scriban, MDA).

țipou, țipoi, (țâpou, țipău), s.n. – (reg.) Pâine mică, rotundă, făcută din făină de grâu, la nuntă: „Apoi pă masă sunt mâncări, țipoi de grâu...” (Papahagi, 1925, t. DXXXV). „Mi-ai făcut niște țipoi / Cât o roată dinapoi” (Bilțiu, 1990: 93). (Trans. de Nord). ♦ (top.) Țipou, deal rotund în Rohia (Vișovan, 2008). – Din magh. cipó „pâinișoară” (Tiktin, Galdi, cf. DER; Scriban, MDA).

țipou, țipoi, (țâpou, țipău), s.n. – Pâine mică, rotundă, făcută din făină de grâu, la nuntă: „Apoi pă masă sunt mâncări, țipoi de grâu...” (Papahagi 1925: t. DXXXV). „Mi-ai făcut niște țipoi / Cât o roată dinapoi” (Bilțiu 1990: 93). Atestat în Trans. de Nord. – Din magh. cipó „pâinișoară”.