7 definiții pentru șutili


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

șutili vt [At: CORESI, EV. 197 / V: (înv) ~teli, (reg) ~tuli, tușuli (Pzi și: tușul) / Pzi: ~lesc / E: ns cf șuteală2] 1 (Îrg) A măguli. 2 (Îrg) A înșela (cu promisiuni) Si: a amăgi (2). 3 (Înv) A mângâia.

ȘUTILI vb. (ȚR) A măguli, a linguși; a amăgi. Să o șutilească pînă va pleca singură cu sine, de să va da spre dezmierdăciunea bărbaților. ÎNDREPTAREA LEGII. Laskaju. Șutilesc. LEX. 1683, 30r. Nu să află ca aceia ce îmbunează și șutelesc pre ceia ce au puteare pentru ca să-i dăruiască și să-i ospeteaze. ALB., 67r; cf. MARDARIE, 165. Variante: șuteli (ALB., 67r). Etimologie necunoscută. Cf. șuteală. Vezi și șuteală, șutilire, șutilitor. Cf. a m ă g u l i, c i o c o t n i ț i; l ă s c u i.

șutelésc și -ilésc (vechĭ) și șutulésc v. tr. (d. șuteală. Cp. și cu ung. sotulni, a tescui, satulni, a stoarce). Amăgesc. V. măglisesc.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘUTILÍ vb. v. ademeni, amăgi, flata, încânta, înșela, linguși, măguli, minți, momi, păcăli, prosti, purta, trișa.

șutili vb. v. ADEMENI. AMĂGI. FLATA. ÎNCÎNTA. ÎNȘELA. LINGUȘI. MĂGULI. MINȚI. MOMI. PĂCĂLI. PROSTI. PURTA. TRIȘA.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

șutilí (-lésc, -ít), vb. – A linguși, a se băga pe sub pielea cuiva. – Var. șuteli, șutuli. Origine incertă este cuvîntul înv. (sec. XVI), care se mai folosește încă; pare der. din sl. šutiti „a glumi”, cf. ceh. šutiti „a glumi”, rus. šutitĭ, cu suf. expresiv -li (cf. șotie). Legătura semantică este evidentă, cf. burla „glumă” și „înșelare”, chanza „glumă” și „viclenie” etc. Rezultatul inițial trebuie să fie șuti, după cum se vede din der. șuteală, s. f. (lingușeală, înșelătorie față de), șutilitură, s. f. (înv., lingușeală, periere). Dacă această ipoteză este exactă, atunci șuti, vb. (a fura) cuvînt de Arg., nu poate fi decît același termen; explicația prin intermediul țig. šau-, participiul šuto „a pune” (Graur 109; Vasiliu, GS, VII, 127; Juilland 177) nu pare suficientă și oricum nu l-ar explica pe Coresi. – Der. șuț, s. m. (hoț); șuteală, s. f. (furt); șutitor, s. m. (hoț).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

șutilí, șutilésc, vb. IV (înv. și reg.) 1. a măguli, a linguși; a amăgi; a înșela (cu promisiuni). 2. A mângâia, a dezmierda.

Intrare: șutili
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șutili
  • șutilire
  • șutilit
  • șutilitu‑
  • șutilind
  • șutilindu‑
singular plural
  • șutilește
  • șutiliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șutilesc
(să)
  • șutilesc
  • șutileam
  • șutilii
  • șutilisem
a II-a (tu)
  • șutilești
(să)
  • șutilești
  • șutileai
  • șutiliși
  • șutiliseși
a III-a (el, ea)
  • șutilește
(să)
  • șutilească
  • șutilea
  • șutili
  • șutilise
plural I (noi)
  • șutilim
(să)
  • șutilim
  • șutileam
  • șutilirăm
  • șutiliserăm
  • șutilisem
a II-a (voi)
  • șutiliți
(să)
  • șutiliți
  • șutileați
  • șutilirăți
  • șutiliserăți
  • șutiliseți
a III-a (ei, ele)
  • șutilesc
(să)
  • șutilească
  • șutileau
  • șutili
  • șutiliseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)