șupi¹ [At: (a. 1662) CGR 161/2 / V: (reg) ~păi / Pzi: șup, ~pesc / E: ns cf ger dal schuppen „a ghionti, a îmbrânci”] 1-2 vri (Reg) A se năpusti. 3 vt (Trs; c. i. persoane) A bate (92).

șupi² vt [At: CUV. D. BĂTR. I, 304 / Pzi: ~pesc / E: nct] 1 (Înv) A jefui. 2 (Olt) A fura (1).

șupăi v vz șupi¹

șupésc v. tr. (cp. cu cĭupesc). Cor. ș. a. Înhaț, înșfac.

ȘUPI vb. „a grăbi” (Tiktin). 1. Șupitul olt. (16 B V 179). 2. Șupială, C. (Ocina). 3. Șuplea, Radu (Div 84).

ȘUPI vb. v. arunca, azvârli, bate, izbi, lovi, năpusti, năvăli, precipita, repezi, sări, tăbărî, zvârli.

șupi vb. v. ARUNCA. AZVÎRLI. BATE. IZBI. LOVI. NĂPUSTI. NĂVĂLI. PRECIPITA. REPEZI. SĂRI. TĂBĂRÎ. ZVÎRLI.

ȘUPI vb. (ȚR) 1. A se repezi, a se năpusti. Cum le aduc banii și pungile, ei șupesc dă le numără ei singuri. ÎNV. 1642, 10^r. 2. A bate, a lovi; a schingiui. Trupul acesta ce iaste împotrivă lui Dumnezeu și a multe răutăți și vinovat, cătră omorîrea caznelor a-l șupi și cu Isus Hrislos a se răstigni. C 1688, 425^r. 3. A răpi, a fura; a lua. Razhištaju, șupesc, jăhuiesc. – Uhaplĕetŭ, șupeaște, apucă, răpeaște. ST. LEX., 304. Iară ea, sărind, îndată șupeaște cîte una dintr-însele și cu aceaea să hrăneaște. F 1700, 258^r; cf. LEX., 68^r; LEX. 1683, 13^r; E 1717, 158^v. ◊ Fig. Neaducindu-și ei aminte de toate, judecară. svre moarte, supindu-si ei spre vînzarea lui pre unul den ucenicii lui. VI 1671, 70v; cf. VI 1673, 42^r; VI 1700, 42^v; VI 1779, 151^v. Etimologie necunoscută. Cf. germ. dial. schuppen „a înghionti, a îmbrînci”. Vezi și șupire, șupitor. Cf. s t o r o h ă n i, z m i c u r a.

șupi², șupesc, vb. IV 1. (înv.) a jefui; a răpi. 2. (despre persoane) a bate, a lovi.