țonc¹ sm vz țoancă^[1]

țonc² sm [At: H I, 24 / Pl: ~uri / E: ger dal tsoŋ (ger Zange)] (Buc) Clește pentru scos cuie.

ȚONC, ȚONȚ cuvînt de alintare pentru copil. 1. Țoncu 1808 (Acte Sc); – jupîn, 1838 (P Bor 47); + -ești: Țonțești fam. (Buștenari), grupul de familii cu numele Țoncu. 2. Țonca b. (17 A I 147). 3. Țoancă b. (Ard). 4. Țonța b. (Sd XVI); f. (17 A I 61, V 374). 5. Țonțea b. (17 A II 14). 6. Țonțeiu, Strat, mold. (RI X 275). 7. Țuncu, St. (RA VI 39); Țuncă, Miron, 1782 (BCI VII 60).