14 definiții pentru țac țac-țac


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚAC interj. Cuvânt care imită un țăcănit sau zgomotul produs la tăierea unui material (cu foarfecele). ◊ Loc. adv. Țac-pac = repede, cât ai clipi din ochi. – Onomatopee.

țac [At: POLIZU / V: ~a, țaga, țăc / E: fo] (Adesea repetat sau în combinații cu variantele lui) Cuvânt care redă: 1 i Zgomotul produs de lovirea a două obiecte (metalice). 2 i Zgomotul produs de declanșarea unui mecanism. 3 i Zgomotul produs de copitele calului în mers. 4 i Zgomotul produs la tăierea unui material (mai ales cu foarfecele). 5 s (Îe) A ajunge la ~ A ajunge la momentul oportun Si: a ajunge la țanc. 6 i Zgomotul produs prin lovirea la intervale regulate a pământului cu sapa sau cu altă unealtă agricolă pentru a-l mărunți în vederea cultivării. 7 i (Adesea cu valoare predicativă) O acțiune bruscă și neașteptată. 8 i (Adesea cu valoare predicativă) O mișcare rapidă, repetată. 9 i Sunetul caracteristic scos de anumite păsări. 10 i (Fam; și cu valoare predicativă) Vorbire cicălitoare.

ȚAC interj. Cuvânt care imită un țăcănit sau zgomotul produs la tăierea unui material (cu foarfecele). ◊ Loc. adv. Țac-pac = repede, cât ai clipi din ochi. – Onomatopee.

ȚAC interj. 1. Onomatopee care imită zgomotul produs la tăierea unui material (în special cu foarfecele). A hotărît d. Nae să dea [biletele de abonament] la tipograf ie să i le facă cu numere: l-am ras? țac! îi tai numărul. CARAGIALE, O. I 183. Țac, țac Prin copac, Fîș, fîș Prin păiș (Coasa). GOROVEI, C. 114. ◊ Loc. adv. Țac-pac = repede, cît ai clipi din ochi, în două mișcări, una-două. Crezi că popa-i slab? Să-l ții și să-l razi așa, țac-pac? SADOVEANU, la TDRG. 2. Onomatopee care imită un țăcănit. Subprefectul auzi țac! căzînd cocoșul revolverului, fără ca însă să plece lovitura. D. ZAMFIRESCU, la CADE.

ȚAC interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a reda țăcănitul ușor al unor obiecte sau zgomotul produs la tăierea cu foarfecele) ◊ ~-pac într-o clipită; repede. /Onomat.

țac! int. imită sgomotul copitelor calului sau loviturile repetate cu uneltele de fier: țac-țac! [Onomatopee].

țac interj. care arată zgomotu lucrurilor metalice care se lovesc fără să zîngănească, cum ar fi zgomotu unuĭ ceasornic de buzunar (țac-țac saŭ tic-tac) saŭ clănțănitu altuĭ mecanizm. V. țanc 2.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țac/țac-țác interj.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

țac, interj. – Imită zgomotul produs de pocnet sau de țăcănit. – Var. țaca-(țaca), țanc. Creație expresivă, cf. tac, toc, tic.Der. țăcăni, vb. (a pocni, a păcăni, a răpăi, a ciocăni), cf. tăcăni, clănțăni; țăcăneală, s. f. (lovituri cadențate; Arg., forcfeci); țăcănitură (var. țăcăraie), s. f. (țăcănit); țăcănit, s. n. (zornăit, pocnet). Legătura acestor cuvinte cu sb., cr. ciknuti „a foșni” (Cihac, II, 428; Conev 95) este îndoielnică. Țaclă (var. țaglă, țiglă), s. f. (Trans., vîrf de săgeată; par, băț, ciomag; frigăruie de lemn) aparține aceleiași intenții expresive, cf. cioaclă față de cioc; numele i se datorează zgomotului de lovire produs de vîrf la izbirea de un obstacol. Legătura cu germ. Zacke, mag. csak (Cihac, II, 534; Scriban) nu este probabilă. – Der. înțigla (var. înțegla, înțigli), vb. (a scoate vîrful; a înfige; a înțepa); înțiglat, adj. (ascuțit, înfipt; picant, acerb, înțepător; acut, cu ton înalt); țiglă (var. țîclă(u), țiclău), s. f. și n. (culme, pisc), în Mold. și Trans. (după Philippide, II, 738, în legătură cu alb. tsikëlë, care pare să provină din rom.; după Lacea, Dacor., III, 747, din mag. szikla „turn”); țăcălău, s. n. (turmă mică), a cărui explicație nu este clară; țingălău (var. țîngălău, Olt. țîcărău), s. n. (clopoțel), cu infix nazal (după Candrea, în legătură cu sb. cingara, mag. csengo); țîngăni, vb. (a răsuna), var. a lui zăngăni; țiglean (var. țiglete, țîclete), s. m. (pițigoi, Parus maior), numit așa din cauza timbrului ascuțit al glasului său (după Cihac, II, 525, din mag. cinke); țoangă, s. f. (Trans., clopoțel); țuclău (var. țîclău), s. n. (Mold., vîrf, culme); țuglui (var. țuclui), s. n. (Mold., vîrf, culme) prin contaminare cu țugui; țăcălie, s. f. (cioc, barbișon), cf. cioc (după Lacea, Dacor., III, 748, din mag. szakáll). – Cf. țanc, țigău, țicni, țugui.

Intrare: țac
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • țac
țac-țac interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • țac-țac

țac țac-țac

  • 1. Cuvânt care imită un țăcănit sau zgomotul produs la tăierea unui material (cu foarfecele).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • A hotărît d. Nae să dea [biletele de abonament] la tipografie să i le facă cu numere: l-am ras? țac! îi tai numărul. CARAGIALE, O. I 183.
      surse: DLRLC
    • Țac, țac Prin copac, Fîș, fîș Prin păiș (Coasa). GOROVEI, C. 114.
      surse: DLRLC
  • 2. Onomatopee care imită un țăcănit.
    exemple
    • Subprefectul auzi țac! căzînd cocoșul revolverului, fără ca însă să plece lovitura. D. ZAMFIRESCU, la CADE.
      surse: DLRLC

etimologie: