țapinar sm [At: NOM. PROF. 14 / V: (reg) țăp~, sa~ / Pl: ~i / E: țapină + -ar] Muncitor forestier care lucrează cu țapina (1) Si: (reg) țăpinaș.

ȚAPINAR ~i m. Muncitor specializat în operații de manevrare a buștenilor (cu țapina). /țapină + suf. ~ar

sapinar sm vz țapinar

țăpinar sm vz țapinar

țapinar s. m., pl. țapinari

țapinar s. m., pl. țapinari

țapinar s. m., pl. țapinari

țapinár, țapinari, s.m. (reg.) Butinar, lucrător la pădure; barabor: „Nu da, Doamne, numănui / Viața țapinarului” (Bilțiu, 1990: 385). – Din țapină + suf. -ar (DEX, MDA).

țapinar, țapinari, s.m. – (reg.) Butinar, lucrător la pădure; barabor (în Borșa): „Nu da, Doamne, numănui / Viața țapinarului” (Bilțiu, 1990: 385). – Din țapină + suf. -ar (DEX, MDA).

țapinar, -i, s.m. – Butinar, lucrător la pădure; barabor (în Borșa): „Nu da, Doamne, numănui / Viața țapinarului” (Bilțiu 1990: 385). – Din țapină + -ar.