5 definiții pentru țâncul-pământului

Articole pe această temă:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚÎNC, țînci, s. m. 1. (Învechit și popular) Puiul anumitor animale (mai ales puiul de cîine, v. cățel). ◊ Compus: țîncul-pămîntului = cățelul-pămîntului, v. cățel (3). 2. (Uneori cu sens depreciativ) Copil (mai ales băiat) mic; plod. La noi se uită curios, mușcînd dintr-un măr, un țînc numai de-o șchioapă. SADOVEANU, O. VII 200. Pe-o mîrțoagă, dintr-o gură de dăsagă Atîrnată de oblînc, Fără scîncet, cu sfială Iese negru la iveală, Numai cît o portocală, Un căpșor mirat de țînc. TOPÎRCEANU, P. O. 37. Un țînc de vreo șapte ani, un țăran în miniatură, scobora niște capre devale. VLAHUȚĂ, O. A. III 48. ◊ (Urmat de determinări arătînd ființa la care se referă) Da’ frați mai ai? – Am. Iaca, țîncul ista de soră. SADOVEANU, O. VII 218.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!țấncul-pămấntului (orbete) s. m. art.

țâncul-pământului (zool.) s. m.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȚÂNCUL-PĂMÂNTULUI s. v. orbete.

țîncul-pămîntului s. v. ORBETE.

Intrare: țâncul-pământului
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țâncul-pământului
plural
genitiv-dativ singular
  • țâncului-pământului
plural
vocativ singular
plural

țâncul-pământului

etimologie: