ȘUTILI vb. (ȚR) A măguli, a linguși; a amăgi. Să o șutilească pînă va pleca singură cu sine, de să va da spre dezmierdăciunea bărbaților. ÎNDREPTAREA LEGII. Laskaju. Șutilesc. LEX. 1683, 30^r. Nu să află ca aceia ce îmbunează și șutelesc pre ceia ce au puteare pentru ca să-i dăruiască și să-i ospeteaze. ALB., 67^r; cf. MARDARIE, 165. Variante: șuteli (ALB., 67^r). Etimologie necunoscută. Cf. șuteală. Vezi și șuteală, șutilire, șutilitor. Cf. a m ă g u l i, c i o c o t n i ț i; l ă s c u i.