10 definiții pentru șuierătură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘUIERĂTÚRĂ, șuierături, s. f. Șuierat1, șuier. – Șuiera + suf. -ătură.

șuierătu sf [At: BIBLIA (1688), 1762/50 / Pl: ~ri / E: șuiera + -ătură] 1-7 Șuierat1 (1-7). 8 Sunet strident, ascuțit și prelung, produs prin suflarea cu putere a aerului printre buzele întredeschise, printre dinți, printre degetele băgate în gură sau cu ajutorul unui instrument special Si: șuier (1), șuierat1 (8), (rar) șuierare (8), (îvr) șuieret. 9 Sunet (ascuțit) scos de unele animale, păsări sau insecte Si: șuier (2), șuierat1 (9), (rar) șuierare (9). 10 Zgomot caracteristic, ascuțit și puternic, pe care-l face vântul, furtuna, vijelia etc. Si: șuier (3), șuierat1 (10), vâjâit, (rar) șuierare (10). 11 Zgomot strident, scurt și intens produs de anumite obiecte, corpuri care se deplasează, se mișcă, se învârtesc ori spintecă aerul cu iuțeală sau care se freacă violent de o suprafață dură Si: șuier (11), șuierat1 (11) (rar) șuierare (11).

ȘUIERĂTÚRĂ, șuierături, s. f. Șuierat1, șuier. [Pr.: șu-ie-] – Șuiera + suf. -ătură.

ȘUIERĂTÚRĂ, șiuerături, s. f. Șuierat, șuier. Trăsnetele de obuz se prăbușesc acum în plotonul meu... O întîrziere întinsă și, pe urmă, alte șuierături. CAMIL PETRESCU, U. N. 358. Cîteva luni d-a rîndul nu mai auzi nici prin holde, nici prin crînguri, pocnetul ierbei de pușcă și șuierătura alicelor. ODOBESCU, S. III 37.

șuierătură f. 1. șuierat prelungit; 2. dezaprobare manifestată prin șuierat.

șuĭerătúră f., pl. ĭ. Est. Rezultatu șuĭerăriĭ: s’a auzit o șuĭerătură. Modu cum șuĭerĭ: șuĭerătura asta nu-mĭ place. – În vest fluĭerătură.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

șuierătúră s. f., g.-d. art. șuierătúrii; pl. șuierătúri

șuierătúră s. f., g.-d. art. șuierătúrii; pl. șuerătúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘUIERĂTÚRĂ s. 1. v. șuierat. 2. v. țiuitură. 3. v. fluierătură. 4. păcăneală, păcănire, păcănit, păcănitură, pârâitură, răpăit, șuierat, țăcăneală, țăcănire, țăcănit, țăcănitură. (O ~ ritmică.) 5. fâsâitură, sâsâitură. (~ de șerpi.)

ȘUIERĂTU s. 1. șuier, șuierare, șuierat, vîjîială, vîjîire, vîjîit, vîjîitură, vuiet. (~ vîntului.) 2. piuit, piuitură, șuierat, țiuit, țiuitură, vîjîit, vîjîitură, (rar) piuială. (~ glonțului.) 3. fluier, fluierat, fluierătură, șuier, șuierat. (Se aude o ~.) 4. păcăneală, păcănire, păcănit, păcănitură, pîrîitură, răpăit, șuierat, țăcăneală, țăcănire, țăcănit, țăcănitură. (O ~ ritmică.) 5. fîsîitură, sîsîitură. (~ de șerpi.)

Intrare: șuierătură
șuierătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șuierătu
  • șuierătura
plural
  • șuierături
  • șuierăturile
genitiv-dativ singular
  • șuierături
  • șuierăturii
plural
  • șuierături
  • șuierăturilor
vocativ singular
plural

șuierătură

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: șuier șuierat (s.n.) attach_file 2 exemple
    exemple
    • Trăsnetele de obuz se prăbușesc acum în plotonul meu... O întîrziere întinsă și, pe urmă, alte șuierături. CAMIL PETRESCU, U. N. 358.
      surse: DLRLC
    • Cîteva luni d-a rîndul nu mai auzi nici prin holde, nici prin crînguri, pocnetul ierbei de pușcă și șuierătura alicelor. ODOBESCU, S. III 37.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Șuiera + sufix -ătură.
    surse: DEX '09 DEX '98